Category Archives: imprastiati-va!

Fan Club Iisus

Despre povestea ( dacă e într-adevăr o poveste) fetei fugite de acasă, care a fost sau nu la o mânăstire, s-a vorbit mult. Ca întotdeauna, s-a vorbit mai mult decât s-a ştiut. Acum totul e în regulă, puştoaica a fost găsită, nu e clar pe unde a umblat în haimanalâc, dar trăncăneala merge mai departe. Am fi avut o istorie simplă şi veche de când lumea, un adolescent fugit câteva zile de acasă, dacă în toată întâmplarea asta nu sufla puţin vântul delirului mistic.

Nu vreau să vorbesc prea mult despre cazul copilei fugite de acasă; nu ştiu prea multe despre întâmplarea asta şi nici nu m-a prea interesat, cinstit să fiu (asta e o afirmaţie riscantă în ţara în care toată lumea e chinuită de grija a orice, iar compasiunea/îngrijorarea/preocuparea reprezintă exerciţii de mimă obligatorii în gimnastica socială!). Dar ţicneala mistică, damblaua religioasă, delirul habotnic, tot ghiveciul ăsta de pseudo-credinţă ar trebui să îngrijoreze.

Credinţa, în care cu toţii ne reculegerm, într-o mai mică sau mai mare măsură, e pusă la grea încercare de asaltul hoardelor de pupători de moaşte, pentru care trăirea spirituală e redusă la mecanica târâtului în jurul lăcaşului de cult, reflecţia interioara e înlocuită de zbieratul isteric, iar metafizica e rezumată la atingerea hoiturilor. Raportul cu divinitatea devine o neîncetată tranzacţie: pupat moaşte=sănătate, bani ; post=iertarea păcatelor; rugăciune=loc de muncă, leafă mai mare, promovarea examenului etc. Dumnezeu e atotputernic, nu? Ca atare e cel mai competent prestator de servicii, e cea mai tare pilă, trebuie doar să negociezi bine cu el şi să dai la schimb ce ai promis.

Rugăciunea nu mai e o trecere prin umilinţă şi reculegere, ci o chestie răcnită, crăcănat, cu mâinile în şolduri. Credinţa e redusă la însăşi afirmarea ei. “iubeşte-ţi aproapele” e un moft, literatură, restul decalogului e vrăjeală. Creştinul sadea îşi rage credinţa pe Facebook, îşi răcneşte rugăciunea oriunde îl apucă, vorbeşte în numele lui Dumnezeu, pentru că, desigur, are program zilnic de per tu cu ăl de sus, între spălatul pe dinţi şi golirea băşicii. Liniştea credinţei nu mai există, totul e un fel de Fan Club Iisus în care icoanele au devenit postere cu poze de la concertele super-star-ului, iar trăirea spirituală e evacuată şi înlocuită de microbism fanatic.

Toată boloboroseala unor ţicniţi care îşi evacuează în religie nevoia de fanatism, devine în mintea săracă şi rău educată comunicat oficial de la Radio Raiul FM. Delirul nu solicită prea intens intelectul, pentru delir mistic nu e nevoie nici de instrucţie, nici de o inteligenţă superioară, nici măcar de truda lecturii Bibliei. Fanatismul e suficient, pantomima ritualistică e satisfăcătoare. Totul e în exterior, zbierăt, bolboroaseală, tămâie şi pupat de hoituri. Înlăuntru nu se întâmplă nimic pentru că nu mai există un înlăuntru.

Pentru hoardele de fani, divinitatea e reprezentată de un fel de moşneguţ băşinos şi neputincios, dar guraliv, plin de vorbe de duh. Tocmai de aia trebuie să vină ei, membrii fan clubului, să îi sară în apărare, să vorbească în locul lui, să scuipe, înjure, să tălmăcească şi răstălmăcească ce a spus un cioban beat, acum câteva mii de ani, când voia să îşi omoare fiul pentru că aşa îi spusese lui o voce.

Nimic nu îmi pune credinţa la mai grea încercare, pentru creştinul ortodox care sunt, decât urâtul, ostentaţia şi lipsa de bun-simţ ale fanaticilor, care nici nu cred că se întâlnesc cu credinţa autentică, liniştea, reculegerea sau adânca cercetare a sinelui. Se declara ortodocşi, dar la fel de bine ar putea fi dinamovişti, stelişti sau peremişti.

