O poveste cu un înger

Am să vă spun o poveste cu un înger. De fapt e o poveste despre un înger. Sau şi mai bine: o poveste în care apare un înger.

Trăia cândva un om, aşa cum atâţia alţii au trăit, trăiesc şi, destul de probabil, vor mai trăi. Îşi pierduse un picior, într-un accident, apoi i se prăpădise soţia. La scurt timp, unul după celălalt, îi muriseră toţi cei trei fii. Singur, beteag şi chinuit de boli şi sărăcie, omul nostru îşi ducea traiul de pe o zi pe alta, fără bucurie, aşa cum mulţi şi-l duc. Refuza să creadă în Dumnezeu, în lumea de apoi, în  îngeri, Rai sau Infern, spre deosebire de toţi cei din comunitatea în care trăia, care erau oameni cu credinţă, deloc lipsiţi de păcat, dar închinaţi Celui de Sus şi pocăiţi.

Omul nostru punea la îndoiala toate cele în care credeau cei din jurul său şi pentru toate câte i se întâmplaseră găsea vinovat destinul, hazardul, întâmplarea sau soarta, dar refuza să creadă în îngeri, păcat ori iertare. Spunea că aceasta îi e credinţa şi nimic nu-l poate sminti din ea.

Într-o bună zi, Cerul i-a trimis un înger. Îngerul s-a arătat în odaia omului nostru şi l-a întrebat:

-Acum crezi?

-Nu! a răspuns omul nostru. Pentru că ochii sunt scule ale privirii, nu ale credinţei. Nu te poţi încrede în ceea ce vezi.

Atunci îngerul s-a apropiat şi l-a lăsat pe om să îl atingă.

-Acum, când m-ai atins, crezi? l-a întrebat trimisul cerului pe noul Toma.

-Nu, nu cred! i-a răspuns omul. Simţurile sunt înşelătoare. Aşa cum ochii au năzăriri şi mâna poate simţi lucruri care nu sunt acolo.

Îngerul a găsit adevăr în cele spuse de către om şi a întrebat:

-Dar în minuni crezi?

– Nu. Minunile nu există! Sunt doar lucruri de neînţeles. Şi sunt de neînţeles pentru că mintea nu ne ajunge pentru a cuprinde toată maşinăria universului.

Atunci îngerul a făcut un semn şi piciorul cel pierdut al omului, a apărut la loc, teafăr, nevătămat, de parcă nu şi-l pierduse niciodată.

-Poftim şi umblă! i-a spus îngerul.

Iar omul a făcut câţiva paşi, a atins piciorul pe care îl avusese pierdut. Apoi s-a aşezat şi a dat din cap.

-Nici acum nu crezi în îngeri, în minuni, în Tatăl Ceresc care m-a trimis? a întrebat îngerul.

-Iartă-mă … – a şoptit omul. Dar cred cu tărie că nu exişti, nici tu, nici toate cele pe care le-ai pomenit. Aceasta e credinţa mea. Iar fără ea sunt nimic.

Aceasta e povestea, în care, aşa cum aţi văzut, a apărut un înger.

 

Advertisements

5 Comments

Filed under Rabbi zice

5 responses to “O poveste cu un înger

  1. Si daca totul este opusul a ce pare sa fie si nimic nu este opusul a ce pare sa fie?

  2. Un oarecare

    Mi-a placut. Superba!

  3. Popescu

    Ușor de scris despre Dumnezeu, credință și îngeri când nu te doare nimic (cu adevărat). Atât.

    • (C)Iocan

      Ca sa scrii ai sa mai fii si citit de public, iti trebuie in proprietate (personala) o minte mobilata (bine), ceva (mai multa) munca, si talent (cat cuprinde). Pentru dureri s-au inventat (cu-adevarat) analgezicele…

      De ce dracu’ – Doamne-iarta-ma! – nu putem sa-i apreciem si pe cei care n-au ochii rosii si nu le atarna mucii pana la pamant, de atata plans si jale?!

  4. (C)Iocan

    “Aceasta e credinţa mea. Iar fără ea sunt nimic.” Aferim Rabbi!

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s