Category Archives: Rabbi zice

Deosebirea

…fundamentală dintre noi şi cei care se numesc “clasă politică” e cum nu se poate mai uşor de enunţat. Atunci când noi vorbim despre dânşii, spunem “ăştia”. Ăştia de la guvernare, ăştia ai lui Băsescu, ăştia de la PSD, ăştia de la Muncă, ăştia de la Finanţe. Şi aşa mai departe.

Când ei, clasa stăpânilor vorbesc despre noi, atunci pronumele demonstrativ ia distanţă şi devine “ăia”. Ăia din învăţământ, ăia de la ţară, ăia din Piaţa Universităţii, ăia care votează… Ăia! Populaţia!

Asta e chestia fundamentală care ne desparte, pronumele demonstrativ, în rest e vorba doar de sume de bani.

Advertisements

3 Comments

Filed under Rabbi zice

Ah, ce vot mare ai! Dă-mi-l! Dă-mi-l tot!

Mai zilele trecute conspectam lista de prezidenţioşi, oameni cu ambâţuri zdravene care tânjesc după omleta de Cotroceni, singura făcută din ouă de sepepist şi prăjită în ulei de girofar. Lista plină de bărbaţi cu neveste şi freză unsă cu petrosin; afar’ de Elena de Udrea ot Pleshcois ( ase citi franţuzeşte, graseiat şi cu botul ţuguiat), care n-are nici nevastă trecută în permisul de port ruj, nici bărbat în declaraţia de înavuţire, dară are generaţia înghesuită în bluji. Când te uiţi pe bonul de magazie şi vezi ce materiale s-au scos pentru fabricarea curului care va sta pe tronul de la Cotroceni, ţi se îndoaie gândul ca tulpina gladiolei uitate pe calorifer.

Intermezzo literar-artistic: “Geaba plânge camionu’/ nu-i maşină ca avionu’/ nici organe ca colonu’!”

Dacă te ia nevoia să-l angajezi pe unul şef de aspirator sau element de calorifer, îl întrebi mai întâi cum mănâncă sarmalele, dacă a fumat fără filtru, căt de des foloseşte prezervativul pentru a combate efectul de seră şi, în general, ce realizări/împliniri/isprăvi/pocinoage a avut în cariera de artist, că doar nu o să dai utilajul pe mâna oricărui purtător de gleznieră, care se mai şi droghează fumând pătrunjel uscat. La alegerea preşedintelui nu mai stă nimeni să cerceteze fleacuri din astea burhezo-moşiereşti, se trece direct la numărarea de aluniţe şi gâdilarea scrotului de scrumbie.

Dând cu termometrul prin lista de candidaţi, constaţi, mai întâi, că a dispărut alcoolul din termometru (rău, rău păcatul beţiei), apoi că e pe acolo o înghesuială de nimeni cu ambiţii de careva şi mare penurie de cineva, din cauză de ceva. Pauză de refacere a rimei:

“Fă, e grav fundamental/ fin’că uite în ce hal/ e votu’ universal!”

Revenim în Flegmatorium. Şi încheiem ca la festivalurile transmise de TVR în care urcă toţi pe scenă şi zbiară “Hey, Jude!”. Iar Jude, babă surdă şi senilă, face pe nebuna şi stă incuiată în baie încercând să înţeleagă de ce e albastră apa din budă, câtă vreme ea micţionează galben.

În general, în viaţă, o carieră de succes se rădică pe lucrurile grozave pe care le-ai realizat. În politică e pe bază de supt, licurici, genunchi în oo şi hrean în maioneză. Meritele şi realizările nu interesează, ba putem pentru ca să zicem că cauzează (poftă bună!). Şi uite aşa devine de înţeles de ce lista de candidaţi la prezidenţiolagie, de ce toţi prezidenţagii au deja cariere de succes în politică, dar dacă te opreşti din băgat degetele în priză şi te întrebi ce stafide au realizat de când au ei cariere de succes, obţii o foaie velină. Iar dacă te întrebi care-s marile isprăvi care îi fac pe ei să vrea să se dea cu ţuţu la palat la cotroceanca şi pe tine să le faci tatuaj cu ştampila de vot, atunci intri pe perfuzii cu Antinevralgic şi începi să auzi cântece cu Temişan, de la festivalul de la Puchineşti.