Atunci când merg în biserică, nu îl caut pe Dumnezeu. Îl pot găsi oriunde. Sau îl pot găsi pretutindeni. Ori nicăieri, niciodată. Nu asta caut acolo, cum nu zugrăveala pereţilor o caut, nici icoane ori miros de tămâie. Atunci când merg în biserică, o fac pentru că nădăjduiesc să găsesc acolo linişte. Liniştea aceea de care am nevoie pentru a mă scruta pe mine însumi, cu bunele şi relele mele. De ceva vreme, liniştea aceea nu mai e de găsit acolo.

Advertisements

8 Comments

Filed under imprastiati-va!

Circuitul rahatului în politică

În primii ani după revoluţie se vorbea fără încetare despre tranziţie. De dimineaţa până seara se meşterea la tranziţie. Totul era în tranziţie, de la blugii “Pyramid”, evident, blugi de tranziţie şi falşii adidaşi “torsion”, până la discursul politic şi aglomeraţia din autobuz. Nu era foarte clar în ce consta rahatul ăla de tranziţie, dar era o chestie serioasă, care ne afecta pe toţi. Comunismul îl făcusem muci, pe babaşa îl găurisem la Târgovişte, la perete, fix aşa cum se pişă beţivii, iar acum fumam nişte tranziţie. Nu era clar către ce ne ducem; de regulă, tranziţia era trecerea din punctul A spre punctul B, dar la noi erau puncte multe, ca bulinele de pe chiloţii de grăsană, şi eram al naibii de curioşi să le vedem pe toate (grăsane, buline…). Aşa că ne aflam într-un fel de mers pe şapte cărări, nu de la A spre B, ci de la A ţup la P, iar din P ţuşt în F, cu pauze de greve şi ieşit în stradă pe la C, U şi Q. Şi am numit toată agitaţia asta tranziţie, că suna mai bine decât “debandadă”. Pe urmă totul a fost mai simplu. Pentru toate rahaturile care săreau din ventilator şi ne schimbau imprimeul la cămăşile de firmă made in Turkey exista suficienta şi satisfăcătoarea explicaţie numită “tranziţie”. Toate crampele abdominale, gazele de fermentaţie, frizurile aiurea şi facturile de la întreţinere aveau aceeaşi explicaţie: tranziţia.

Ar fi nedrept să nu recunoaştem că panarama aia de tranziţie a fost o perioadă, totuşi, fertilă. Apăreau partide cu duiumul, atât de multe că nu mai ajungeau literele alfabetului pentru acronime – am fost la un pas să adoptăm soluţia “litere + cifre”, ca la plăcuţele de înmatriculare. Aşa a apărut PL’93, fost PNL-AT, fost PNL aripa cu fulgi şi floci. A apărut şi turnul Eiffel, versiunea dublu kitsch ( de două ori mai mult kitsch decât originalul!) la Slobozia. Dar la partide, acolo a fost mare învălmăşeală. Se făceau şi se desfăceau partide într-o veselie. Doar partide liberale erau, la un moment dat, vreo 14-15, de la Brătianu -Cartof la Cerveni şi de la PNL la PNL-AT. Asta fără să mai punem la socoteală ciudăţeii oameni-partid, de tipul Nica Leon, Zambra-Iosipescu sau Nahorniac. Asta a fost faza întâi, faza borţoasă, unde dacă scoteai puţa să te pişi lângă un pom, pomul rămânea borţos cu un partid.

Facem o paranteză. Cu puţine şi lipsite de importanţă exemple, cărturărimea nu s-a prea înghesuit spre partide, aşa că astea şi-au recrutat acitiviştii din ce se găsea. Şi se găseau tot felul de sferto-docţi gălăgioşi, bişniţari ambiţioşi, şmecheri cu simţul oportunităţii şi alte asemenea făpturi. Tendinţă care s-a transformat în cutumă şi apoi în regulă, supravieţuind până azi. Sigur, a existat o aglomeraţie de vanitoşi, numită Alianţa Civică, dar partidul care a erupt din uterul AC conţinea fix genul de personaje pomenite, ăia cu aspiraţii intelectuale rămânând la faza testiculară (particip, dar nu mă bag). Închidem paanteza şi facem o biluţă.

