10 ani

Discutam, zilele trecute, cu nişte prieteni, despre cine ar putea, cine ne-am dori şi cine ar trebui să ne devină preşedintele, din toamnă. Lesne de imaginat, numele pomenite, în cele trei ipoteze, nu erau deloc aceleaşi. Prietenii despre care vorbesc sunt oameni cu certe covingeri de dreapta, în vreme ce eu mă amăgesc, deseori, că aş fi mai degrabă înclinat spre stânga ( o stângă teoretică şi abstractă, imposibil de pipăit în politichia vie), ba încă şi mai grav, mă încumet tot mai des să gândesc că ideologiile sunt doar năluci de care numai nişte nătângi se mai pot lăsa seduşi.

Lucru ciudat, pentru fiecare dintre ipoteze, numele la care am poposit au fost, cu o excepţie, poate, aceleaşi. Deşi, cel puţin în aparenţă, ne despărţeau dealurile ideologhiceşti, ne regăseam în aceleaşi opţiuni (cine ne-am dori, cine ar trebui) şi în aceleaşi dezamăgiri ( cine ar putea)! Am putut apoi constata că, dincolo de teoria politicească, lucrurile în care credem sunt aceleaşi, principiile pe care le socotim de nesurvolat vorbesc despre aceleaşi valori fundamentale. Lucru cumva supărator, pentru că, vă reamintesc, ei înoată mai degrabă înspre dreapta, eu fac pluta mai către stânga.

În 1990 am votat cu Ion Raţiu. Scorul obţinut de regretatul ţărănist a fost mediocru. Am votat, apoi, cu Nicolae Manolescu (aşa am socotit potrivit atunci!). Din nou un scor mediocru. Nici Raţiu, nici Manolescu nu puteau fi socotite opţiuni de stânga. Dar ambii au obţinut scoruri mediocre. Ambii intrau în categoria cine mi-am dorit. Cred că pot îndrăzni să spun că puteau uşor intra şi în categoria cine ar fi trebuit. Şi, în ambele situaţii, voinţa implacabilă a majorităţii ne-a îndreptat spre cine a putut. Tot astfel cum s-a mai întâmplat în câteva ocazii, după aceea.

Întrebarea pe care mi-am pus-o, împreună cu prietenii despre care povestesc, era: de ce atât de mare este, întotdeauna, distanţa dintre cine ar trebui şi cine ar putea? Ipoteza lui “cine ne-am dori” am căzut de acord că trebuie evacuată din discuţie, pentru a mai subţia subiectivismul. În toate cercetările sociologice, întrebaţi despre calităţile pe care ar trebui să le adune cel care s-ar dori preşedinte, românii pomenesc lucruri grozave, cu care nu ai cum nu fi de acord. Apoi, invariabil, la momentul opţiunii intervine teoria lui “n-are şanse”, iar votul se refugiază, întotdeauna, în hruba “răului mai mic”. Căruia i se dau, astfel, cele necesare pentru a nu mai fi atât de mic.

Ar trebui, acum, după ce am povestit lucrurile acestea, să povestesc despre soluţia grozavă pe care am găsit-o noi. Despre morala adâncă a întregii poveşti. Pentru că în toate basmele binele, în cele din urmă, învinge răul. Ar trebui să scotocesc măcar după o concluzie, după o briză de optimism. N-am s-o fac. Am să vă spun, în schimb, ceea ce le-am spus şi prietenilor mei, încheind conversaţia care nu ne-a fost de niciun folos.

În 2004, când Traian Băsescu tocmai devenea preşedinte al României. aveam 35 de ani, vârstă la care eram încă socotit tânăr. După nişte ani de muncă, unii prin străinătate, cu ceva eforturi tocmai reuşisem să-mi cumpăr o maşină. Dacia Logan. Nu era, desigur, niciun motiv de fală; alţii reuşiseră lucruri mai grozave, aveau maşini mai răsărite, la vârste încă mai mici. Astăzi am 45 de ani, serioase probleme de sănătate. Şi acelaşi Logan. Mai vechi cu 10 ani, mai obosit, mai ruginit. Foarte probabil pentru că atât pot, atât merit, atât sunt în stare. Asta e tot.