Final mentosan, fără rime, fără versuri, dar cu nădragii în vine şi lecturi din prospectul flaconului de democraţie, de unde aflăm că printre efectele secundare se numără şi fisurile anale.

Vivat scroafa aerodinamică! Trăiască prietenia româno-spirtoase!

 

 

3 Comments

Filed under Rabbi zice

Mami, mami! Uite, sunt intelectual!

Părerea-mi despre Mihai Răzvan Ungureanu e de mult formată, uscată, întărită, a strâns şi pulbere fină de praf de când e la odihnă, în raftul potrivit. Omul mi-a fost cândva recomandat drept “un intelectual de elită”, lucru pe care l-am acceptat, fără a-l pune la îndoială. Până când am început să-i urmăresc discursul ( discursurile). Pentru că omul nu vorbeşte, nu comunică, nu are nimic de transmis, doar împachetează discursuri, lăbărţate logic, dar rostite cu siguranţa de sine a celui care e convins că le ştie pe toate. Îi place să se audă vorbind şi apoi să se aplaude, încântat de minunăţia propriului glas, vanitate des întâlnită, de altfel, deci scuzabilă. După o vreme, chiar cel care mi-l recomandase pe junele “intelectual de elită” a simţit nevoia unei reformulări. E un intelectual notabil. O nouă re-evaluare a venit atunci când MRU s-a înscăunat la Palatul Victoria, cu toate cele care se ştiu: e un intelectual. La ultima evaluare, acelaşi prieten i-a mai scăzut o dată rating-ul: nu e prost! Abia acum ne aflăm aproape de adevăr, dar şi aici mai trebuie puţin cercetat.

MRU publică, în Adevărul, un fel de editorial. Lucrăm cu citate:

“Şi cred că Sărbătorile de Paşte sunt un răgaz cum nu se poate mai bun pentru a ne întoarce spre sine. Putem transcende înţelesul pe care ni-l oferă şi să vorbim despre sensul Reînvierii sau putem să privim totul ca pe câteva zile libere în care putem fi liniştiţi cu noi înşine.”

 

Habar nu am. Poate MRU e budist! Dar atunci nu mai e vorba despre Sărbătorile de Paşte. Şi nici de “reînviere”, ci de reîncarnare. Altfel, sigur, intelectual sadea, dreaptă creştină şi alte mofturi, dar de Paşte sărbătorim Învierea. Poate istoricul MRU, care a mai fost şi şef de spioni, are la dispoziţie informaţii inaccesibile nouă şi ştie sigur că, până la Învierea pe care o sărbătorim noi, Iisus mai făcuse nişte antrenamente, repetiţii fără public, iar atunci totul are sens.

“Pentru aceste momente mi-am pregătit o listă de cărţi, un top 10 deşi nu există o ierarhie specială”

Logic! Un top, deşi nu există o ierarhie. A, da, nu există o ierarhie specială, ci una ordinară, obişnuită, comună, de rahat. Deci e un top 10 al unor cărţi comune, ordinare, de rahat, deloc speciale sau e un top lipsit de ierarhie? Brrr… onomatopee, veniţi la mine!

“Khayyam a fost ceea ce numim astăzi un intelectual cu vocaţie davinciană doar că l-a precedat pe renascentistul perfect cu câteva sute de ani.”

 

E scris adânc! Deci Khayyam l-a precedat pe Da Vinci, deci a fost davincian, spre deosebire de Da Vinci, care i-a urmat lui Khayyam, dar n-a fost… khayamian! Adânc!

“Trimiteri la provocarea diavolului şi la iubire, călătorii în timp în Ierusalemul lui Iisus şi nuanţe care uneori îmi amintesc de lumile fantastice ale lui Gabriel Garcia Marquez sunt doar câteva motive pentru una dintre lecturile care merită recitită oricând.”

 

Da, monşer! E o lectură care trebuie recitită! Adică relecturată. Deci e o relectură care… hai că o luăm iar cu reînvierea. Altfel, sigur, fraza s-ar fi simţit mai bine cu încă un predicat, dar astea-s mofturi.

” …poate pentru că Topîrceanu a luat tot cabotinismul, mizantropismul şi bigotismul nostru şi le-a transformat din nişte neologisme răutăcioase în dulceaţa ironiei moldoveneşti.”

