Category Archives: Economie si gheseft

Bugetaţi, vitejii mei!

În stăruinţa sa de a demonstra că reducerea cu 5% a CAS va fi pentru economie ceea ce e benzina de 98 pentru motorul de Trabant, premierul Ponta ne-a plictisit ieri cu nişte planşe colorate care nu aveau nicio legătură cu subiectul, dar din care trebuia să înţelegem că e bine. Mai înainte se întâlnise cu nişte unii de afaceri şi i-a întrebat dacă se descurcă şi cu un CAS mai mic, iar un domn care vorbea stâlcit româneşte i-a zis ca merge şi cu el mai mic.

N-am competenţe în materie de finanţe, n-am trecut pe la Harvard, dar ştiu că au trecut pe acolo mulţi dintre ăia de la FMI care ne-au învăţat cum se propteşte oiştea-n gard. Şi, mai ales, au trecut pe acolo mulţi dintre specialiştii care ne-au făcut rost de o criză economică globală de o excelentă calitate. Nu ştiu cât de utilă e măsura asta a reducerii CAS, habar nu am ce eficienţă poate avea o astfel de măsură, dar mă îndoiesc ca va genera zecile de mii de locuri de muncă promise de premier. Că aşa sunt eu, neîncrezător. Ştiu, în schimb, că bugetul asigurărilor sociale, de exemplu, îşi încheie în mod constant execuţiile pe deficit.

M-am acomodat deja cu ideea că “măsurile de stimulare a economiei” sunt de fapt vitamine pentru corporaţii mediul de afaceri. Mi se tot explică, de vreme bună, că prosperitatea cetăţenilor depinde de bunul mers al corporaţiilor mediului de afaceri. Şi observ, de mulţi ani, că prosperitatea cetăţenilor rămâne în permanenţă în premiză, în vreme ce corporaţiile se descurcă binişor; binişor, dar ar mai avea nevoie de ceva stimulente.

Vorbim despre biruri. Una din promisiunile USL era reducerea TVA, revenirea la cota de 19%. Lucru care nu s-a întâmplat. Dacă onor guvernul socoteşte oportun, acum, să reducă CAS, n-are decât să o facă. Dar nu vreau să mai aud, pe viitor, de nicio mărire de taxă, acciză sau contribuţie!

Actualul guvern, ca şi cele dinainte, se vaită de proasta colectare a taxelor şi impozitelor. Şi pentru că nu se umple visteria din colectarea taxelor şi impozitelor locale, a mai ciupit puţin contribuabilul de la buzunar. Mai cu o mărire de acciză la combustibil, mai cu o creştere de taxe. Iar asta, iertat să fiu, e pungăşie curată!

Avem un sistem fiscal, există taxe, impozite, contribuţii, biruri şi angarale cu care noi cetăţenii suntem datori pentru ca dumnealui guvernul să-şi poată face treaba. Iar cetăţenii cinstiţi îşi achită toate aceste datorii. După care vine guvernul şi spune: n-ajunge! Şi n-ajunge pentru că dumnealui guvernul e incompetent, incapabil să îşi adune banii pe care ni-i cere. Pentru că, din incompetenţă, corupţie, prostie şi hoţie, doar o parte din taxele prevăzute de lege ajung în lădoiul cu bani ai statului. Care e soluţia pe care o găseşte statul? Să ia mai multe biruri de la dobitocii cinstiţi, care şi le platesc. În vremea asta unii se pricopsesc ocolind plata datoriilor către stat, dar făcând parale din afaceri cu statul, de-alde Bercea strânge milioane, iar contibuabilii cinstiţi mai pun un petec la turul nădragilor şi se scarpină de încă nişte marafeţi pentru a umple visteria statului. Care visterie nu strânge banii pentru a împlini cine ştie ce glorioasă operă, ci pentru a hrăni hoardele de afacerişti care au nevoie mai apoi de stimulente. Reducerea CAS, bunăoară. Altfel, sigur, şcolile sunt ca vai de ele, drumurile ferfeniţă, spitalele stau să se dărâme.

