Tristeţea scriitorului cu majuscule

Într-o zicere devenită, trist şi nedrept, mai celebră decât întreg corpusul operei sale, Malraux se arătă convins că “Secolul XXi va fi religios sau nu va fi deloc”. Uite că am păşit binişor în veacul XXI şi încă funcţionăm. Străzile nu sunt copleşite de crucifixe, circulaţia e dirijată de semafoare şi agenţi de circulaţie, nu de preoţi care dau binecuvântare, nu ne împiedicăm la fiecare colţ de stradă de dozatoarele care distribuie agheasmă, televiziunile mai transmit şi altceva decât veşti despre iminenţa apocalipsei (deşi, e drept, ni se oferă o uluitoare varietate de mini-apocalipse, certe, iminente sau livrabile doar la comandă), nu ne duceam traiul doar în post şi rugăciune, apartamentele noastre nu s-au prefăcut toate în chilii austere, în fine, e limpede că trăim ca şi până acum, iar religia nu e acoperişul veacului, ci refugiul de care uneori avem nevoie. Aşa cum şi trebuie (gândesc eu, greşit, poate) să fie.

Dacă, însă, începem să socotim comunicarea ca fiind noua religie a pămâtenilor, atunci Malraux poate primi diploma de profet. Tehnologia a făcut posibilă comunicarea în moduri de neimaginat, cu doar câteva decenii în urmă. Trăim o adevărată orgie a comunicării, în care cu toţii am devenit mădulare înfierbântate. Pretutindeni ni se spune ce să cumpărăm, cum să mâncăm, ce să citim, cu ce să nu fim de acord, cât sa respirăm, cu cine să votăm, împotriva cui să ne răsculăm… La rândul nostru devenim, cuprinşi de o febrilă nevoie de a grăi, comunicatori, comentatori, promotori ai lucrurilor deja spuse de alţii sau ai propriilor revelaţii. E o întreagă hărmălaie în care nu se mai aud cuvinte, gândurile au răposat, iar tot ce se mai aude e larma neîncetată a glasurilor.

La tot ceea ce se spune, azi, în internetistan, comentatorii au devenit esenţiali. Ceea ce au ei de spus e mai important decât ştirea, articolul, imaginea. Calitatea unui text devine neinteresantă, câtă vreme adună kilograme de comentarii, importanţa informaţiei e irelevantă dacă se strâng chintale de “like”-uri. Nu de puţine ori, comentariile sunt ele însele spectaculoase, generatoare de alte comentarii, like-uri ş.a.m.d. . N-am să vorbesc despre comentarii şi comentatori, de la cei care comentează din politeţe, doar pentru a-ţi vesti că nu vorbeşti pustiului, până la arţăgoşii care pe toate le ştiu ei mai bine – am mai scris despre alta. Azi o să vorbesc despre comentatorii cu majuscule.

Cometatorii care scriu abuzând de majuscule nu reprezinta o categorie unitară, deşi aşa ar părea, la o primă vedere. Evoluţia a lucrat şi aici, născocind sub-specii.

– Prima specie e reprezentată de comentatorul “caps lock”. Dacă în scrierea de mână poate fi indiciul alfabetizării recente şi forţate, în cazul tastaturii de computer explicaţia nu mai supravieţuieşte. Sau… cine ştie? Comentariul său pare a fi mereu răstit, crăcănat, vehement, de cele mai multe ori evadat din ţinutul guvernat de regulile logicii, gramaticii ori ortografiei. TOTUL E GREŞIT, TOTUL TREBUIE REFORMAT, TOŢI AR TREBUI ÎMPUŞCAŢI, REVOLUŢIA TOTALĂ E LA DOAR DOUĂ CLICK-URI DISTANŢA.  Ceremoniile logice, reverenţele politeţii sunt inutile în dialogul cu un astfel de comentator.

