Category Archives: GÂNDITORUL

Leapşa supravieţuirii

În vreme ce nord-coreeni îşi jelesc zeusul, Lucia scrie despre câteva întâmplări care îi întăresc nădejdea că pe Terra ne aflăm foarte aproape de apariţia primei forme de viaţă inteligentă. La coreeni jelirea e organizată riguros, nu se jeleşte haotic, dezorganizat şi fără procedură. Mai întâi oamenii muncii din industria metalurgică. Jelanie nr.1, cu cenuşă în cap, “cui ne-ai lăsat, nea Kim? Cui ne-ai lăsat?”. Apoi oamenii muncii de pe ogoare. Jelanie nr. 2b, versiunea cu ţărână în cap: “Tovarăşe Kim, tovarăşe Kim, cum ai plecat tu să organizezi revoluţia în raiul ăla care nici nu există!”. “Bă, tu ăla cu mustaţă, din rândul trei! Plângi că te ia mama dracu’! Şi tu, tovarăşa cu batic, din spate, mai cu angajament. Să suferi!”- conduce un tovarăş munca de bocire a marelui conducător. Urmează tovarăşii cu munci de răspundere, tovarăşii din armată, pionierii etc.

La noi, Boc şi Băsescu salvează economia. Merkozy salvează Europa. Obama salvează … nu salvează nimic, dar se simte bine. Mda, poate că Lucia se grăbeşte. De ce ne atârnăm, totuşi, nădejdea?

… Iarnă grea.  Crivăţul muşcă din aer peste obcini. Maşina se opinteşte din greu prin nămeţi, pe serpentine, scuturată zdravăn de câte o rafală de vânt. Când şi când o simt fugind într-o parte, derapând atunci când roata muşcă din câte un petec de gheaţă. Iar vântul urlă, înfuriat că un străin a cutezat să calce un ţinut care e numai al lui. Mâinile mi-au îngheţat pe volan, iar ochii mi-au obosit. Îmi lăcrimează. Cu greu reuşesc să găsească potecă prin răbufnirea albă de zăpadă învolburată, care se revarsă fără contenire dintr-un cer care nu se mai vede.

La un punct, undeva pe marginea drumului desluşesc două mogâldeţe. Doi prichindoci, care abia se văd în urgia albă, ghemotoace înghesuite sub două cuşme mai mari decât ei. Îmi fac semn cu mâna. Opresc. Maşina derapează uşor spre stânga, apoi mai iute spre dreapta şi apoi se opreşte, înţepenind într-un dâmb de zăpadă. Cei doi piticuţi vin în fugă, luptând cu nămeţii. Când au deschis portiera, mai întâi a pătruns înăuntru un vâjâit teribil aducând cu el aer îngheţat şi risipă de nămeţi; abia apoi, după ce s-au scuturat bine de zăpada care le devenise un al doilea veştmânt, cei doi piticuţi au urcat în maşină.

– Săru’mâna! au spus amândoi intr-un glas. Vesel glas, râzând glas, nepăsător la urgia de afară.

– Bună ziua, flăcăi! le răspund. Bună ziua, nu săru’ mâna, că nu-s popă!

Chicotesc amândoi. Ştiţi merele de Bucovina? Cele roşii, aprinse ca focul cel bun şi cu prisos de zeamă dulce şi parfumată? Câte două astfel de mere se coceau pe obrajii voinicilor mei de-o şchioapă. Iar în ochi, o pereche de ochi negri, alta de ochi albaştri, lucea o veselie plină de poznă.

– De unde veniţi voi pe vremea asta?

– De la şcoală! răspunde perechea de ochi albaştri, trăgându-şi nasul.

– Păi, vă încumetaţi voi la şcoală pe aşa vreme? dau glas mirării.

– Da’ cum? se miră ei de aşa neghioabă întrebare.

În cele din urmă maşina iese din dâmbul de zăpadă în care se oprise şi opintit ne duce mai departe, pe serpentine, pe drumul spre Suceviţa. Cei doi fii ai zăpezii şuşotesc în legea lor. Cel cu ochi albaştri scoate caietul şi începe să buchisească, urmărind cu degetul şi mişcând uşurel din buze. Cel cu ochii negri stă cu nasul lipit de geam şi priveşte spre răfuiala omătului cu lumea. Tresare şi îl întrerupe pe celălalt:

– Nu-i bini, măi! Şi ai scris tu acolo, măi? Familia şeia di cari îi vorba îi revista di la Oradea, măi. Ia vezi! Nu-i familia dânsului!

Mă încearcă un zâmbet.

– Unde trebuie să ajungeţi? întreb.

– Acasă, la poşta veche! Încă olecuţă şi-am ajuns! Îi casa şeia uitată pi culmea dealului! mă lămureşte cuşma cu ochi negri.

– Şi vă place la şcoală? mai întreb într-o doară.

– Da’ cum? se miră iar ochii albaştri.

– Ni plaşi! întăreşte şi cel cu ochi negri. Că învăţăm carti.

– Da? mă prefac eu surprins. Şi ce învăţaţi voi acolo?

– Despre domnul Mihai Eminescu! răspund amândoi într-un glas. Cel cu ochi albaştri îşi trage nasul. Cel cu ochi negri şi-l şterge cu dosul mânecii.

