Category Archives: nea stere

Nea Stere, nepotu’ şi votu’

Nea Stere ţine morţiş să mi-l prezinte. Degeaba încerc să mă eschivez.

– Uite-l că vine, vecinu’! Stai puţin, că se merită!

– De ce nea Stere?

– Vecinu’, acum nu că e nepotu’ meu, da’ ăsta e cea mai tâmpită fiinţă care a existat de la dinozauri încoace.

-Clar! confirmă şi nea Mătreaţă.

– Tu ce te bagi, bă chelule? se zubrleşte nea Stere. Că nici cu Stelică al tău nu-mi e ruşine. Marcele, vino încoa, tataie!

Şi vine. Marcel are nişte jeanşi care îi stau mai mult în vine, plini de sclipiciuri, inscripţii şi tot felul de năzbătii. Un tricou colorat în necazul retinei. E tuns zero, doar pe frunte şi-a lăsat un soi de breton, uns din abundeţă cu gel de păr.

-Uite-l vecinu’! Prăbuşitu’ ăsta e nepotu meu!

Puştiul se scarpină în cur. Schimbă mâna şi se scarpină în cur cu mâna stângă, aşa îmi poate întinde mie dreapta.

– Marcel, manelist! se prezintă el cu o anume solemnitate.

– ‘tu-ţi manelele mă-tii! pufneşte nea Stere.

-Lasă, nea Stere, că şi dumneata … -încerc eu să apăr tânăra speranţă.

– Nu, vecinu! Eu sunt dolănist! Îl vezi? Uită-te bine la el, vecinu’, că ăsta votează anu’ ăsta!

Încerc să mă arăt interesat, doar din politeţe.

– Şi te pregăteşti pentru facultate, Marcele?

– No-mi trebe mie!

Are o fonetică originală, admit.

– De ce? insist.

– Mai bine fac bani.

– A, ai vreo idee de afaceri? mă arat interesat.

– Neah, fac combinaţii!

Nea Stere explodează iar:

– Ce combinaţii faci, ‘tu-ţi unchiu neamu mă-tii?

Marcel se holbează. Nu ştie ce să răspundă. Are nişte ochelari rotunzi, cu lentile foarte groase, cu multe, foarte multe dipotrii. Cred că pot deja specula că problemele oculare nu i se trag de la citit.

– Ia zi, bă! îl ia nea Stere din scurt. Cu cine votezi tu?

– Păi ăştia cică dă bani ca să votezi. Cu care dă mai mult!

– Bine, Marcele, dar la viitorul tău nu te gândeşti? De viitorul tău nu-ţi pasă? încerc eu să aduc o porţie de simţ civic la masă.

Marcel beleşte ochii la mine. Se scarpină în cur. Nea Mătreaţă se cruceşte. Nea Stere clatină din cap şi se uită la mine parcă ar spune: ţi-am zis? tâmpit rău!

– Haaa! Ba da! s-a luminat Marcel. Iau milionu’ di pe vot şi-l investesc.

– În ce-l investeşti, mă amărâtule? întreabă ta’ su mare.

– În benzină. Că se scumpeşte! Mă fac magnat al petrolului. S-a făcut şasă lei benzina. Dacă-mi dă oamenii ăia 2 sute pă vot, cumpăr la benzină…

– Cătâ cumperi, distrusule? hlizeşte nea Mătreaţă.

Marcel se încruntă. Stă cu deştele răşchirate şi tot socoteşte pe ele. Pe urmă se luminează:

– De toţi banii!

– Aşa, şi? Nea Stere vrea mai multe detalii.

– Şi când o scumpeşte ăştia iar, o vând. Că dacă ei o face 6 lei jumate, eu o vând cu şase lei şi lumea cumpără de la mine.

– Aha! Bravo bă! se bucură nea Stere. Deci o cumperi cu şase lei, o vinzi cu şase lei! Atunci tu ce câştigi?

– Mdaaa.

Marcel a căzut pe gânduri. Nu durează mult.

– Ştiu! O vând cu şapte lei!

– Păi şi de ce să cumpere ăia de la tine, mai scump, distrusule? nea Stere e exasperat. Dar Marcel ştie!

– Fac promoţie!

– Ce faci, măăă? exclamă nea Stere şi nea Mătreaţă în acelaşi timp. Puştiul rânjeşte:

– Promoţie! Cu gagici. Şi la care cumpără mai multă…

– De unde, bă, mai multă? Câtă crezi tu că iei de două su’ de lei? nea Mătreaţă se tăvăleşte de râs. Marcel n-are treabă, îşi urmează gândul.