– Avem apoi utilizatorul incidental de majuscule. Aici tastatura e mai relaxată, doar anumite cuvinte,propoziţii, sintagme, doar unele binemeritând aşezarea în majusculă. Ar putea părea că folosirea majusculelor vrea să marcheze lucruri fundamentale, idei importante, chestiuni cheie, dar nu e deloc aşa. Majuscularea (da, e un cuvânt inventat) funcţionează derutant, de cele mai multe ori într-o logică (admiţând că ea există) incomprehensibilă, după cum se poate vedea din citatul care urmează:  “ŢARA unde e? Mai au POLTICIENII de azi VREO grijă PENTRU ţară sau sunt interesaţi doar de buzunarul LOR propriu? Mi-e scârbă! M-am săturat să VĂD ZILNIC (…) “.

– Există o varietate a speciei anterioare ceva mai logică. Aici tot ce are de a face cu naţia, istoria, statul, devine majusculabil. În acest caz există un criteriu. Un fel de avânt patriotic, exagerat, evadat din puşcăria bunului simţ, dar măcar acordabil cu un anume tip de logică.

– Urmează categoria utilizatorului de majusculă iniţială. Aici cuvintele socotite importante sunt decorate cu o majusculă de început. Din nou, criteriul de acordare a majusculei e incert, dar asta pare mai puţin interesant pentru cel care spune ceva de genul: “Eu am Văzut acele Declaraţii şi cred că toată Lumea a înţeles Exact ce voia să spună Preşedintele Ţării”..

– O specie mai rar întâlnită e cea a utilizatorului de majuscule onomastice. Aici numele se scriu toate cu majuscule, de la prima până la ultima literă.

Fuga din convenţii, fie ele şi ortografice, poate fi interesantă,derutantă uneori, dar semn de humor şi isteţime. La majusculatori (tot un cuvânt scornit) se întâmplă rar asta. Ei par a funcţiona într-o comunitate aparte, inaccesibilă neiniţiaţilor, în care există reguli speciale, pentru care e nevoie de o pregătire specială, de lungă durată. Şi sunt cu toţii trişti. Sau revoltaţi. Sau doar par aşa. PACE VOUĂ!

 

8 Comments

Filed under Rabbi zice

8 responses to “Tristeţea scriitorului cu majuscule

  1. Off topic,
    Am prins un fragment din emisiunea Antenei la care ati participat.Nu am comutat pe alt post din cauza dvs.Probabil ca ordinul dat de Voiculescu este sa le dispara simtul umorului concomitent cu afundarea in ridicol. In momentul in care a aparut pe burtiera chestia cu “Crin , oda lui Boc” n-am mai rezistat si am comutat pe alt canal. Asta e!

    • Mordechai

      “Oda” era doar o încercare a lui Antonescu de a fi sarcastic, ironic şi atât. Am lămurit asta în emisiune.

      • Da, am observat , insa incercarile moderatoarei de a-i da o alta directie au fost penibile.Pe blogul meu am numit-o intr-un anumit fel.Nu o sa o fac si aici pentru ca sunt oaspete. Doar ca se incerca prezentarea ironiei si sarcasmului in cu totul alt registru , manipulator. Pacat de acest post de televiziune la care m-am uitat cu multa placere atatia ani si care m-a dezamagit crunt.

      • Mordechai

        Monşer, te ambalezi aiurea. Moderatoarea – cum îi spui- a aruncat o nadă, pentru a stârni discuţia, asta e tot. Zău, prea vedeţi pretutindeni conspiraţii odioase🙂

      • Bine, o las cum a cazut.Dar nu esti de parere ca cei de la Antena arunca de la o vreme cam prea multe chestiuni de felul asta si toate,dar absolut toate , cu mult venin fata de Antonescu?

      • Mordechai

        Habar n-am. Se poate. Dar şi aici vorbim despre eternul principiu al acţiunii şi reacţiunii. La rândul său, Antonescu aruncă şi el cu rahat în multă lume. Doar nu descoperim noi acum că dialogul public, în România, funcţionează anapoda!

  2. Intr-un dialog cu Max Torrès, publicat în Hôtes de passage, 1975, cap. 3, Malraux afirma:” Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău.”

  3. Şi încă:

    „Mi-au pus în gură că secolul XXI va fi religios. N-am spus asta niciodată, bineînţeles, fiindcă n-am de unde să ştiu. Ceea ce spun e mai incert. Nu exclud posibilitatea unui eveniment spiritual la scară planetară.” (Interviu din Le Point, 10 dec. 1975).

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s