Apoi, după faza partido-genezei, a urmat faza numărul doi: partidul cu fragmentaţie. Aici nu trebuie multă analiză balistică, regula era simplă: eşti partid, te spargi. Şi s-au spart în draci. Fostul FSN, devenit PSDR, s-a spart şi a devenit PSDR şi PD, că Petrică (pe atunci nevopsit la păr) trebuia să fie şef şi el. La liberali era activitate intensă; ăştia se spărgeau, fuzionau şi se spărgeau iar cu o frecvenţă zăpăcitoare, ceea ce le-a şi adus scutire de la Parlament o tură. Ideea de bază era simplă: orice ciumete nemulţumit de împărţeală trebuia să-şi facă partid. La o populaţie de 20 de milioane de bipezi se găsesc destui zevzeci ca să iasă de o vilă. Sigur, dreapta, stânga, privatizare, iniţiativă privată, economie de piaţă, capitalism şi alte căcaturi, dar boii plătesc impozite. Şi dacă boii plătesc impozite, statul are bani de spart. Iar dacă statul are bani de spart, e bine să te conectezi cu partid şi secretară la una din ţâţele lui. Dacă nu prinzi ţâţă merge şi găozul, că şi pe acolo iese. Pute, dar iese.

Şi uite aşa am ars-o douăzeci şi de ani, democratic, pluri-partinic şi parlamentar, asigurându-le loc de muncă şi dat cu gura tuturor golanilor care aveau chef de îmbogăţeală, dar nu le aveau cu munca şi oricum  nu se pricepeau decât la mâncat rahat. Principiul a rămas acelaşi până în ziua de azi. Îţi faci partid şi pe urmă participi la operaţiunea de masă “hai să-i futem în bot pe ăştia, să ne alegem şi noi cu ceva”. Nu aveţi decât să faceţi un minim inventar al partidelor puite în ultimii ani, de la Becali la Cernea, de la Oprea la Diaconescu. Numai bărbaţi de ispravă, numai cărturari serioşi şi oameni destoinici, fix alifia de care avea nevoie găozul patriei. Şi oricât de surprinzător ar părea, ăştia au primit voturi căcălău. Nu că ăilalţi, partidele tradiţionale, de-alde Vanghelie, Băsescu et co. ar fi mai breji.

Acum revenim la faza partidelor-bebe care tre’ să crească mari şi să dea ţâţă/găoz la nişte nene şi tanti. Că şi Chiliman are nevoi. Şi nici băsexu nu se simte sen sei cu pedelicul blăguit. Baconschi are şi el nevoile lui, că giacuţa nu face bolboci de dreapta dacă nu ia gaz de la maţul statului. Un lucru a rămas neschimbat: indiferent pe care gaură mai iese un partid, indiferent din care ficat se mai desprinde unul, cei care îl vor popula au aceeaşi anvergură intelectuală ( e sarcasm, s-a observat,da?) şi aceleaşi corozive sucuri gastrice.

Pe margine, fireşte, ca întotdeauna, există publicul microbist, avântat doctrinar, fluturând fulare şi lipind afişe. Pentru că aşa merge treaba. Voi ne daţi bugetul, noi vă dăm afişe de lipit şi doctrine de sanchi în numele cărora să vă încăieraţi între voi, bă! Cetăţenilor care sunteţi! Hai, pa!

4 Comments

Filed under imprastiati-va!, Mucii din fasole, Rabbi zice

Promovaţi-le voi pe toate, bă!

Bre, când l-am auzit pe Fermecătoru’ lăudându-se că, spre deosebire de Ponta ( care nu’ş’ ce bâzdâc ar avea), el a promovat femeile, mi-a venit să râd aşa, pe-o dungă, ca dunga lăsată de  elasticul de la chiloţi. Pe-urmă le-am luat la socotit şi a trebuit să-i dau… hai că n-o zic pe-aia cu cezaru’ că e de porc la faza asta. Deci, ar veni aşa: Eba – e femeie, e fiică-sa, e tută, da’ se pune; Udrea, e femeie, e tută, e …mă rog, da’ şi-o pune se pune; Anastase, e toate alea; Sulfina, e ca toate alea. Şi mai sunt prin pedelic (pizdelic?)  exemplare din belşug, de la manelista aia cu “ciocu’ mic” (dracu’ ştie cum o cheamă!) până la Mantale şi tot felul de atârnătoare.

Pauză de potolit elanul feministelor: nu, bre, nu-s misogin. Da’ deloc. Probleme am cu putorile, tâmpitele şi atârnătoarele. ( am comision! de câte ori repet cuvântul  ăsta sunt plătit de fabrica de umeraşe! deci: atârnătoare!) Stop pauza.