– … le fac promoţie cu Mioara. Care ia mai multă îi arată Mioara ţâţele cu sutien. Pe urmă de banii ăia mai cumpăr alta şi dacă se scumpeşte, iar câştig.

– Şi dacă se ieftineşte? încearcă nea Stere să-l încurce.

Marcel e deja în transă. Are soluţii:

– Fac promoţii! Le arată fără sutien!

O zbugheşte de lângă noi urlând. A văzut un alt puştan trecând pe stradă şi a luat-o la fugă după ăla zbierând:

– Meserieee! Băi, în morţii mă-tii! Bă! Meseriee! Ai canistră?

Nea Mătreaţă se cruceşte. Nea Stere mă întreabă:

– Vecinu’, o ştii pe Mioara, gagica lui?

– N-o ştiu, nea Stere.

– Vai de curu lui! Votează degeaba.

4 Comments

Filed under nea stere

Nea Stere are soluţii

– Hai, să trăieşti, vecinu’!

E de prisos să vă mai descriu banca din faţa blocului, trelingul lui nea Stere sau culoarea moţului de la fesul său. Cum inutil ar fi să vă povestesc cât de inutile sunt, de fiecare dată, eforturile pe care le fac ca să mă fofilez. Nu ştiu cât de eficient o fi scutul anti-rachetă, dar de nea Stere nu trece nimeni.

– ‘neaţa, nea Stere!

– Păi, să nu-i bag în pizda mă-sii, vecinu’? Cu băsescu lor şi cu poponiciu ăsta, ‘tu-l în meclă de arici!

– Pe cine, nea Stere?

– Pe bulache ăsta de prim ministru’ ! Păi, cum, vecinu’? Lu Malaxa i-a dat fabricile înapoi? I le-a dat! La canadienii ăia le dă auru’? Le dă! Mie de ce pizda mă-sii nu-mi dă pensia înapoi, ‘tu-l în cur pe mă-sa?

– Nu ştiu, nea Stere…

– M-am certat şi cu măgărul de Mătreaţă, că m-a enervat. A fost pe acilea, mai devreme, alde Filantropu cu Sandu Puşcărie şi ne-am enervat cu măgarul ăsta de Mătreaţă.

– De ce, nea Stere?

– Păi, ete d-aia. Că băieţii, alde Filantropu şi Puşcărie, vrea să intre la partid şi nu-i primeşte, că cică are cazier.

– Păi, depinde de partid. Probabil statutul…

– Dă-i în mă-sa, vecinu’! La PSD vrea să intre şi nu-i primeşte.

– Dar ce le-a venit cu politica?

– Trebuie, vecinu’. Numai poate băieţii să lucreze doar pe cont propriu. Trebuie.

– Mă rog.

– Şi i-am învăţat eu cum să facă.

– Să se ducă la Dan Diaconescu, acolo merge şi cu cazier.

– Nuuu! Băieţii vrea la pesedeu, că ăştia vine la putere. Şi i-am învăţat eu. Le-am zis: Bă, boilor, păi aşa nu vă primeşte, că sunteţi puşcăriaşi. Da’ vă duceţi şi vă înscrieţi la pedeleu. Aşa faceţi, vă înscrieţi la pedeleu. Şi pe urmă mergeţi la pesedeu şi ziceţi că sunteţi de la pedeleu şi vreţi să treceţi la ei, că aşa primeşte şi puşcăriaşi. Aşa se face. I-am învăţat, vecinu’!

– Mda, ce să zic, nea Stere? Şi de ce te-ai certat cu nea Mătreaţă?

– Că ăla zice că, hai, cu puşcăriaşii, cu borfaşii, mai treacă meargă, da’ pe traseişti chiar nu-i suferă.

E dimineaţă. O nouă zi. Şi nea Stere e fericit.

6 Comments

Filed under nea stere

Nea Stere în rai

Cred că e inutil să mai precizez decorul. Evident, ne aflăm în faţa blocului, unde, la fel de evident, se află cea mai semnificativă ctitorie a epocii steriene: băncuţa.  Doar că acum e iarnă. De la uşa blocului până la băncuţă se deschide o alee îngustă, săpată printre troiene. Acolo a fost curăţată zăpada; de la uşă până la băncuţă. Mai departe de băncuţă e restul cosmosului, care n-are decât să se descurce. Să se deszăpezească singur dacă e nevoie. Pentru nea Stere singura cale de acces vitală este cea de la uşa blocului până la băncuţă, până la ceea ce el însuşi numeşte “agorica mea”. Dacă diminutivul nu deranjează, atunci nici comparaţia cu agora vechilor greci nu văd de ce ar supăra.

