Kim Undead și Klaus Unplugged

Ce face omul de unul singur, în casa lui, se cheamă rașchetat hamsterul și e doar treaba lui. Ce face pe parcela lui de Facebook se cheamă delir și e treaba lui, a țucărberienilor (care vor bloca și link-ul către această postare, motiv pentru care o să le adresez un mesaj de suflet în Post Scriptum). Ce fac țugulanii când devin jornaliști dă tel’ziune se cheamă panaramă, auto-propulsarea teslei in scrotum sau, în limbaj de specialitate, împachetare terapeutică cu rahat (adică cu cacofonia avem noi acum probleme?.

Sâmbătă seara se umpluseră boscheții internetului cu știrea că a murit ăla mic și gras al coreenilor în salopetă. N-am fost nici eu cruțat de avalanșa de mesaje care garantau că alde Kim dolofanezul e plecat la ta-su mare. Am recomandat circumspecție și, așa cum îi șade bine mordechaiului, m-am pus pe treabă. Într-un ceas aveam toată povestea înșirată pe macrameul de la Facebook. Documentare ca la carte. Pe scurt, totul era o goangă pornită de la un tabloid japonez. Am pus acolo link-uri, aperitive și răcoritoare să se afâneze publicul consumator.

Niște mistreți de la o televiziune cică de știri, neah, buluc să fie ei primii. Așa că l-au omorât pe micuț în direct și cu sadism. Guița micuțul, da’ și ei răi, i-au făcut de petrecanie. Ce să stai să verifici, să obosești neuronul, omori kimonautul și bagi publicitate! Că e pă reting!

După aia au venit ăilalți, mai șpreiați, mai văcsuiți cu deontologeală și polei pe epoleți. Ăia au dat-o cu poatecă-separecă-dupăuneleinformațiiseparecă. De fapt se părea că nu se părea. Iar chestia cea mai de căcat pe care o poți face când iei bani ca să mimezi jurnalismul e să o scuipi pe aia cu : mass media relatează că! Și fix așa au făcut tablagiii de presă. Care mass media? Cine? Goarna Făureiului? Gazeta apicultorului? Că altfel e un fel de auto-citare sau și mai grav, adică un fel de “e la hoha, știm, da’ ne trebe la reting și sictir!”.

A urmat faza trei. Aici subofițerașii au tras o ciordeală din aia meseriașă din toată documenarea feisbucită de mine și s-au dat înțelepți. Ocazie cu care, firește, m-am bucurat să constat că sunt influent, iar mamele lor au fost dezamăgite că le-am folosit doar gurițele.

Subiectul a fost bifat, puteam să închei aici. Dar n-am chef. Chef n-am, dar am țigări. Așa că pomenim în treacăt și de salvatorul lu’ Ardealu’, Iohannis Muiepesede. Sigur, subiectul ăsta are ceva floacă așa că merită epilat pe îndelete. Și o să o facem, zilele viitoare. Dar deocamdată doar notăm că ne-a salvat meditatorul. A salvat Ardealul, bre! Și n-are nicio legătură cu temele de la mercălgioaică, prin care se cere ranga pe Viktor Orban. Lasă că vorbim noi. Altfel Klaus e bine, merci, părinții lui cetățeni germani, bine și ei, părinții voștri, cetățeni români, le culeg sparanghelul. Hai, pa!

P.S. Un mesaj special pentru prietenii de la Facebook, pe a căror vigilență contez și acum. Știu că iar trebuie să ne certăm o oră până deblocați link-ul către acest articol. Știu. Dar, bă Mark, am o rugăminte. De data asta se poate să ne grăbim puțin? Nu vreau să o las pe mă-ta să aștepte. Merci.