Da, bre. Acum trebuie să recunosc cu mâna pe treaba mea că le-a promovat bagabontu’. Mamă ce le-a mai promovat. Pe unele le-a dat şi la prieteni, să le promoveze şi ei. Da’, pe bune acum, de ce pula mea trebuia să promoveze numai tâmpite? După îndelungate cercetări şi o atentă analiză, am aflat şi răspunsul: ete, de-aia! Că aşa a vrut ouţul lui! Ba mai mult, ca să ne facă nouă în sâc, a transformat promovarea tutelor şi atârnătoarelor (curge banuuuu!) în politică de partid. Şi de stat, că nu futem tocmai acum tradiţia! Acum nu o să mă apuc să vă amintesc despre tot şeptelul trecut la păscut pe banii publici, dar vă mai amintiţi şi singuri ba de nu ştiu care pupăză proptită pe la Ministerul de externe, ba de nu’ş ce piţipoancă împinsă prin naiba mai ştie ce funcţie publică. Să ia şi ele contact cu boborul, bre! Şi anume halind din banii plătiţi de bobor, recte prostime, sub formă de taxe, impozite şi japcă.

Fermecătoru’ se lăuda într-o vreme că, pe când era el bişniţar de blugi şi cafea şi în subsidiar marinar maritim de marină navală ( care este!), o ardea prin porturi ca militarii, pe la curve. Ori eu îmi imaginam că, aşa trecut prin păsărici cum se lăuda că era, învăţase şi el regula de aur care spune: fuţi, plăteşti! Mai exact: cine fute, plăteşte! Că la futut nu e ca la băutură, să aştepţi să îţi facă prietenii cinste. Şi nici nu merge cu trecutul la caieţel şi banii la leafă. Aşa că moda asta nouă, pedelistă, în care ei dau la buci şi contribuabilul le plăteşte pe fete, mi se pare de rahat. Dar dacă cetăţeanul român cu drept de vot a decis că aşa e bine, păi aşa să fie.

Dacă sunteţi la muncă şi lucraţi pe la vreo multinaţională din aia de rahat, la care fumătorii au statutul pe care îl au românii în Schengen, adică nu aveţi voie să fumaţi în incintă pentru că din cauză că fin’că deoarece fumatul provoacă deranj, atunci e mai bine să ieşiţi acu’ la ţigară, să faceţi pişu şi ce rahat aţi mai inventat că să ardeţi mai repede cele opt ore normate şi după aia vă întoarceţi la locul de muncă, adică acilea, că mai avem o grămadă de treabă. Ăştia care nu fumaţi, dar lucraţi tot la multinaţionale şi alte băşini din astea, staţi pe cur şi munciţi ca apucaţii, că tre’ să faceţi şi treaba fumătorilor. Şi nu uitaţi că pentru cele căteva sutici cu care vă plătesc ăia ( başca telefon şi maşină cu logo-ul napolitanelor pe care le vindeţi şi nr. de tel. + fax.) tre’ să le faceţi curu mare. Ăia care sunteţi salariaţi la stat… faceţi ce vă taie capu’. Şi aşa e o mare caterincă. În fine, ăia care sunteţi acasă… nu ştiu, încercaţi, în puşca mea, să nu daţi scrumu’ pe covor şi să nu vărsaţi berea pe canapea. (dacă vă aflaţi în vizită la soacră procedaţi exact pe dos! să se înveţe minte, scârba dracului!)

Hai, că am tras destul de timp. Începem fără ăia de la multinaţionale, că sunt băieţi/fete deştepţi/deştepte ( sanchi!) şi se prind repede despre ce e vorba ( sanchi x2!).

Dacă nu aţi fost informaţi până acum, aveţi ocazia să aflaţi că printre judeţele patriei noastre (ştiţi care e aia, da?) se numără şi judeţul Gorj! Exact, big fuckin’ surprise! Fi-v-ar multinaţionalele ale dracu’, că v-aţi englezit de tot! Acum, judeţul Gorj are la conducere un reprezentant al Guvernului, numit prefect. Nu mă întrebaţi ce e rahatul ăsta sau cu ce caii mei se ocupă prefectul, că habar nu am. Cică e o lege sau un rahat din ăsta care zice că aşa tre’ să fie. Pula mea, ce atâtea întrebări! Plătiţi dracului taxele şi gura! Booooon! Până aici s-a însuşit materia? Deci avem judeţ: Gorj! Deci avem prefect: un agarici! În cazul de faţă, agariciul cu pricina poartă în portofel un buletin pe care scrie: Liviu Andrei. Ce nu scrie în buletin e că ăsta e un dobitoc. Pe internet n-avem CNA, aşa că aduc probe “în sprijinul celor afirmate” doar dacă aşa vrea pendula mea. Şi de data asta se întâmplă să vrea. Deci ştirea Mediafax:

Prefectul judetului Gorj, Liviu Andrei, este acuzat de plagiat de Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii (CNECSDTI), acesta declarând, marti, corespondentului MEDIAFAX ca a contestat decizia respectiva la Ministerul Educatiei.

Prefectul a fost reclamat în cursul anilor 2011 si 2012 ca s-ar fi folosit de pasaje întregi dintr-o lucrare redactata de catre Teodora Vatuiu, fosta angajata a Prefecturii Gorj, pentru a redacta doua carti care îi erau necesare pentru a obtine titlul de profesor universitar.

Conform CNECSDTI, Andrei a publicat la o editura din Timisoara cartea “Management strategic al administratiei publice si al proiectelor europene”, în 2009, an în care a prezentat la Institutul National de Administratie si proiectul personal “Studiu privind strategia Institutiei Prefectului Judetul Gorj în domeniul calitatii”.

În memoriul înaintat CNECSDTI a fost solicitata anularea concursului pentru postul didactic de profesor pe care Liviu Andrei îl ocupa la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, pe motiv ca în dosarul de concurs exista declaratia pe proprie raspundere privitoare la lista de lucrari asimilate unor realizari proprii.

Conducerea Universitatii l-a audiat pe Andrei cu privire la aceste acuzatii si si-a însusit punctul de vedere al acestuia, fiind respinse acuzatiile de plagiat.

Ulterior însa, de pe pagina de internet a universitatii cartea aflata în disputa a fost scoasa din lista de lucrari cu care este prezentat profesorul universitar Liviu Andrei.

Într-un alt memoriu, membrilor CNECSDTI li se aduce la cunostinta ca în anul 2008, când prefect de Gorj era fostul liberal Victor Banta, aflat în conflict cu Andrei, Prefectura a elaborat “Strategia de implementare a managementului calitatii”, o lucrare de 1.000 de pagini. Strategia a fost realizata de angajati ai Prefecturii, printre care si Teodora Vatuiu, a carei contributie se regaseste într-un proiect folosit de aceasta în martie 2009 la absolvirea cursurilor INA.

Consiliul National de Etica a decis, în sedinta din 2 martie, dupa ce a analizat toate documentele invocate de reclamanta, dar si ale altora, obtinute suplimentar, ca “indiscutabil” cartea lui Andrei se bazeaza cel putin 50 la suta prin simpla copiere a unor parti întregi din lucrarea reclamata. De asemenea, “primele capitole reproduc aproape în întregime, cuvânt cu cuvânt”, Strategia realizata de functionarii Prefecturii Gorj în 2008.

Asta e doar prima parte a distracţiei. Că poate vă întrebaţi ce legătură are faptul că marţafoiul ăsta semidoct, dar cu ambiţii, vrea să facă rost de un titlu universitar cu promovarea femeilor la pedelic şi restul panaramei? Răbdare că abia acum începe circul.

O importantă cucerire a ultimilor ani este descoperirea unei noi şmecherii prin care orice dobitoc ajuns cât de cât şef pe la stat ( adică tot pe banii voştri, băi contribuabililor!) angajează cu leafă, telefon, maşină ( fără inscripţii, ca la fraierii de la multinaţionale) şi alte alea, pe cine vrea pula lui. Chestia asta se cheamă că dobitocul îşi angajează consilieri. Acum orice şef de garaj, angajat la stat, are dreptul la minimum trei consilieri. Păi, ce pizda mă-sii! În teorie, marii şefi de trib, conducătorii de atelaje hipo cu tracţiune multiplă şi Lăzăroiu, au nevoie de consilieri, adică de nişte unii cu glagorie care să realizeze chestiile extrem de complicate care lor le sunt inaccesibile, cum ar fi: cititul, scrisul, statul pe oliţă. În cazuri extrem de rare, alcoolicul în funcţie publică are parte de consilieri, adică unii care sunt mai puţin beţi decât el, care să-l sfătuiască să îşi tragă nădragii pe el dacă iese la conferinţa de presă, să nu-şi ştergă mucii de faţa de masă, să zică “ups!” dacă râgâie şi să nu bea din sticluţele de şampon din băile hotelurilor. Mă rog, chestii din astea. Deci, teoretic, consilierii sunt unii care mai pot beneficia de prezumţia de luciditate şi care chiar pot fi bănuiţi de vagi reziduuri de inteligenţă; ca atare se aşteaptă ca ăştia să-l sfătuiască de bine pe dobitocul devenit şef. Asta e în teorie. În practică… pula!