Decorul fiind precizat, personajele cred că pot fi uşor bănuite. Nea Stere, echipat în ţinuta de “frigul lor, băutura mea”. Pentru neiniţiaţi, un supliment de descriere s-ar putea dovedi util, pentru mine s-ar dovedi obositor. Totuşi, pentru sculptorii sau pictorii viitorimii, care s-ar putea simţi îndemnaţi să evoce figura ilustră a marelui înaintaş, am să adaug că nea Stere era echipat într-o ţinută locuţionară. Spunând acest lucru nu am făcut decât să mă îndatorez cu încă o explicaţie. Dacă la contemporanii noştri de sorginte piţi hainele sunt descrise de etichetă, de brand, ca în exemplul cămaşă “Boss” sau sacou “Armani”, la nea Stere nu există nici brand, nici etichetă. Există câte o mică locuţiune, care ţine loc de aşa ceva. Astfel, pe cap are un fes “prezervativ de lână”. Poartă o pufoaică “eu am lucrat şi pe şantier, dar nu ştiu ce”, nişte pantaloni “pe aici nu se trece” şi este încălţat cu o pereche de bocanci din colecţia 1975 “porcul are piele, fabricile cauciuc”. În fine, în jurul gâtului are înfăşurat un fel de fular, care de fapt este ceea ce poate fi descris ca “ce mânecă am fost cândva”.

Aşa cum Pleşu îl are întotdeauna în preajmă pe Liiceanu, desigur şi nea Stere e  însoţit în agorică de nea Mătreaţă. Echipamentul domniei sale nu necesită descrieri atât de complicate. Şapcă de la un producător de ţigarete, şubă şi nădragi de o culoare neprecizabilă.

Bruma de introducere fiind bifată, să trecem la dialog. Până la urmă e vorba de nea Stere, nu de Ullise al lui Joyce. Conform cutumei, nea Stere mă preia de îndată ce mă ivesc în uşa blocului.

– A, vecinu’! Ce faci vecinu’? Cum zicea franţuzu’ ăla? Sau neamţ. Sau turc, ori ce pizda mă-sii era. Ui săn le nejă dantanu? Că cu astea de acu’ s-a blocat ţara. Poate alea ierea mai cu milă.

– Bună ziua, nea Stere.

– Stăteam şi eu acilea cu alde Mătreaţă…

Precizarea e inutilă şi nesolicitată, dar nea Stere nu e omul care să se încurce în asemenea chiţibuşuri ceremoniale.

– … şi-i ziceam lu’ măgaru ăsta că ar trebui să ne lăsăm dracului de băut.

– Asta e o idee foarte înţeleaptă, nea Stere. Şi pentru sănătăte ar fi mai bine. Şi…

– Că anu’ ăsta a făcut o ţuică infectă părosu’. Şi după ce o termenăm pe-a mea trebe să o dăm pe alimentară şi porcării d’alea.

– Aşa… Eu gândeam că tocmai aţi hotărât să renunţaţi la viciu şi să…

Nea Mătreaţă sughiţă. Îşi astupă o nară cu deştu’ cel mare al mâinii drepte, iar pe cealaltă nară repede iute un muc zdravăn, naţional, verde şi închegat ca budinca la plic, direct în nămeţii de lângă mine. Curăţă, igienic, orificiul mucifer cu mâneca, mă îndatorează  cu o privire chiorâş, apoi întreabă:

– La ce să renunţăm?

– La viciu…

– Mi s-a părut că ai zis vischi. Că nu bem noi căcaturi de alea capitaliste. La vi… ce-i ăla?

– O slăbiciune, un păcat…

Se pun amândoi pe râs. Nea Stere se plezneşte pe genunchi, apoi bagă mâna în buzunarul pufoaicei locuţionare, de unde extrage o cantitate rezonabilă de seminţe. De floarea soarelui. Pentru consum imediat. În vreme ce scuipă la coji de seminţe, mă ia la rost:

– Păcate, vecinu’, hă? Şi adică ce? Că nu mai ajung în rai? Da’ di ce să n-ajung? E discriminare? Beţivii n-are voie?

– Sincer, nu mă pricep, nea Stere. Dar presupun că  nu.

– Aha. Şi dacă nu iereai beţiv când ai ajuns în rai, da’ te-ai stricat acolo?