Dacă vreun guvern vine să îmi ceară biruri noi, să facă bine să îmi explice pe îndelete unde se vor duce banii aceia şi cât bine îmi vor aduce mie, contribuabil. Dar mai înainte să facă bine şi să treacă la colectat banii datoraţi de la toţi şmecherii şi şnapani. Altfel spus: nu discutăm despre măriri de taxe până ce nu-ţi aduci colectarea la cote rezonabile! Simplu! Nu îmi cere mie să plătesc pentru incompetenţa şi corupţia ta!

Nu ştiu ce învaţă ăia la Harvard, habar nu am. Nu ştiu dacă învaţă şi oleacă de istorie, pentru că atunci ar afla cum şi de ce cad guvernele.

1 Comment

Filed under Capitalismul proletar, Economie si gheseft

Consultări să fie, dar să ştim şi noi!

De regulă, consultările de la Cotroceni dintre premierul Ponta şi preşedintele Băsescu respectă o reţetă dinainte ştiută: Ponta merge pentru a avea de unde ieşi cu declaraţii care să-i prelungească durata de valabilitate a certificatului de anti-băsist ( prinde bine la votăciune!), Băsescu îi cheamă pentru a putea avea apoi o ieşire televizată în care să povestească naţiei cât de inept e Ponta şi cât de priceput e el, Băsescu, The Băsescu, în absolut orice. Asta e reţeta, că e vorba de consultări, tocmeli, pipăieli sau depuneri de icre. Azi părea că totul curge conform vechiului obicei. Doar părea, pentru că, aşa cum aveam să constatăm, n-a mai fost deloc aşa.
Ca să nu pierdem ideea prin bălăceala stilistică, astăzi Ponta a mai muşcat o dată din momeala lăsată de Băsescu pe clanţa uşii de la intrarea în Palatul Cotroceni. Şi s-a trezit bălăngănindu-se în cârlig, ca scrumbia înainte de afumare.
E nevoie de o considerabilă doză de naivitate dacă vrei să îţi închipui că decizia lui Traian Băsescu de a difuza filmul „consultărilor de la Cotroceni” a fost o reacţie spontană, stârnită de insistenţa nu ştiu cărui reporter acreditat la Cotroceni. Nu, întâlnirea de azi a fost plănuită tocmai pentru ca acea înregistrare să aibă loc, iar ea trebuia să se întâmple tocmai pentru a fi difuzată către presă. Toată atitudinea lui Băsescu, aşa cum se vede din înregistrare, e aceea a unuia care ştie dinainte că ceea ce se spune, ceea ce se întâmplă acolo, e destinat ochilor publicului. De aici şi poza de preşedinte blajin, de patriot preocupat până în pancreas de grija ţării, de competent în ale finanţelor teribil de grijuliu cu banii pe care îi va avea de cheltuit sau nu Guvernul Ponta. Doar dacă acum îl vezi pentru prima dată pe Traian Băsescu ai putea să nu realizezi că miştocăreala odihnită, pe care le-o serveşte premierului şi nedumiritei domnişoare Petrescu, e o recitare după foiţă, nu are nimic comun cu hăhăiala groasă şi grobianismul cu care ne-am obişnuit în cazul actualului preşedinte şi care ni l-au făcut atât de simpatic. Teribil de simpatic! Insuportabil de simpatic!