Aţi obosit? Lung textul? Eu v-am zis sa mergeţi dinainte la baie!

Revenim la şmecherilă ăla de la Gorj, că abia acum începe dileala. După modelul “să promovăm şi noi femeia o tură, de preferinţă piţipoanca”, junele prefect cu alfabetizare incompletă şi frauduloasă şi-a tras şi el, bre, o stână de consilieri. V-am zis mai sus cum e cu teoria. De fapt, în cazurile astea, consilierii pulii sunt intermediarii prin care trec şpăgile sau  nişte putori care tre’ să ia şi ele o leafă de undeva. Acum staţi să vedeţi ce consilieră şi-a tras şmecherilă.

Duduia, absolventă de studii universitare la Petroşani şi Târgu Jiu (te doare capul!) are o extrem de vastă experienţă pe site-urile de agăţat, de la neogen la hi5 şi cea mai vreţi voi. Dar asta ne interesează mai puţin. Treaba ei de unde-şi ia cârnăciorul!  Ce ne interesează e dacă piţi e cu puţinic -puţinic mai inteligentă decât o oaie merinos şi deci dacă are anvergura intelectuală de la care să-l “consilieze” pe marele prefect  în negocierile cu extratereştrii, în combaterea încălzirii globale şi ce alte mari misiuni o mai avea el. Păăăăi…. ei bine, din datele obţinute rezultă că… merinoasa e declarată învingătoare. Trebuia angajată oaia! Dar oaia e oaie şi nu stă capră, aşa că în lipsă de capră a fost angajată Andreea Oana Rădoi. Că are studii la Petroşani. Şi, bre! conform propriei declaraţii, are şi “bacalaoreat”. Oho, şi mai are şi “trening induction” de la BancPost. Mişto, nu? Şi asta nu-i nimic! Pe lângă şcolarizarea complicată, are şi experienţă practică la greu. Pentru că anterior consiliase un copiator, un xerox, bre. Da, da. Zice chiar ea în ceveu: “asiguram imprimarea situaţiilor existente”.

Acum, ia să vedem dacă puteţi deduce în locul cui e angajată piţi, acolo în prefectură? În locul celei din care plagiase nesimţitul de prefect! Exact, fosta angajată a prefecturii, Teodora Vătuiu, pe care prefectulă o plagiase cu nesimţire, a fost “disponibilizată”. În cazul ei promovarea femeii a funcţionat cam naşpa. Puii mei, domnu’ Băse, ce ţi-e şi cu promovările astea! Şi furată, şi promovată, şi cu banii luaţi, nu? Asta e. Bine ca o angajează pe “bacalaoreata” cu abilităţi de negociere cu copiatorul. Eu zic că e bine. Vorba aia, ai carpe, am diem, ai diurnă.

Ajunge pentru azi, că de acum terminaţi programul şi nu o să faceţi ore suplimentare. Vă mai dau un bonus, o ţâşnire din bezna minţii, produsă tot de consiliera lu’ xerox, extrasă tot din CV-ul făpturii: “calităţile şi aptitudinile unei persoane se descoperă pe parcurs, personal am mai multe.” Ptiu! Să nu te deochi, că simpatică mai eşti, lua-te-ar toţi dracii!

Cum presupun că sigur vreţi să aflaţi mai multe despre judeţul Gorj ( e în România, bre! pe cuvânt!), despre prefectul acestui judeţ şi despre diafana făptură de sex “femeiesc” şi intelect cocalar, vă poftesc să vedeţi articolul de pe site-ul gorjnews.ro, de unde am şi preluat informaţiile prezente în acest articol.

A,da. Să mai iau şi eu un ban grămadă: atârnătoare!

12 Comments

Filed under cacatul in arta, Capitalismul proletar, imprastiati-va!