– Nu văd cum s-ar putea întâmpla asta.

– Păi, n-ai zis că nu te pricepi?

Logica lui nea Stere, recunosc, funcţionează.

– Păi, da vecinu’. Şi pe urmă… treaba asta cu raiu’… Nu ştiu dacă se merită.

-Cum aşa, nea Stere?

– Păi, vecinu’. Uite. Cică ăia, ca să te primească în raiu’ lor, te pune să faci foamea acilea. Nu te lasă să bei, să dai la buci… alte alea. Şi pe urmă cică ajungi în rai. Şi?

– Cum… şi?

– Păi, bine… ajungi în rai. Da’ acolo ce faci? Dacă te-ai chinuit ca bou’ acilea, pă pământ, şi când ajungi acolo te dă să lucrezi la vreo vulcanizare?

– Hai, nea Stere. Zău aşa! Nu există vulcanizări în rai!

– Da’ de unde ştii? Ba acolo cred că e mai multe ca la noi. Că ăia e ecologişti. Şi mai degrabă reciclează, vulcanizează, alte alea.

– Nu cred că e nevoie de vulcanizare acolo. Presupun că acolo nu există automobile.

– Şi adică faci foamea acilea ca să ajungi în rai şi să mergi pe jos până te apucă pandaliile?

Mă uit la potecuţă deszăpezită, pornită de la uşa blocului şi încheiată la băncuţă şi mă gândesc că pandaliile alea vin, probabil, foarte repede.

– Nu ştiu, nea Stere. Ţi-am spus că nu mă pricep. Dar presupun că acolo transportul…

– Lasă, vecinu’. Uite la nevastă-mea. Ţine post, merge la biserică. Îi tot dă cu popii şi cu toate prostiile. Şi când o crăpa, dacă o primeşte ăia acolo, parcă văd că o dă casieriţă la supermarket.

– Nu cred, nea Stere.

– S-o facă şefă de unitate? Nu cred, că n-are clase.

– Nu, nea Stere. Nu cred că în rai există supermarketuri.

– Ete, na. Şi ăia de unde îşi ia haleala?

-Raiul, aşa cum mi-l pot eu închipui, nea Stere, e desprins de materialitatea cu care suntem noi deprinşi…

Nea Mătreaţă îi face un semn lui nea Stere. Un tirbuşon închipuit, în dreptul tâmplei. La mine se referă, desigur. Îmi duc vorba până la capăt:

– Îmi imaginez că nevoia de hrană nu există acolo…

– Pă dracu’! Adică în rai se face foamea?

– Iar dacă ea există, probabil că în forma de existenţă de acolo… hrana e mai degrabă spirituală. Habar nu am. Poate e o formă de energie.

– Poa’ să fie şi şaorma de energie. Şi clătite cu spirituale, d’alea de care zici matale, vecinu’. Tot tre’ să le cumperi de undeva. Şi acolo de unde le cumperi le trebe casieriţă. Aia e nevastă-mea.

– Nu cred, nea Stere. Vorbim în dodii. Nu ştim dacă raiul există şi ce e acolo, dar îmi pot închipui că acolo hrana nu se vinde, ci e pusă la dispoziţia locuitorilor…

– Aha, ca la cantină?

– Dacă vrei… Fără bani, oricum.

– Aha, ca la cubanezi. Ca la Castro?

-Hai, nea Stere! Dă-o naibii!

-Păi, dacă matale zici, vecinu’, că raişţii e comunişti! Se prea poate. Că e cam comunişti. Că şi ăia zicea la fel: fă aia, nu fă aia, rabdă aia… ca să ajungi în comunism, bă Stere.

-Bine, nea Stere. Hai că plec. Mai am şi treabă.

– Bine, vecinu’. Da’ eu de mult tot încerc să pricep o chestie.

– Ce chestie, nea Stere?

– Bre, deci… în rai… la ăia… Bun. Ai fost sudor acilea, când ajungi acolo eşti sudor. Că s-o sparge şi acolo ţevi. Mai faci un sifon, alte alea. Ai fost tinichigiu, la fel. Ai fost doctor? Bun! Ai ajuns în rai, na şi pune şi tu o ventuză ceva, că mai are lumea reumatism. Ai fost necalificat? La  sapă, dă-te dracu’! Bre… da’ popii?

-Ce-i cu ei, nea Stere?

-Bre, vecinu’… Da’ popii ce pizda mă-sii face ei acolo, ‘tu-i în cur pe mă-sa?

– Cum adică, nea Stere’?