Dincolo de întreg montajul, care, trebuie să recunoaştem, i-a ieşit lui Băsescu, rămâne impresia jenantă lăsată de domnişoara Petrescu. Am mai scris despre Ioana Petrescu, am mai vorbit despre domnia sa, încă de la momentul nominalizării sale la Ministerul Finanţelor. Nu repet lucrurile deja spuse atunci, constat doar că, din păcate, nu m-am înşelat. Permanenta inovcare a studiilor domniei sale, obositoarea, enervanta deja trimitere la SUA şi felul în care merg lucrurile acolo, sunt doar detalii care nu o fac foarte simpatică, dar ăsta nu e neapărat un mare cusur. Nici tinereţea nu e un cusur. Dimpotrivă. Lipsa de experienţă, lipsa de autoritate pot, însă, reprezenta impedimente majore atunci când ai pretenţia de a deveni şef peste blejnărie. Pentru că Ministerul de Finanţe nu e un seminar de preţioase flecăreli, nici festival de dansuri teoretice. Mnisterul Finanţelor e, poate, cel mai greu Minister al Guvernului, în care vieţuiesc dinozauri rămaşi acolo din Pleistocen, dihănii trecute prin ciur, dârmon, returnări de TVA, cotă pe cap de vameş ş.a.m.d. . În MF nici gângurelile domnişoarei Petrescu, nici prezentările sale în Power Point, nici amintirile sale despre contabilitatea simplificată de la gogoşeriile americane nu pot ţine loc de autoritate şi mai ales de experienţă. Dar asta e într-o mică măsură vina domniei sale şi în mult mai mare măsură le e imputabil iresponsabililor care au numit acolo o jună venită de nicăieri, care doar are de povestit amintiri dintr-un campus universitar. Vina domniei sale e aceea de a fi acceptat o pălărie care îi cade mereu pe frunte.
La întâmplarea cu CAS şi „consultările” de ieri, de la Cotroceni, putem adăuga şi bâlbâiala legată de noul Cod Fiscal – altă dovadă de lipsă de experienţă, ca să ne jucăm cu eufemismele.
Habar nu am de partea cui se află dreptatea în chestiunea reducerii CAS. La poză, însă, Băsescu a fentat din nou. Ponta şi domnişoara Petrescu n-au putut decât fanda în faţa băşcăliei lui Traian Băsescu. Ponta a vrut să joace la imagine şi a pierdut. Ăsta ar trebui să fie un prim semnal de avertisment, în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale, pentru că, încetul cu încetul, credibilitatea, imaginea şi împreună cu ele şi voturile, din flecuşteţe din astea se pot pierde. Băsescu a jucat şi el la imagine. Şi i-a ieşit. Dar nu-i mai foloseşte la nimic. Pentru că Nana. Pentru că Bercea.
În poza de azi, de la Cotroceni, l-am avut pe preşedintele României, pe primul ministru, şi pe ministrul finanţelor. I-am şi auzit, în toată grozăvia lor. Preşedinte, prim ministru, ministru de finanţe… România, carevasăzică. Întrebări?