Creanga, ranga…

Parcă mai trebuia adăugat ceva la cele două clipuri. Filmuleţul cu Cartianu minunându-se în faţa Ipad-ului. Din acelaşi ciclu “românii şi tehnologia”. Am zis, totuşi, să nu exagerăm.

10 Comments

Filed under imprastiati-va!, Mucii din fasole, Oy-oy!, Ptiu

Beat, muci, dar la datorie

Nu ştiu dacă aţi apucat să vedeţi filmuleţul ăsta. Omul e beat. E rupt. E făcut muci. Dar are o misie de împlinit. Şi datoria e mai presus de nevoia de nani-nani, cu capul sprijinit pe vasul de toaletă. Ce dacă are mersul în spirală şi lumea îi pare tilibombă? Omul are de dat cu bidineaua. Asta abnegaţie! Asta deontologie! Iată cum modelul Băsescu capătă consacrare. De la Cotroceni la bidinea, mangă, dar la datorie!

15 Comments

Filed under imprastiati-va!

Viaţa ca o curvă

Florin are o nebunie frumoasă. Care nici nu e doar a lui. Cred că nebunia asta despre care vorbim îmi e la fel de prietenă, adeseori. Şi nici măcar nu e nebunie. Don Quijote poate depune mărturie. Suntem doar întâmplător prieteni. Absolut întâmplător. Iar asta nu mă face mai puţin cinstit atunci când vă spun că ultimul lui album “Autistul /Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi” merită toate paralele. Şi se poate lesne comanda aici.

Iar videoclipul piesei “Viaţa ca o curvă” e chiar pe gustul meu.Şi nu doar datorită frumoasei Maria Dinulescu. Dar mai ales.

Faină, lucrare, megastare!

5 Comments

Filed under Anarhisti din toate tarile, imprastiati-va!

Viata si faptele lui Carloss Ghiocel Frangulea si ale tovarasului sau Ciocate

Cum ma aflu in deplasare si scriu de pe un computer strain, azi o sa iertati lipsa diacriticelor. Si asa e o cazna sa inghesui destele pe tastatura asta. Asa ca azi citim impreuna un text mai vechi pe care m-am hotarat sa-l reiau si caruia trebuie sa-i dau si cuvenita continuare.

Carloss Ghiocel Frangulea s-a nascut prematur, in iulie. Pentru ca iulie e luna a saptea, toti ai lui au fost convinsi ca s-a nascut prematur.

Carloss s-a nascut dintr-o familie oarecare: mama curva si ta’su lautar.  Pana la varsta de sapte ani nu a scos niciun cuvant, ai lui fiind ferm convinsi ca Frangulea jr. s-a nascut fara harul vorbirii. Asta nu i-a provocat prea mare mahnire parintelui sau care s-a consolat repede: “Nu e toti guristi, trebe si instrumentisti”.
Totusi la varsta de sapte ani Carloss a rostit primele sale cuvinte: “Praleooo! Nu mai e hartie, dati dracu’ un zear, ceva , ca daca nu ma sterg pa pareti.” Vestea ca fiul sau vorbeste l-a bucurat enorm pe parintele sau car,e intr-un exagerat acces de entuziasm, si-a luat familia pe sus si au pornit spre Madrid. Frangulea numarandu-se astfe,l in 1990, printre primii colonisti din Toflea porniti in cucerirea Iberiei.

Intors din diaspora la varsta frageda de 14 ani, pentru a se insura, Carloss are sansa de a-l cunoaste in autocarul ce-l transporta spre patrie pe cel care avea sa ii devina mentor si prieten: Cionel Ciocate.

Cionel era cu cinci ani mai varstnic decat Carloss. In autocarul fara aer conditionat, dar cu video si televizor la care se dadeau filme cu Jackie Chan, Cionel iesea reped in evidenta datorita fumului gros de tigara pe care il expulza cu forta pe cele doua ( doar doua) nari frematand de energia tineretii. Carloss s-a asezat pe scaunul liber din dreapta lui Ciocate si a inceput deindata sa bata impreuna cu acest darabana pe spatarul scaunului din fata, perfect sincronizati ritmic, acompaniand cantarea vocala a lui Ciocate: “Ma uraste toti dusmanii/ ca la mine trage banii”. Carloss il contrazicea   astfel pe tatal sau, reusind sa fie atat instrumentist  cat si gurist.  Astfel a inceput totul.