Mai întâi, hai să convenim că se numeşte “mizantropie”. Apoi, domnule MRU… Apoi, nimic. Lăsaţi.

Panseul următor merită pomenit doar pentru că… există:

“Fiecare nouă trecere prin paginile lui Cervantes dezvăluie noi înţelesuri şi sensuri.”

Minunat, nu?

Finalul e apoteotic. Omul reuşeşte să demonstreze o flexibilitate cu adevărat uimitoare şi se pupă singur în fund cu multă, multă patimă:

“Închei aici această listă a “păcatelor” mele literare care e posibil să îmi atragă şi câteva critici. Mi se spune des că am intrat în politică şi am uitat să îmi schimb şi nivelul discursului. Că vorbesc ba prea articulat, ba cu prea multe neologisme şi, că mai ales, nu cobor nivelul celor spuse de mine pentru o targetare cât mai largă. Neologismele îmi sunt combătute cu o romgleză perfectă. Poate au dreptate specialiştii, poate nu… Dar mai presus de aceste argumente cred că fiecare dintre noi trebuie să ne respectăm pentru ceea ce suntem şi abia atunci putem să îi respectăm pe ceilalţi cu adevărat. Vă doresc Sărbători Fericite!”

 

Lăsăm virgulele puse aiurea, importantă e targetarea largă. Da’ largă, că altfel nu e targetare! A, da, vedeţi să nu-i combateţi neologismele cu romgleza, că vă targetează îngust! Monşer, problema nu o reprezintă neologismele, ci prostia ăluia care le foloseşte. E de preferat să te limitezi la cuvintele cărora le ştii sensul. Şi forma, fi-ţi-ar mizantropismul să-ţi fie! Targetatule!

În rest, e precum zice. E prea articulat. Şi la un nivel muuult prea înalt, pentru ăştia larg targetaţi.

A, da! Sărbătorile alea se numesc “Paşte”! Sau Înviere! Mă rog… Reînviere, dacă ai informaţii în privinţa asta.

Cei de la “Adevărul” ne mai recomandă, acolo, şi alte articole din opera magistrului. “Vidul n-are formă, n-are fond. Vidul nu poate fi preşedinte!” – de acord, monşer! Deci nu candidezi? Şi “Premierul Plastilină în căutarea propriei forme” – bravo, monşer! Când o găseşti să ne anunţi, doar că acum eşti fost Premier, da? Evident, m-am declarat satisfăcut de titluri, nu m-am mai ostenit să şi citesc articolele recomandate. Consumul excesiv de MRU… cauzează, monşer. Parol!

poate pentru că Topîrceanu a luat tot cabotinismul, mizantropismul şi bigotismul nostru şi le-a transformat din nişte neologisme răutăcioase în dulceaţa ironiei moldoveneşti.Citeste mai mult: adev.ro/n4btfo

Şi cred că Sărbătorile de Paşte sunt un răgaz cum nu se poate mai bun pentru a ne întoarce spre sine. Putem transcende înţelesul pe care ni-l oferă şi să vorbim despre sensul Reînvierii sau putem să privim totul ca pe câteva zile libere în care putem fi liniştiţi cu noi înşine.Citeste mai mult: adev.ro/n4btfo

Şi cred că Sărbătorile de Paşte sunt un răgaz cum nu se poate mai bun pentru a ne întoarce spre sine. Putem transcende înţelesul pe care ni-l oferă şi să vorbim despre sensul Reînvierii sau putem să privim totul ca pe câteva zile libere în care putem fi liniştiţi cu noi înşine.Citeste mai mult: adev.ro/n4btfo

Şi cred că Sărbătorile de Paşte sunt un răgaz cum nu se poate mai bun pentru a ne întoarce spre sine. Putem transcende înţelesul pe care ni-l oferă şi să vorbim despre sensul Reînvierii sau putem să privim totul ca pe câteva zile libere în care putem fi liniştiţi cu noi înşine.Citeste mai mult: adev.ro/n4btfo

Şi cred că Sărbătorile de Paşte sunt un răgaz cum nu se poate mai bun pentru a ne întoarce spre sine. Putem transcende înţelesul pe care ni-l oferă şi să vorbim despre sensul Reînvierii sau putem să privim totul ca pe câteva zile libere în care putem fi liniştiţi cu noi înşine.Citeste mai mult: adev.ro/n4btfo

8 Comments

Filed under Rabbi zice

N-are a face!

