În curtea casei cu odăi mici se întâmpla un copac. Strania lui alcătuire era o întâmplare nepotrivită cu zidurile cenuşii şi odăile mici şi mirosind a vechi ale clădirii. Aşa spuneau toţi cei care treceau în grabă pe acolo.
-E urât! a spus cel dintâi.
-Face prea multă umbră! a spus cel de-al doilea.
-Rodul lui e amar şi deloc pe gustul meu! a spus cel care încercase, pe furiş, să se înfrupte din rodul copacului.
-E copac! a spus un altul.
-E o erezie! Ar trebui să-l tai! a strigat un trecător.
Un alt trecător i-a şoptit:
-Fii cu băgare de seamă! Mirosul lui poate provoca năluciri!
Uneori, pe o creangă anume, se aşeza o pasăre cântătoare. Alteori acolo poposea, la vremea întunericului, când frunzele plăpânde stăteau pavăză privirilor, o gheară de grifon, înstrăinată de trupul din care crescuse cândva.
-Ar trebui să-l tai! i-au strigat cu toţii. Copacul acesta e blestemat.
Şi într-o bună zi l-a tăiat. I-a mărunţit trupul şi l-a prefăcut în lemn, aşezat în stivă, lânga poartă.
-E urât ciotul acela… – i-au spus.
-E tare urât… -i-au repetat.
Ciotul urâţea locul, ca o baltă de sânge revărsată în gri-ul fără de sfârşit al lumii. L-a smuls şi l-a spart în bucăţi, aşezându-l în stiva unde se afla restul trupului.
-Ar trebui să arzi lemnele acestea! Să faci un foc mare! Un foc mare care să ardă totul! i-au poruncit.
Şi un foc mare s-a ridicat câtre fruntea văzduhului, veştejind în fum cântecu păsării cântătoare. Când focul s-a isprăvit, o ploaie iute şi fără cântec a năclăit cenuşa, prefăcând-o în măzgă. Gri precum toate cele din jur.
-Şi acum? a întrebat.
-Şi acum ce? s-au mirat cu un singur glas.
Moshe Mordechai 
Fii atat de autentic incat sa nu conteze daca vine cineva si-ti cere sa faci cutare sau cutare lucru.,Ai libertatea sa alegi si sa-ti asumi ceea ce alegi…
Cam asa ceva s-a inimplat cu jumatate din copacii inalti si frumosi cu care a iesit Brasovul din vechiul regim… Sa vedeti cum se vad acum la liber zidurile, mai renovate sau mai coscovite… Minunat, ca asta s-a vrut, sa se faca poze. Mori de cald si de disperare dupa o umbra. Intr-un oras de munte. Dar da, toti castanii aia seculari erau uriti, evident. Nu ma mai simt de mult ca acasa acasa la Brasov…
Dom-le, nu crezi că tre’ să o laşi mai moale cu ermetismu’?
Păi toată lumea se gândeşte! La ce? Păi la ce s-o fi gândit “rabi” când ne-a povestit despre copacu’ ăsta, care-a sfârşit atât de tragic. Acu’ ce să zicem, că Carmen Catană te-a nimerit, au Fluierătorul?
Păi na, cică aici e locul să ne spunem noi părerea, că tălică ţi-ai spus-o-n articol. Bine, bine, da’ ui’ că-i o mare nedumerire despre ce pm e părerea din articol?
Io nu mă bag! 🙂
Completeaza, te rog, spatiile libere. CORUL C_RC_T_S_LOR !