-Păi, da! Că aici, hai, mai treacă-meargă. Mai dai cu tămâie, mai prosteşti o babă, mai bagi o litanie şi le promiţi la proşti că îi bagi în rai. Da’ când am ajuns în rai şi văd că am nemerit la vulcanizare… păi, ce pizda mă-sii îmi mai promite mie popa ăla, vecinu’?

Fireşte, ăsta a fost momentul în care am plecat. Discuţia o luase spre politică.

13 Comments

Filed under nea stere

Nea Stere are talk show

Pe nea Stere n-ai cum să-l eviţi. Când e decis să te bage în seamă, nu ai cum să te fofilezi. E mereu acolo, pe banca din faţa blocului, păzind cu vigilenţă universul ( micro, macro şi angro) să nu cumva să o ia razna. Shakespeare a avut-o pe doamna brună, Eminescu pe Veronica, nea Stere îl are pe nea Mătreaţă. Amândoi ţin la adresarea cu “nea”. Pentru că – a citit Mătreaţă undeva – neaua e simbolul purităţii, imaculării.

– Ooo, vecinu’! Un’ te furişezi aşa, vecinu’?

-…

– Şi eu, pe aici cu bezmeticu’ ăsta de Mătreaţă… Că tre’ să vină alde Belu, să facem talk show.

Belu? Cimitirul? Nea Stere are multe… ciudăţenii ( de ce am evita tocmai acum eufemismele?), dar asta parcă e mai cu moţ. Chiar îmi e imposibil să îmi imaginez că cimitirul se va deplasa până în faţa scării noastre de bloc, pentru un talk show cu nea Stere.

-Belu? Cimitirul? vocalizez un ou de mirare.

– Hehehe! hlizeşte nea Mătreaţă. Nu, domnu’. Belu Fântână! Zis Belu Capacitate. Zis Lanterna Omenirii. Zis Molozov.

– Nu-l ştii pe Belică al nostru, vecinu’? trage nea Stere o uimire şi o duşcă din sticla de ţuică.

– Nu…

– Hai, că se rezolvă acu’. Uite-l că vine.

Pe nea Stere şi nea Mătreaţă nu vi-i mai descriu de multă vreme. Vă sunt cunoscuţi mai mult decât ar fi decent. Dar făptura care se apropia de noi, rânjind cu gura până la aluniţa de pe ceafă, nu am cum să nu v-o descriu.  Omul era scund de statură. Scund însemnând maximum un metru şaizeci. Pe creştet avea un fes ţuguiat, pe care se fugăreau dungi roz, verzi, mov şi galbene. Iar în vârf urla către retină un moţ enorm, roşu. Sub fes o faţă mică, rotundă, hlizită, pe care doi ochi mici, căprui-verzui priveau în mod independent, în direcţii total diferite. Rânjetul exagerat de larg lăsa la vedere o gură în care doar vreo doi-trei dinţi mai stânjeneau intrarea aerului. O pufoaică de o culoare imprecizabilă şi nişte pantaloni de doc, care văzuseră multe de la facerea lumii.

Omul vine şi se pupă pe bot cu nea Stere. Apoi cu nea Mătreaţă. Pe urmă mă studiază cu ochiul stâng, în timp ce cu ochiul drept măsoară cantitatea de ţuică din sticla lui nea Stere, care, om de lume, face prezentările:

– Băi, Lanternă! Dânsu’ e Vecinu’! Vecinu’, ăsta-i Belu, Lanterna Omenirii!

Făptura mă împunge cu un rânjet şi îmi întinde o mână mică şi neviciată de stricăciunea săpunului. Se recomandă:

-Belu! Analist prolific!

Prolific? Prolific, a zis. Îmi dau seama că am spus asta cu voce tare. Mă lămureşte, competent, nea Mătreaţă:

– Are unşpe copii.

– Zece, îl corectează Lanterna Omenirii. Al unşpelea-i pâ drum.

– Încântat- demonstrez eu că pot fi teribil de ipocrit.

Nea Stere e mulţumit. Grupul său de dialog social capăta consistenţă, pe zi ce trece.

– Ia zi, Belică! Scăpăm de Boc!

Piticania se foieşte în pufoaica recuperată din vreo organizare de şantier, îşi drege glăsciorul piţigăiat, apoi pe un ton care se vrea grav emite:

-Hm. Contextu’ e favorabil. Se poate organiza un balamuc care să-l facă opoziţia care să-l dea jos şi să puie un guvern de prim ministru tehnocrat care…

Omul turuie. Făra virgulă. Fără pauze de respiraţie. Nea Mătreaţă mijeşte ochii, înţelept şi alcoolic. Şi cere precizări:

– Tehno… cum? Ce-i ăia? Ingineri?