Un amic, venit de prin Vestul cel amorţit de huzur şi ostenit de ceremoniile politeţii, pripăşit pe la noi şi devenit un bunicel vorbitor de română, observa, cu prisos de mirare, cât de direct, abraziv, contondent, lipsit de sofisticare e dialogul politic al alor noştri. Nici pe acolo, de unde vine el, admitea amicul, politica nu e un suav răsfăţ de metafore, se mai ridică glasul, se mai bate obrazul, dar cămaşa nu iese din pantaloni, mânecile nu se suflecă şi saliva rămâne la proprietar.

Sunt departe de a fi un pudibond, nu-mi plac propoziţiile cu husă de catifea, nici frazele stropite cu odicolon, în vorbirea de zi cu zi. Dar, gândind la zisele amicului meu, trebuie să recunosc că prea ne-am obişnuit că, în politica noastră, prea se vorbeşte ca pe marginea şanţului. Dacă acum zece ani erau destui cei care levitau de indignare, la vreo glumiţă mai de magazia I.A.S.-ului a domnului Năstase, azi înghiţim, cu blazarea spărgătorului de seminţe, fără reacţie, întreg repertoriul de camionagiu hârşâit al preşedintelui Băsescu. Ba, pare-se, întreaga faună a politichiei băştinaşe pare a fi năvălit în ţinutul spinos şi umed al invectivei plină de bale, răstelii din fundul garajului, crăcanării cu mâinile în şold, insultei, josniciei şi aşa mai departe. Stilistica e rudimentară, lexicul strict cel din trusa de supravieţuire, iar logica şi prinţipurile sunt chestiuni de protocol, cu care nimeni nu se mai osteneşte.

Nu mai există dialog – s-a descoperit, pare-se, că e inutil. Există atacuri, replici, contra-atacuri. Observaţi, vreme de câteva zile, ba o singură zi v-ar fi de ajuns, temele de discuţie. Nu există! Există potop de insulte, orgii de invective, totul băltind într-o băşcălie lipsită de humor. În gura tuturor, se umflă vorbirea despre corupţie. Corupţia celorlalţi, întotdeauna. Într-o ţară în care cam aceleaşi partide, cam aceiaşi oameni se tot bălăcesc în zoaiele politichiei de mai bine de douăzeci de ani, ei bine, ni se tot vorbeşte despre corupţie. E anunţată iminenta venirea a judecăţi de mai apoi, care apoi e mereu “după ce câştigăm noi şi ai noştri” când, desigur, “îi băgăm în cremenal pe toţi borfaşii alorlalţi”.

Tot circul, toată revărsarea asta de mârlanie, ar avea, poate, un sens ( nu, n-ar avea, dar hai să spunem, de dragul discuţiei) dacă miza, dacă temele dezbaterii ar fi esenţiale pentru binele ţării. Care teme? Care dezbatere? Pentru că toată nesfârşita încăierare se învârte în jurul unicului subiect care e puterea! Nu am auzit, în nicio parte, niciun program, niciun proiect, nimic, nimic, nimic din ceea ce ar trebui să reprezinte grăunţele de la moara politichiei: proiectul pentru România. Deşi se fumează ideologic de dimineaţa până seara, nu există divergenţe în opţiuni, diferenţe de viziune, obiecţiuni programatice, nimic legat de lucrurile care au de a face cu buna guvernare, cu nevoia de dezvoltare a ţării. Totul e doar ghioagă învârtită în marea încăierare pe dreptul de a fi stăpân.