5 Comments

Filed under Capitalismul proletar, Economie si gheseft

Tigaia şi suveranitatea

A existat în anii din urmă un soi de dezbatere, fără vlagă, de ochii tărgului, despre suveranitate şi imperativul cedării unora dintre atributele suveranităţii către instituţiile europene. În pantomima dezbaterii s-a omis un detaliu: înainte de a livra structurilor suprastatale ale UE o parte dintre atributele ei, ar trebui să ne asigurăm că avem măcar ce ceda. Că pomenita UE nu prea are idee ce are de făcut cu ceea ce-i cedăm noi, asta e deja o altă discuţie. De fapt, întreaga poveste numită “noua construcţie europeană” e cam în felul acesta: nu există proiect, sunt prea mulţi arhitecţi, fiecare cu părerea lui, constructorii aşează materialele după cum îi taie capul şi după chef, când şi dacă au poftă de treabă, materialele de construcţie sunt puţine, dar s-a făcut o serioasă aprovizionare cu scule de grădinărit, sisteme anti-furt şi corpuri de iluminat; pe lângă toate acestea, cei care ar trebui să se mute în viitoarea construcţie nu vor nici în ruptul capului.

Nu despre bufeurile bătrânei Europa vreau să vorbesc, nici despre derutele şi mofturile ei de trecută curteaznă, devenită între timp babă acră, ci despre acele elemente ale suveranităţii pe care nu ar trebui să le cedăm, pe care nici măcar nu avem cum le ceda, pentru bunul motiv că nu le avem. Orice discuţie despre viitorul unei ţări şi aspiraţiile sale la prosperitate, înainte de calcul geopolitic, gimnastică dimplomatică şi inserare în găşti militare, ar trebui să înceapă cu două concepte esenţiale: suveranitate alimentară şi suveranitate energetică. Independenţa alimentară sau independenţa energetică, despre care se mai vorbeşte uneori, cu aceeaşi lipsă de entuziasm, reprezintă limitări ale conceptelor de suveranitate, mai ales în limbajul UE, admiţându-se nevoia statelor de a-şi asigura prin resurse proprii satisfacerea nevoilor, dar nu şi dreptul acestora de a-şi defini acele nevoi şi calea de satisfacerea a lor, ceea ce, până la urmă, e esenţial.

România e dependentă, în acest moment, de importul de produse alimentare. Discuţiile despre potenţialul agricol enorm al ţării sunt deja fascicule dintr-un curs de retorică. Agricultura românească produce insuficient, îndustria alimentară e mediocră. Comerţul cu produse alimentare e controlat de mari grupuri internaţionale, pentru care suveranitatea alimentară a României e nu doar un moft, dar un impediment. Pe o piaţă cu putere de cumpărare scăzută, marii comercianţi, pentru a-şi satisface nevoia de profituri uriaşe, preferă importul de produse ieftine, de calitate proastă şi foarte proastă, la limita standardelor, investind câte ceva în marketing. Producătorii autohtoni, puţini şi greu competitivi, în jocul condus după regulile marilor comercianţi, ajung cu dificultate la consumatori, iar nevoile lor de dezvoltare nu au cum obţine resursele necesare. Consumatorul e “re-educat”, consumul de produse ieftine, mediocre, dar în cantităţi mari şi într-o relativă diversitate de sortimente, fiindu-i indicat ca model de civilizaţie şi prosperitate.

Există deja exemplul clasic al “roşiei româneşti”. Se importă tomate de te miri unde, de fapt nişte recipiente cu apă, de culoare vag roşie, fără gust, cu valoare nutritivă zero, dacă nu chiar nocive. Lanţurile de supermarket-uri sunt pline de aşa ceva, 12 luni pe an. În sezonul lor, roşiile româneşti sunt aproape inexistente sau sunt tot mizerii de import, prezentate drept produse autohtone, ori, în cel mai fericit caz, produse autohtone, dar soiuri de import “ameliorate”, cu acelaşi gust de carton presat, dar care oferă producţii superioare celor cu care eram cândva obişnuiţii. Consumatorul dornic de a-şi satisface pofta de “o roşie cu gust” are doar opţiunea de a lua pieţele la rând. Cu puţin noroc există posibilitatea ca, printre tarabele năpădite de bombe chimice turceşti, stăpânite de mafia pieţelor, să dea peste un producător autohton şi peste râvnitul produs.

Pare un cerc vicios. Discuţia e lungă, complicată şi ar merita să fie făcuta pe îndelete. Avem nevoie de o agricultură puternică, orientată spre nevoile pieţei interne. Avem nevoie de o industrie alimentară serioasă, care înseamnă o multitudine de mici producători şi nu un oligopol, cu câţiva mari procesatori, care lucrează în special cu materie primă de import. Iar pentru ca asta să se întâmple, trebuie început cu educarea consumatorului şi localizarea! Consumatorul trebuie ajutat să redescopere micul producător local, care e obligat să păstreze calitatea pentru a-şi păstra muşteriii. În locul mezelurilor dubioase, importate in Germania de nu ştiu ce lanţ de magazine, ar putea descoperi micul al producătorului local. Tot astfel ar putea redescoperi brutarul, cofetarul, patiserul etc. Care la rândul lor, pentru a asigura calitatea produselor, vor trebui să descopere micul producător local de materii prime. Asta se întâmplă în Italia, Franţa sau în alte ţări europene pe care le pizmuim pentru prosperitatea lor.