8 Comments

Filed under Rabbi zice

8 responses to “10 ani

  1. Horatiu Buzatu

    Este o întrebare pe care mi-o pun și eu. Cred că distanța este atât de mare din cauza democrației românești, bolnavă de demagogie. Din nefericire, asta nu se întâmplă doar în alegerea președintelui, ci în orice altă alegere: primar, parlament.

  2. gigi

    Ai grija de tine ! Esti talentat . Lasa-i dracu cu presidentia lor!

  3. Fluieratorul

    Am votat si eu cu Ratiu la inceput, in aceeasi idee, ca vroiam sa votez “pentru”. A fost singura data, dupa care, cit am mai votat, am ales chipurile raul cel mai mic. Dupa care m-am lasat de sportul votatului, ca nu face diferenta. Aia ca mine cad in marja de eroare.
    In 2004 aveam 38 de ani, lucrasem pe-afara scurt de citeva ori, da’ venisem de fiecare data acasa, pentru ca eram asa de naiv incit sa cred ca aveam ceva de facut, de construit acest “acasa”. Eram lefter, dar aveam sperante.
    In 2012 aveam 46 de ani. Relativ batrin, nu foarte demolat ca sanatate, in continuare lefter, si secat la capitolul sperante. Am luat o hotarire, si cu prima ocazie am plecat din tara, cu intentia de a nu ma intoarce decit in concediu. Pina acum ma tin de hotarire, si-mi merge bine, desi nu-i parfum de tei printre straini, si e munca dracului.
    Asa ca nu stiu ce sa zic despre ce calitati trebuie sa aiba viitorul presedinte si ce asteapta romanii de la el, pentru ca eu tocmai mi-am dat seama, in 2012, ca n-am timp sa mai astept, nu am energie sa cladesc alte sperante, si nu am intelepciunea sa nu-mi pese, sa fiu indiferent.
    Mie nu-mi iese deloc aia cu indiferenta, dar aici distanta ajuta, ca estompeaza lucrurile. Drept e ca nu destul, si tot ma infurie magariile de acasa de care aflu aproape in fiecare zi. Incredibil cum nu ne putem apara de ticalosia asta generalizata, care ne-a aratat atitea fetze din ’89 pina astazi, mai ceva decit inainte…

  4. UnUL

    Rebbe , nu vreau sa te vad asa! Este doar un moment in viata ! Tu esti un punct de reper. Nu ai voie sa clachezi !
    Cunosc pe cineva care cu 10 ani peste varsta ta , a crezut ca totul este sfarsit . A inceput o facultate , azi are aproape 70 dar este MOTIVAT !
    Asa te vreau ! Si sa nu uiti … Ad mea vesarim !

  5. Din pacate mesaje de tipul “atat pot, atat merit, atat sunt in stare”, ruleaza inconstient si in consecinta isi produc efectele in mod subtil si pervers.Ce ar fi daca nu am mai cauta raspunsuri si justificari pentru ceea ce nu functioneaza si ne-am focaliza atentia pe ceea ce ne dorim cu adevarat?

  6. Fleur

    Veche de când lumea… postdecembristă, distanța dintre cine ne-am dori, cine ar trebui și cine ar putea fi. Da’ tare mi-aș dori să aflăm „morala adâncă” a poveștii! Stăm pe-aproape, oricum…🙂
    p.s. Pare rău de problemele de sănătate.

  7. 10 ani din viata noastra mancati de Sceleratul National. 10 ani care, in cazul meu, cel putin, ar fi trebuit sa fie minunati – aveam 28 in 2004…

  8. sed lex

    Ar cam trebui să mai încurc lumea vreo 20 de ani. Mi-aş dori măcar 10. Ani, nu luni. Îngrozitor de multe luni are un an. Oricum, mai mult de 10. Vorba ta rabbi, atât am putut..

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s