– Nu, bă! explică doct Lanterna Omenirii. Artişti dă calculator. Tehno e muzica d-asta dă care ascultă alde Jaxon, fiu’mio ăla mare. Aiureli d’ale lor care place la lume acum.

– Aha! se dumiresc proprietarii băncii din faţa scării mele de bloc. Deci pică Boc?

– Trebe.

– Şi Băsescu nu zice nimic?

– Nu. Că şi el vrea un intelectual de tehno, că s-a plictisit de piticu’ ăla.

– Păi, de ce-l faci, bă, pitic? Tocmai tu? se miră anapoda nea Stere.

– Dă-l dracu’. N-are viziune. Pică. Pune Băsescu intelectual de ăla. Că aşa merge treaba. Ai coate, ai parte!

Proverbul revizitat de Molozov are, recunosc, mai mult sens decât varianta originală.

– Şi scăpăm de criză, dacă -l schimbă? moderează şi nea Mătreaţă dezbaterea.

– Păi, cu criza care este, eu zic aşa, ca analist de economie care sunt…

-A, aveţi studii economice? îmi scapă în vorbe un pui de surprindere.

– Esperienţa! Că sunt espert în economii, care le fac că cumpăr doar de la Penny Market, la promoţii.

– Am înţeles…

Nea Mătreaţă râde cu toată gura:

– Ăştia e economic, vecinu’. Că e mulţi. Şi trăieşte din pensia lu Belică…

– … pe caz de boală – vine şi necesara lămurire.

– … bagă în ei la cartofi fierţi…

– E buni! se făleşte Lanterna. Face bine la epiderma maţelor.

– Hai, bă că nu asta vorbeam! cere nea Stere revenirea la desfăşurător.

– Da, da! se supune nea Mătreaţă. Ia zi, Belică. Ce facem, bă, ne comasează ăştia?

– Bă, Sterică… Bă… Alde cumnată-mio i-a comasat la cort când şi-a botezat băiatu’ şi a ieşit bine. Că a făcut economie şi dă banii ăia a adus lăutari şi a mai luat un butoi de vin de la unu’. Dacă e băutură destulă şi e lăutarii buni, e bine şi comasaţi, bă. E economie.

Omul e clar competent economic. Talk show-ul continuă. Aflu că ăştia trei sunt decişi să-l voteze pe ăla care dă bani la fotbal; că Venezuela (nevasta lui Belu) s-a înscris de cinci ori în PUNR, săptămâna asta, pe pâine şi covrigi; că Sarkozy are un frate lăutar, la Bârlad; că Dan Diaconescu nu-i serios, că nu-l mai cheamă pe Tolea; că Băsescu i-a vândut flota unui turc care vinde legume în angro etc. etc.

Profit de faptul că cei trei s-au aprins cu dezbaterea şi mă strecor, uşurel, uşurel. Plec. Mai aflu doar că noi avem un potenţial enorm şi soluţia ieşirii din criză:

– Ţiganii e mai mulţi ca chinezii! Dacă îi punem p-ăştia la treabă, îi rupem şi pă americani…

– La ce treabă să-i pui, bă, pe ăştia? La furat?

– Nu, bă! La cântat la nunţi! E şapte miliarde de oameni. Asta vine 3 miliarde juma dă nunţi. Că unii e însuraţi, e şi curişti, da’ mai divorţează, mai face şi botezuri. Dacă la toate nunţile face monopol de cântat ţiganii noştri, cu speciale cu tot, la o mie de euroci pă nuntă, păi tu-ţi dai seama câtă valută aduce ăştia?

– Şi ce? Că nu plăteşte impozite…

– Da, bă. Da’ atunci ne punem noi pe furat de la ţigani, că acu’ fură doar ei de la noi.

etc. etc. etc.

6 Comments

Filed under nea stere

Nea Stere şi Funeriu & Igaş

– Auzi, vecinu’!

– Da, nea Stere!

– Ce or face, bre fratili meu, oaminii ăia, acu’ că s-a scurtat ziua?

– Cine, nea Stere?

– Ăia, bre. Funerilă şi Ingaşu ăla de la poliţai…

– Păi şi ce treabă au ei cu asta?

– Păi ăştia cum se mai hrănesc, bre? Cum le mai lucrează lor clorofila? Cum mai fac ei fotosinteză dacă nu-i lumină?