Imaginaţi-vă că vreme de o săptămână, în oraşul dvs., toate supermarketurile ar sta închise. Aţi fi lipsiţi cu desăvârşire de posibilitatea de a vă procura pâinea, laptele etc. În Italia, de exemplu, nu aţi avea această problemă. Noi o avem pentru că ne-am pierdut respectul pentru producătorul local, lăsându-ne spălaţi pe creier de pliantele colorate ale vânzătorilor de otrăvuri. Iar statul român a privit asta cu bunăvoinţă.

În materie de independenţa energetică, teoretic, stăm mai bine. Avem încă resurse şi potenţial. Îndeajuns ca să depindem în destul de mică măsură de importuri. Suveranitate nu avem. Resursele acestea sunt controlate de entităţi străine care au propriile interese, nu neapărat convergente cu ale noastre. În locul conservării resurselor şi explorării resurselor alternative, regenerabile, am ales soluţia comodă şi păguboasă a explorării intensive a ultimelor resurse pe care le mai avem. Există ceva investiţii străine în energia eoliană, dar sunt modeste şi sunt mai ales străine. În hidro investiţiile sunt zero, în energia nucleară ne-am oprit la cele două unităţi de la Cernavodă. Investiţiile în transport şi distribuţie sunt practic inexistente, giganţii străini care au preluat această afacere sunt interesaţi doar de stoarcerea a maximum de profit, cu cât mai puţine investiţii. Importăm gaz rusesc şi cedăm exploatarea gazelor de şist autohtone!

Practic, în ambele domenii, suntem victimele lipsei de viziune, lipsei de interes. Sau poate e ceva mai rău acolo. Producem rapiţă şi grâu prost, pentru export pe bani puţini, dar importăm unt franţuzesc şi mere din Africa de Sud. Exportăm rapiţă pentru bio-combustibili, am cedat petrolul, dar importăm gaze ruseşti. Apoi ne văităm că avem o balanţă comercială deficitară, că nu ieşim din subdezvoltare.

Dacă azi, acum, în clipa asta, nu începem sa gândim politici serioase, centrate pe interesele noastre, şi nu începem grabnic să le implementăm, mă tem că în anii următori ne vom prabuşi. La nivel global, statele responsabile se mişcă, alarma a sunat de mult, doar noi n-am avut chef să o auzim, fiindcă eram mult prea ocupaţi cu înghesuiala la tigăile de la promoţie. Tigăi de import.

6 Comments

Filed under Capitalismul proletar, Economie si gheseft, Rabbi zice

Roşia Montană, pro şi contra – FAQ

1. Pentru ce protestează, de fapt, cei care protestează împotriva exploatării de la Roşia Montană?

Păi, aşa cum bine rezultă şi din întrebare, nu protestează pentru, ci împotrivă. Mai exact: împotriva eutanasierii maidanezilor, împotriva ne-eutanasierii maidanezilor, împotriva exploatării gazelor de şist, împotriva lui Băsescu, împotriva lui Ponta, împotriva noului Cod rutier, împotriva RMGC, împotriva romanilor ( care i-au asuprit pe daci), împotriva… Împotriva!

2. Câţi protestatari sunt cu adevărat în Piaţa Universităţii?

Ambii protestatari prezenţi în piaţă au fost de acord că în piaţă se află câteva zeci de mii de protestatari.

 

3. Dacă nu se ducea Ponta la ei, până când mai stăteau  în mină protestarii de la Roşia Montană?

Până începea noul sezon din “Suleiman Magnificul”.

 

4.  Dacă exploatarea de la Roşia Montană se va face la suprafaţă, minerii ăia de ce s-au băgat în subteran să protesteze?

Pentru că în mină semnalul wi-fi e mai bun.