– Asta chiar merită osteneala – şoptesc mai mult pentru mine. Ştiţi voi cine era cel mai apropiat şi drag prieten al… domnului Eminescu?

– Da’ cum! sare cel cu ochi negri, aplecându-se peste scaunul meu. Domnul Ion Creangă!

– Aşa e!

O rafală puternică scutură din nou maşina. Piticii chicotesc. Apoi ochii albaştri mă trag uşor de mânecă.

– Iaca, am ajuns! Colea îi casa noastră. Nu se vedi că-i zăpadă! Ni lasaţ’ şi pi noi?

– Da’ cum! răspund şi eu în joacă.

Piciul cu ochi negri se scotoceşte în traistă şi scoate de acolo un măr pe care mi-l dă drept plată. A fost singura dată când am acceptat plată de la un drumeţ.

– Mulţămim că ne-aţi adus! Săru’ mâna! spun ei iar într-un glas şi deschid portiera, să coboare.

– Nu mi-aţi spus cum vă cheamă!

– Pi mini mă cheamă Ionică! răspunde cel cu ochi negri. Iar lui îi zice Mihai.

– Sunteţi fraţi? mai apuc să întreb.

– Nu! chicotesc amândoi. Prieteni.

Şi se pierd în zăpadă.

Acum ştii, Lucia, de unde îmi mai vine un boţ de nădejde?

Advertisements

23 Comments

Filed under GÂNDITORUL

Adâncă reverenţă

Nu. Nu e ziua lui de naştere. Şi, după ştiinţa mea, niciun alt prilej de sărbătorit, astăzi. Slavă cerului, e încă printre noi. Nu cred că trebuie să caut un motiv special, o ocazie festivă, pentru a face o adâncă reverenţă în faţa unui mare actor: Mircea Albulescu.

10 Comments

Filed under GÂNDITORUL

Cum procedăm?

Acum câteva zile scriam despre “Gânditorul” de la Hamangia şi valoarea de simbol pe care, socotesc eu, am putea-o preţui mai mult decât o facem. În mod esenţial, prin textul acela încercam să propun ceva mai mult decât o imagine, un simbol, un logo sau naiba mai ştie ce abţibild piaristic. Era vorba mai ales de o invitaţie la un model de gândire, un îndemn la re-evaluarea criteriilor. Reacţiile nu au lipsit. Au existat cetăţeni, din populaţia blogosferei, care m-au anunţat tăios: bă, nu susţin ideea, deşi e mişto, că nici tu nu ai susţinut cutare campanie a mea! Au fost apoi experţii în P.R. care mi-au livrat sfaturi preţioase despre cum trebuie concepută campania, cum trebuie viralizat mesajul, cam ce muzică trebuie aleasă, ce evenimente ar trebui create şi unde aş putea găsi… sponsori. Şi alte reacţii, de tot felul.

Chiar dacă am lansat ideea, nu sunt proprietarul ei, aşa cum nu sunt nici proprietarul “Gânditorului”. Nu invitam la o campanie condusă cu tot meşteşugul P.R.-ului, ci la o regăsire a sinelui mai profund. Iar cine se regăseşte în valorile pe care, socotesc eu, le simbolizează “Gânditorul”, nu are de completat nicio cerere, nu trebuie să se înscrie nicăieri, nu trebuie să facă niciun marş. E suficient să îşi spună : fac parte din poporul lui. Atât. Chiar nu cred că demersul nostru trebuie împins în direcţia unei campanii zgomotoase, vulgare.

E suficient că mulţi dintre noi şi-au aşezat deja pe blog imaginea “Gânditorului”, mărturisindu-se: Fac parte din poporul lui. Şi eu pregătesc un astfel de banner pe care îl voi aşeza aici. Ba, în ce mă priveşte, mi-am pus în gând să îmi fac şi câteva tricouri cu imaginea lui. E o opţiune personală, nu vreau să convertesc pe nimeni. Dacă însă într-o bună zi voi descoperi că puzderie de bloguri poartă imaginea lui, desigur, am să mă bucur să aflu că fac parte dintr-un popor mai numeros.

Mai este, totuşi, ceva. Ceea ce reprezintă “Gânditorul” este ceva mai mult decât o imagine. Mai mult decât o bucată de lut prefăcută de mâinile celui care a frământat-o într-o mică minune.  E ceva mai mult decât un artefact care a străbătut mileniile. E, aş spune, cu teama care te încearcă atunci când foloseşti vorbele mari, zenitul spre care nu  încetăm să privim, de milenii.

Am promis că vom mai vorbi despre toate acestea. Şi vom mai vorbi. Periodic, împreună cu voi, îmi propun să… cum să formulez eu asta? N-aş vrea să spun “să acordăm un premiu”, e nepotrivit. Să spunem atunci că periodic vom găsi, împreună, câte un vrednic membru al poporului său. Şi vom avea un mod de a recunoaşte asta.  Cred că Octavian Paler făcea parte din poporul lui.

E simplu. Sunteţi dezamăgiţi? Vă doreaţi o campanie aprigă?

25 Comments

Filed under GÂNDITORUL