Urmează alegerile europarlamentare, unde toţi, dar absolut toţi, vă spun că ar trebui să-i votaţi, pentru că ceilalţi sunr borfaşi. Şi toţi pretind că au dreptate. Şi toţi au. Altceva nu au a vă spune. Nu au nimic a vă propune, nu au găsit o potecă pe care sa v-o arate şi să vă poate spune: pe aici o luăm. Apoi urmează prezidenţialele, unde, din nou, trebuie să-l votaţi pe cutare, pentru că toţi ceilalţi sunt de neacceptat. Şi toţi pretind că au dreptate. Şi toţi au. Nu vi se promite nimic, nu există căi de urmat, mari proiecte de împlinit, probleme care aşteaptă soluţii. Există doar procesul de sortare. “Votaţi-mă pe mine, că ăilalţi sunt borfaşi!”. Asta e tot. Restul e doar un discurs, corect, argumentat, prin care fiecare vă demonstrează că ceilalţi sunt borfaşi. Şi toţi au dreptate. Sunteţi poftiţi să admiraţi stilistica înjurăturii şi să decideţi. Pentru că există candidaţi care îşi caută voturi. Pe buletinele de vot, vedeţi, desenate din cerneală, nişte litere care spun “Alegeri pentru funcţia de Preşedinte al României”. Şi vă întrebaţi: ce-i cu România? Ea când a apărut în discuţie? Ce are a face? Vă răspund: N-are a face!

3 Comments

Filed under Rabbi zice

Telegrafic, despre corupţii estului

Victoria Nuland, cea de corupţi mărturisitoare, grăieşte din capitala marii democraţii galactice:

“Observăm o tendință îngrijorătoare. În prea multe regiuni ale Europei Centrale și de Est, aspirațiile cetățenilor sunt călcate în picioare de interesele oligarhilor corupți, care folosesc banii și influența lor pentru a reprima opoziția politică, pentru a mitui politicieni și grupuri mass-media, pentru a diminua independența judiciară și drepturile ONG-urilor”

Apropos, fuck EU!

Pătrunsă de avânt democratic declaraţie, nu? Că bine le mai zice madam Nuland. Dacă înlocuiţi, în textul de mai sus “Europa Centrală şi de Est” cu SUA, o să descoperiţi o afirmaţie la fel de valabilă. Oligarhi corupţi… da, bine. Cam de la câte sute de miliarde, bani sifonaţi din banul public pentru a fi pompaţi în avioanele şi lefurile de jde milioane de dolari ale unor golănaşi care au falimentat nişte bănci, fonduri de pensii şi aşa mai departe, lăsând în mizerie milioane de oameni, deci cam de la câte sute de miliarde se numesc oligarhi.

A, da. Şi mai e problema mituirii politicienilor! Pentru că în Europa Centrală şi de Est nu există instituţia legală şi morală a lobby-ului. Iar, ca să dăm repede nişte exemple, dar repede şi doar câteva, Blagojevich (fost guvernator de Illinois) sau McDonell ( fost guvernator de Virginia) erau nişte baroni locali din Europa Centrală şi de Est.

Măcar în privinţa mass media are dreptate. E inadmisibil ca nişte oameni cu mulţi bani să fie patroni de presă. Presa trebuie să fie liberă, aşa cum e în hamburgărie, unde News Corp nu e a lui Murdoch, iar Fox News e o dulceaţă de televiziune echidistantă şi echilibrată. GE nu e stăpân peste CNBC, MSNBC, Bravo, Mun2TV, Sci-Fi channel, Trio, şi USA network. Ted Turner e patron de gogoşerii, iar fraţii Koch sunt doar nişte bunicuţi nostimi.

Desigur, mai e problema cu ONG-urile, drepturile cetăţenilor, democraţia şi multe alte lucruri interesante despre care povesteşte Edward Snowden.

Acum n-o să fac ca rusul din bancul ăla celebru, “lasă, că şi voi omorâţi negri!”, dar parcă prea e multă ipocrizie. Prea multă. Ţările astea din est, cu multele lor păcate, au devenit, de facto, triste şi întunecate colonii americane, unde mizeria şi relele obiceiuri locale s-au pupat foarte bine cu “democraţia” exportată de SUA, cu rezultatele care se văd.

Sufocanta corupţie din Europa răsăriteană e o problemă reală. Chiar dacă suntem asiguraţi că madam Nuland nu s-a referit la România, simţim pe pielea noastră care sunt proporţiile fenomenului. Dar soluţia pentru o astfel de problemă, care a atins astfel de proporţii, e o justiţie reală, eficientă şi nepolitizată, nu decorarea celor mai conştiincioşi slujbaşi ai justiţiei la comandă. Punct.