5 Comments

Filed under nea stere

Lenea la nea Stere

Cei doi gânditori sunt vărsaţi pe banca din faţa blocului. Nea Stere moţăie cu basca alunecată parşiv pe ochi. Nea Mătreaţă are un picior scăpat printre şipcile băncii şi o mână adormită în betelia nădragilor. Sunt răpuşi. De grija pentru soarta omenirii, de creşterea deficitului bugetar, de schimbarea polilor magnetici, dar mai ales de whiskey-ul de Făurei, de la cumnatul lui nea Mătreaţă. Relu Gâlceavă, zis Hidrofor, cumnatul lui nea Stere, este mare producător şi distribuitor de whiskey de Făurei fără timbru. Înainte a lucrat în comerţul exterior, pe relaţia cu Turcia, la Rulmentexport. Başca macrameuri. Blugi, gumari şi ciungă. Pe urmă a investit capitalul acumulat şi cunoştinţele despre evaziunea fiscală în cea mai impunătoare cârciumă din Făurei, care s-a numit, pe rând: “La dracu’ gol”, “Ţapu logodit” şi “Marilena Internaţional”. Marilena era sora lui nea Stere. Odată cu căsătoria, Hidroforul a transformat bodega în unicul cazino din Făurei. Cele două aparate de “mică-mare” au reprezentat, la momentul respectiv, un avanpost al tehnologiilor de vârf în Făurei.

În fine, povestea lui Relu Hidroforu e fascinantă, dar nu interesează acum. Revenim la cei doi cărturari, care zac răpuşi de cocârţul de Făurei. Printre băşini mai scapă câte un oftat, câte un râgâit sau câte o dâră de bale. Într-un târziu, nea Stere mormăie cu 10% din glas:

– Mătreaţă…

– Hă?

– Lene…

– Hă?!

– Mie…

– Îhî…

– … mi-e…

– Nasol…

– Aş fuma…

– Bagă…

-Lene…

– Păi şi?

– Bagă mâna icişa… la mine-n boz’nar…

Nea Mătreaţă se conformează. Bagă mâna în buzunarul de la piept al lui nea Stere. Rămân aşa, grohăind, vreme bună.

– Acu’ scoate o ţigară…

Mătreaţă se conformează.

– Ia, bă, şi bricheta…

– Am luat-o. Aprind ţigarea?

– Aprinde-o…

Durează ceva, dar într-un târziu reuşeşte.

– Am aprins-o.

– Acu’ suflă fumu’ spre mine…

9 Comments

Filed under nea stere

Nea Stere salvează economia

Cu Şenghelu’ am rezolvat-o. Intrăm acolo, da’ mai pe furiş. Olanda şi Finlanda ne-au invitat să ne pişăm la gard pe mai departe, că în incintă nu pupăm. Ce-or fi avut, bre, ăia cu noi? S-o fi supărat regina Olandei că a zis Băsescu despre monarhie? Acu’ are şi Băsescu dreptate, că e păţit; ce te face dacă moştenitoru’ iese pocit ca el sau “deştept” ca EBA? Finlandezii sunt tâmpiţi. Adică s-au supărat că li l-am trimis pe canibalistu’ de Avramescu sau ce? Păi, dacă sunt fraieri şi nu ştiu să se râdă. Eu în locul lor îl chemam toată ziua la televizor şi îl puneam să vorbească englezeşte şi mă râdeam. Hăhăhă! Ce s-ar fi râs finlandezii! Că prindea canibalistu camera de luat vederi în pleoapă şi nu-i mai dădea drumu’ până nu hipnotiza fiecare pixel. Şi le zicea el în engleza lui polizată cum e cu canibaliştii, bomba atomică şi cum ne scoate şistu’ bituminos din rahat. N-au umor finlandezii.

Acu’ dacă tot nu ne lasă ăia să facem flotări la buzunare şi genuflexiuni cu carduri clonate în şenghelu’ lor, să vezi ce ne răzbunăm noi pe ei pe bază de economie optimizată. După ce i-am făcut de rahat pe olandezi cu lalelele lor păduchioase, trecem la faza a doua: jihadul economic cu manele.  Ăsta are trei paliere ( “palier” e un cuvânt mişto): turismu’ ( de fapt “turizmu”), agricultura şi industria conexă ( şi “conex” e un cuvânt mişto, da’ acum a devenit vodafone; cum puii mei să spui industria vodafonă?) şi cultura. Implementează doamna Nuţi Udrea jihadul ăsta economic, împreună cu domnu’ Cocoş, pe urmă îl urcă pe scăunel pe domnu’ Boc să le facă sâc la şenghenari, că n-au ei toţi la un loc poşete câte are Udrea şi EBA.

