Sudalma – expunere de motive

 

1. Acum câţiva ani, un trecător cu privirea pe aleile acestui blog îmi transmitea un consistent mesaj de apreciere. Pe scurt, omul aprecia că scriu “cu înjurături”, se mai întâmpla să intre în dezacord cu zicerile mele, dar păstra o constantă apreciere pentru băgările, futuielile şi pizdarisirile care îmi însoţeau spusele.

Habar n-am cum ar fi trebuit să recepţionez aprecierile respective. Fondul era trecut la “nu contează”, subiectele erau, înţeleg, pasabile, stilistica neglijabilă, singura virtute pentru care binemeritam cinstire era aceea că suduiam fără să roşesc. Altfel spus nu slobozenia gândirii era de lăudat, ci lipsa de ferecătură a limbii.

Exersarea înjurăturii devenise un fel de supremă demonstraţie a libertăţii de exprimare, suficientă prin ea însăşi.

2. Un amic mi se declară “fan al băieţilor de la “Cenzurat” de pe Look TV”. Cu un amendament: “păcat că îi bipuieşte când şi-o bagă”.

3. Am printre amicii de Facebook câţiva îndărătnici utilizatorii ai sudalmei, pentru care câteva puncte mediază chestiunea obscenităţii. Pentru că or înjura ei ca la uşa cortului, dar, iaca, sunt oameni civilizaţi şi pun nişte punctuleţe în locul unei consoane, în locul unei vocale. Pentru că dacă scrii “cine p..a mea îi mai crede pe ăştia care au f…t economia?” dai dovadă de enormă bună creştere şi curbată civilizaţie. De unde deducem că “u” ridică probleme. În cuvântul poznaş nu “p” e o problemă, nici inocenta vocală “a”, ci mizerabilul “u” şi complicele său “l”. Respectiv acelaşi “u” şi insolentul “t”. Odată amputate literele obscene, subit, totul devine prizabil, acceptabil.

Nu pricep tipul ăsta de pseudo-pudoare rebusistică. Departe de a evacua ceea ce ar putea părea obscenitate, din text, dimpotrivă, o subliniază, solicitiând un efort suplimentar pentru rezolvarea stupidului rebus, ceea ce face sudalma şi mai prezentă, şi mai evidentă. La fel şi în cazul celor care se trezesc spunănd “sulă” sau “lulă” pentru a numi preacinstitul ştromeleag. Probabil, în anumite culturi, “p” e consoana infamă.

4. Un editor tipăreşte, după ’89, corosivele lui Creangă, “Povestea pulei” şi “Povestea lui Ionică cel prost”. Curajos editor, îndrăzneţ, dar mai ales dornic de profit şi mai puţin preocupat de o necesară restituire. Curajul se isprăveşte încă de pe copertă, unde “curajosul” editor găseşte potrivită rebotezarea poveştii lui Creangă, care devine “Povestea poveştilor”! Nici mai mult nici mai puţin. Altfel, desigur, în text, cuvioasa pulă, crescută din belşug pe tarlaua ţăranului, rămâne aşa cum o povestise Creangă.

 

Exprimând o sexualitate excesivă – în înjurătură, românul regulează tot, de la mame, pănă la sfinţi şi candele- înjurătura e inacceptabilă, se pare, socialmente, dar e prefect utilizabilă exact în situaţiile în care norma socială pare insuficientă sau nesatisfăcătoare. Sub condiţia acceptării exact a normei care dinainte defineşte sudalma drept obscenitate.

Vulgaritatea, fără îndoială respingătoare, nu sălăşuieşte neapărat în cuvinte infame, nici în răsteala sudalmei, oricât de supărătoare ar fi acestea pentru îngustimea de minte a pudibondului. Cu mult mai vulgară mi se pare fraza dezlânată, poticnită, împiedicată în obstacolele gramaticii. Nici nu cred că băgarea şi pizduirea e dovada superioară a libertăţii. Dar cu siguranţă trebuie să încetăm cu răul nărav de a învinovăţi cuvintele pentru mizeriile pe care noi le gândim.

1 Comment

Filed under cacatul in arta

One response to “Sudalma – expunere de motive

  1. Dom-le, acu’ nu pot să zic că mă omor după înjurături scrise. Ce nu pot să nu apreciez însă e că dacă tot înjuri, cel puţin o faci corect!😉

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s