7 Comments

Filed under Rabbi zice

Tristeţea scriitorului cu majuscule

Într-o zicere devenită, trist şi nedrept, mai celebră decât întreg corpusul operei sale, Malraux se arătă convins că “Secolul XXi va fi religios sau nu va fi deloc”. Uite că am păşit binişor în veacul XXI şi încă funcţionăm. Străzile nu sunt copleşite de crucifixe, circulaţia e dirijată de semafoare şi agenţi de circulaţie, nu de preoţi care dau binecuvântare, nu ne împiedicăm la fiecare colţ de stradă de dozatoarele care distribuie agheasmă, televiziunile mai transmit şi altceva decât veşti despre iminenţa apocalipsei (deşi, e drept, ni se oferă o uluitoare varietate de mini-apocalipse, certe, iminente sau livrabile doar la comandă), nu ne duceam traiul doar în post şi rugăciune, apartamentele noastre nu s-au prefăcut toate în chilii austere, în fine, e limpede că trăim ca şi până acum, iar religia nu e acoperişul veacului, ci refugiul de care uneori avem nevoie. Aşa cum şi trebuie (gândesc eu, greşit, poate) să fie.

Dacă, însă, începem să socotim comunicarea ca fiind noua religie a pămâtenilor, atunci Malraux poate primi diploma de profet. Tehnologia a făcut posibilă comunicarea în moduri de neimaginat, cu doar câteva decenii în urmă. Trăim o adevărată orgie a comunicării, în care cu toţii am devenit mădulare înfierbântate. Pretutindeni ni se spune ce să cumpărăm, cum să mâncăm, ce să citim, cu ce să nu fim de acord, cât sa respirăm, cu cine să votăm, împotriva cui să ne răsculăm… La rândul nostru devenim, cuprinşi de o febrilă nevoie de a grăi, comunicatori, comentatori, promotori ai lucrurilor deja spuse de alţii sau ai propriilor revelaţii. E o întreagă hărmălaie în care nu se mai aud cuvinte, gândurile au răposat, iar tot ce se mai aude e larma neîncetată a glasurilor.

La tot ceea ce se spune, azi, în internetistan, comentatorii au devenit esenţiali. Ceea ce au ei de spus e mai important decât ştirea, articolul, imaginea. Calitatea unui text devine neinteresantă, câtă vreme adună kilograme de comentarii, importanţa informaţiei e irelevantă dacă se strâng chintale de “like”-uri. Nu de puţine ori, comentariile sunt ele însele spectaculoase, generatoare de alte comentarii, like-uri ş.a.m.d. . N-am să vorbesc despre comentarii şi comentatori, de la cei care comentează din politeţe, doar pentru a-ţi vesti că nu vorbeşti pustiului, până la arţăgoşii care pe toate le ştiu ei mai bine – am mai scris despre alta. Azi o să vorbesc despre comentatorii cu majuscule.

Cometatorii care scriu abuzând de majuscule nu reprezinta o categorie unitară, deşi aşa ar părea, la o primă vedere. Evoluţia a lucrat şi aici, născocind sub-specii.

– Prima specie e reprezentată de comentatorul “caps lock”. Dacă în scrierea de mână poate fi indiciul alfabetizării recente şi forţate, în cazul tastaturii de computer explicaţia nu mai supravieţuieşte. Sau… cine ştie? Comentariul său pare a fi mereu răstit, crăcănat, vehement, de cele mai multe ori evadat din ţinutul guvernat de regulile logicii, gramaticii ori ortografiei. TOTUL E GREŞIT, TOTUL TREBUIE REFORMAT, TOŢI AR TREBUI ÎMPUŞCAŢI, REVOLUŢIA TOTALĂ E LA DOAR DOUĂ CLICK-URI DISTANŢA.  Ceremoniile logice, reverenţele politeţii sunt inutile în dialogul cu un astfel de comentator.

– Avem apoi utilizatorul incidental de majuscule. Aici tastatura e mai relaxată, doar anumite cuvinte,propoziţii, sintagme, doar unele binemeritând aşezarea în majusculă. Ar putea părea că folosirea majusculelor vrea să marcheze lucruri fundamentale, idei importante, chestiuni cheie, dar nu e deloc aşa. Majuscularea (da, e un cuvânt inventat) funcţionează derutant, de cele mai multe ori într-o logică (admiţând că ea există) incomprehensibilă, după cum se poate vedea din citatul care urmează:  “ŢARA unde e? Mai au POLTICIENII de azi VREO grijă PENTRU ţară sau sunt interesaţi doar de buzunarul LOR propriu? Mi-e scârbă! M-am săturat să VĂD ZILNIC (…) “.