Deci programu’ ăsta de jihad economic e mai tare ca ăla a  lu’ Dan Diaconescu. Dacă e aplicat o să dea nu câte douăj’ de mii de eurolaci pe cap de rumân, ci câte un milion juma pe zi, mai puţin duminica. Singura chestie e că la milionu’ ăsta şi jumătate parandărătul care trebuie livrat la domn’ Cocoş &co e de un milion, da’ tot e bine.

Deci programul e aşa:

1) Turizmu

– Le luăm vitamina bulgarilor şi deschidem litoralul tot anul. Să facă turistu’ plajă şi în noaptea de anu’ nou. Pentru asta firmele atent selectate vor instala calorifere pe plajă, iar agenţii de turism vor distribui gratuit aeroterme şi pături. Pe plajă vor fi aşezate cădiţe, lighene, copăi cu apă caldă şi secţii mobile de reanimare, iar din oră în oră turiştii vor fi serviţi cu ţuică fiartă.

Fiecare turist va beneficia de manelistul propriu care să-i zică la ureche de duşmani, de viaţa din penitenciar şi femeia lui.

– Turizmu’ ecumenic e o idee care trebuie valorificată la maximum, pentru că poate aduce un randament grozav. Turiştii (mai ales străini), pentru un preţ modic, vor fi târâţi pe la mânăstiri şi siliţi să asculte cum rage taica popa, vor fi afumaţi cu tămâie, li se va bate toacă până îi ia nevroza şi (pentru a beneficia de experienţa mistică în toată splendoarea ei) vor fi ţinuţi în post sever şi rugăciune. Astfel opţiunea “all inclusive” va fi mai bine înţeleasă. Turiştii care vor dori să scape de binefacerile spirituale ale programului vor trebui să achite o taxă suplimentară de minimum 5000 de euro.

– Pentru străinii interesaţi de sporturi extreme putem organiza excursii cu maşina pe şoselele româneşti.

– În fine, vom valorifica la maximum potenţialul românilor aflaţi în străinătate, care pot asigura un număr important de turişti. Aceşti turişti vor putea fi eliberaţi înceta sejurul după ce familiile lor vor plăti o importantă răscumpărare.

2. Agricultura

– Trebuie să devenim principalul producător mondial de leuşten! Trebuie! Aşa cum a zis-o şi rubiniul ăla, vine criza cu floci şi cine n-are leuştean a căcat-o. România are un mare potenţial în această direcţie.

Leuşteanul are proprietăţi miraculoase, este ştiut din vechime că ajută la regenerare pieliţelor din jurul unghiilor şi la colorarea urinei.

– Ne vom axa pe producţia de culturi ecologice care vor fi valorificate în industria cosmetică. Şamponul cu extract de ceapă, pasta de dinţi cu usturoi şi pătrunjel pot cuceri piaţa mondială ca bascheţii chinezeşti. Rujul 100 % bio, românesc, alcătuit exclusiv din pastă de ardei iute, fără căcaturi de chimicale, poate cuceri piaţa globală, oferind nuanţe de roşu foarte vii. Pentru tonuri mai închise, mergând de la vişiniu până la vânăt şi chiar negru se poate folosi rujul din imaginea de mai jos:

– O piaţă importantă o reprezintă produsele pentru combaterea calviţiei. Produsul românesc pe bază de smoală şi mătase de porumb poate fi un real succes.

3. Cultura

Cultura a fost multă vreme considerată o consumatoare de bani şi nu o generatoare de venituri. Asta până la inventarea manelelor.

Maneliştii vor fi stimulaţi să transforme în manele tot ce mişcă în cultura mondială. Proiectul acesta va avea şi un rol subversiv, subminând celelalte culturi. Cine dracu’ mai vrea să audă de Shakespeare după ce a făcut Guţă manea cu Hamlet?

Metallica( Nafing els meaterz, să moară duşmani mei) , Queen( Love of my oooooooh, viaţa mea), Beethoven (Te fur, Elizo!). Nimic nu e iertat. Totul devine manea. Musicalurile: “Să moară mama mia!” şi “Fantoma de la operă nu e Elodia” cu Guţă şi Salam în travesti.

La asta adăugăm multe filme cu avorturi, violuri, incesturi şi pedofilie şi rupem piaţa.

Vă pupă nea Stere.

7 Comments

Filed under nea stere