Intalnirea cu Ciocate i-a deschis lui Carloss noi orizonturi. Relatia lor nu ar putea fi descrisa ca o simpla relatie maestru- discipol. Erau prieteni, tovarasi, frati si – strict juridic- complici. De la Ciocate a invatat Carloss cu usurinta tainele tambalului la patru ciocane ( usurinta cu care a deprins acest mestesug se datora nu doar dibaciei maestrului, ci si inzestrarii genetice a ucenicului). Dupa doar o saptamana, Carloss putea canta la tambal cu patru ciocane, precum odinioara legendarul Melu Ciumbale. Mai greu i-a fost sa deprinda tainele cititului si scrierii. Dar dupa doua luni invatase toate cele zece litere pe care le stia si maestrul sau. Dupa cele doua luni Carloss putea scrie la fel de bine ca si Ciocate, cu majuscule doar, e drept: ARTCODPENAL.

Aceasta invatatura i-a fost de mare folos la scurta vreme dupa ce o intalnise pe cea care avea sa-i devina sotie si Dulcinee: Felatia. Felatia Amigdalia era fiica cea mica a lui Bemveu Burdulea. Carloss si Amigdalia fusesera logoditi vreme de sapte ani, iar acum cand Felatia implinise varsta de opt ani, venise timpul ca logodna sa ia sfarsit si cei doi tineri sa inceapa o frumoasa si fertila casnicie, iar amorul lor sa cunoasca o naturala implinire carnala.
Planurile de casatorie au suferit o usoara amanare. Asta datorita internarii lui Carloss Ghiocel in internatul Scolii de corectie din Caracal. Felul in care Carloss a ajuns acolo este invaluit de mister. Multe legende incearca sa lamureasca acest episod. Carloss insusi avand sa marturiseasca mai tarziu ca: a fost “saltat de gabori pentru rapire”.  Rapirea radiocasetofonului nu a fost inteleasa de catre autoritatile acelei vremi ca un gest profund politic, asa cum fusese, fiind interpretata abuziv ca “spargere auto”.  Mesajul profund parea sa le scape autoritatilor, asa cum le scapase si Ciocate; inzestrat cu calitati de sprinter, acesta reusise sa se sustraga persecutiilor statului, continuand si in absenta lui Carloss desavarsirea operei lor socio-politice.

In scoala de corectie Carloss a cunoscut si alti detinuti politic, ca si el, de la care a avut numai de invatat. Din pacate multe din cunostinte s-au pierdut datorita bolii care l-a rapus la pat pentru o vreme. Luni bune Carloss a suferit datorita unei hepatite la cap.

Perioada petrecuta in scoala din Caracal i-a prilejuit si ocazia debutului in viata sexuala. Dezgustat de gustul spermei, dar si datorita unei dureri rectale persistente, Carloss a jurat ca la incheierea stagiului in scoala de corectie sa opteze pentru abstinenta sexuala. Juramantul de castitate a fost rostit in toaleta de langa atelierul de tamplarie in vreme ce se masturba.
Oricum, scoala de corectie sau nu, scoala era scoala. Iar pentru Carloss scoala era locul unde educatia sa avea sa se implineasca. Intuind ca, odata cu trecerea anilor, sansele de a se intretine din cariera de victima a pedofililor aveau sa scada considerabil, Carloss a studiat perspectivele de a deveni el insusi pedofil. Ofiterul pedagog Pelica Porcu i-a explicat ca e prea tanar pentru aceasta indeletnicire. Apoi i-a dat o tigare si i-a amintit ca nu are voie sa spuna nimanui despre intalnirile si dezbaterile lor in intimitatea magaziei.
Aprins de setea de invatatura, Carloss a studiat cu pasiune, acumuland pretioase informatii despre meseria de “stergator de parbrize in interesctie”. A investit o parte considerabila din economii in o sticla de plastic goala si o carpa, hotarat sa economiseasca pentru a completa investitia si cu un flacon de detergen lichid. In paralel urma cursurile de operator alba-neagra. Nu inceta, in tot acest timp, sa exerseze cantatul cu patru ciocane la tambal. Cum in institutia in care se sedentarizase nu exista tambal, necum ciocane, Carloss folosea patru linguri cu care exersa pe grilajul de la ferestre. Devotamentul sau pentru tambal l-a facut extrem de popular printre colegii de promotie, care l-au ajutat sa obtina numeroase scutiri medicale si zile de repaos, la infirmierie. Precum si nenumarate intalniri cu Pelica.
-va urma-

15 Comments

Filed under imprastiati-va!, Oy-oy!, Portrete