– Există o varietate a speciei anterioare ceva mai logică. Aici tot ce are de a face cu naţia, istoria, statul, devine majusculabil. În acest caz există un criteriu. Un fel de avânt patriotic, exagerat, evadat din puşcăria bunului simţ, dar măcar acordabil cu un anume tip de logică.

– Urmează categoria utilizatorului de majusculă iniţială. Aici cuvintele socotite importante sunt decorate cu o majusculă de început. Din nou, criteriul de acordare a majusculei e incert, dar asta pare mai puţin interesant pentru cel care spune ceva de genul: “Eu am Văzut acele Declaraţii şi cred că toată Lumea a înţeles Exact ce voia să spună Preşedintele Ţării”..

– O specie mai rar întâlnită e cea a utilizatorului de majuscule onomastice. Aici numele se scriu toate cu majuscule, de la prima până la ultima literă.

Fuga din convenţii, fie ele şi ortografice, poate fi interesantă,derutantă uneori, dar semn de humor şi isteţime. La majusculatori (tot un cuvânt scornit) se întâmplă rar asta. Ei par a funcţiona într-o comunitate aparte, inaccesibilă neiniţiaţilor, în care există reguli speciale, pentru care e nevoie de o pregătire specială, de lungă durată. Şi sunt cu toţii trişti. Sau revoltaţi. Sau doar par aşa. PACE VOUĂ!

 

8 Comments

Filed under Rabbi zice

Şcoala altfel sau şcoala altădată?

Cel mai mare necaz cu tâmpiţii nu e că sunt mulţi, ci că au idei. Un astfel de tâmpit a avut o astfel de idee: bre, ce-ar fi ca în loc de şcoală, să-i ducă alde diriga, pe ciutani, la mici şi berică? să se înveţe, ‘tu-i în ciorapi de mucoşi, cu viată de alegător! În fizică există o lege care spune că dacă un tâmpit are o idee ( şi tâmpiţii au idei, am zis deja, nu?), alţi tâmpiţi o să tropăie de fericire, găsind că atunci când trage unu’ o idee e mai nostim decât atunci când se trage o băşină. Şi mai puţin odorizant.

Uite aşa, studiind performanţele de la bac, din ultimii ani, ale României june, un bou s-a gândit că ar fi o idee foarte grătar să-i scoţi pe pitici din clase şi să ceva cu ei. “Şi să ceva” sună ca ţambalul la şpriţ, merge. Că ceva îi poţi duce la un muzeu, că ceva un spectacol de teatru, că ceva la operă, să vadă şi mucoşii cum mor grasele cântând, că ceva îi poţi târî la filarmonică, să vadă ce e aia muzică fără computer şi cum arată clarinetul fără piele, că ceva îi tragi după tine într-o bibliotecă unde le arăţi obiectele alea curioase numite cărţi (“băi, prichindoci, vedeţi voi chestiile alea de hârtie cu care n-o să vă mai întâlniţi în viaţa voastră de semesişti? Alea e cărţi, bă!”).

Şi s-a făcut săptămâna dă şcuală altăfel kre este. Ptiu! Că am început deja să scriu “altfel”. Pardon. Canci muzeu, lula teatru, nema operă, căcat bibliotecă. Tineretul biped e adunat prin parcuri, la ascultat cum creşte ştevia, pe maidan la studiat pasa cu călcâiul şi opera de maturitate a lu’ Bănel sau la bodegă la o drojdie şi-o scrumbie.

Când mama dracului şi pe baza căror studii s-a ajuns la concluzia că s-a deşteptat şeptelul mult prea foarte şi mai trebuie descreţit olecuţă creierul naţional, că prea-i zbârcit? Sau mergem pe învăţătura den bătrâni care zice “că cărţile tâmpeşte!”.

Succes la bac! Şi după bac, la vot!

7 Comments

Filed under Oy-oy!, Ptiu, Rabbi zice