 

5.  Ce a fost în capul lui Ponta când a promis că aduce el comisiile parlamentare să îşi desfăşoare lucrările în mină?

Vorbim totuşi despre premierul României! Puţin respect! Evident că n-a avut nimic în cap, indiferent ce ar spune rău intenţionaţii.

 

6. Câţi bani au primit ăştia ca să susţină proiectul RMGC?

Evident că n-a fost vorba de bani! Banii sunt subdiviziunea leului.

 

7. Se poate exploata aurul şi fără cianuri?

S-a încercat. Cu gaze lacrimogene, cu gloanţe de cauciuc. Tot cu cianură merge mai bine.

 

8. De ce nu exploatează statul român aurul de acolo?

Pentru că statul român nu e un exploatator şi lasă ruşinea asta în seama străinilor!

 

9. Fierul vechi de ce nu se exploatează cu cianuri?

Pentru că ne protejăm minorităţile.

 

10. De ce îşi vâră Soros nasul în toată afacerea asta?

Dar ce-aţi vrea să-şi vâre?

 

11. Blocarea afacerii nu înseamnă pierderea de locuri de muncă?

Şi închiderea investiţiei de la Auschwitz a însemnat pierderea unor locuri de muncă. E drept, acolo aurul era în dantură, iar în loc de cianuri se folosea Cyclon B.

 

12. Ăsta nu e un subiect prea serios pentru a fi tratat în băşcălie?

Ba da. Şi?

5 Comments

Filed under Capitalismul proletar, Dacă televizorul nu te-a tâmpit destul, Economie si gheseft, Oy-oy!, Rabbi zice

Apeluri gratuite în reţea, doar cu TELEPATICA

Scriam ieri despre felul în care a lăsat Vosganian economia subminată, cu chiloţii rupţi şi rujul întins pe bot, pe o bancă din autogară. Dacă un producător român primeşte gaz la preţi subvenţionat, ba se mai subliniază şi că e “gaz românesc”, din producţia internă carevasăzică, atunci e subminare a economiei, dacă dai aurul unor străini e de bine. Dacă dai facilităţi unor franţuji, indieni cu rotiţe britanice, dacă dai energie la preţ de parastas ruşilor de la ALRO, atunci e capitalism cinstit, cu sacou şi cravată, dacă încerci să oferi un minim de stimulente unor capitalişti români, atunci e subminare şi te bagă-n cremenal. Dacă vin ăia de la Nokia să-ţi tragă o ţeapă, le pui totul pe tavă, de la teren până la stafidele din plăcintă, că vreme de doi ani poate apar câteva sute de locuri de muncă. Că ăsta e argumentul cu care ţi se tot dă peste bot: locurile de muncă! Dacă un afacerist român, care plăteşte şi el câteva mii de lefuri, primeşte cel mai mic ajutor, atunci e belea. Pe urmă, dacă îţi trage Bechtel o ţeapă… nu se mai găseşte contractul, iar conform contractului de negăsit tot noi am rămas datori, că tre’ să le mai plătim şi nişte despăgubiri.

La Dan Voiculescu e şi mai grozav, că aici e cu veselie. Umoriştii de la DNA trag un rechizitoriu de râd şi ăia care fac gimnaziul la seral. La Voiculescu nu mai contează miile de locuri de muncă, dar e pe bază de telepatie, de parcă la rechizitoriu au lucrat, în colectiv, Lorin Fortună, Geta Budihală -Mama Universului, Leontin Bioenergetu, Mama Omida în reîncarnarea ei nr.12,43 şi şaptele de pică.

Făcea unul un banc. Zice: Cum reuşeşte Băsescu să afle planurile duşmanilor? Intrând pe canalele de comunicare telepatică ale lui Voiculescu!

Păi, da. Că Voiculescu e mai tare decât marţienii! Nu doar are canale, dar alea mai sunt şi telepatice. Şi ăsta nu mai e banc, e constatare oficială, prinsă în acte, de procurorii români, secţia Dosarele X. Păi nu ştiţi voi, dar zic procurorii Mulderică şi Sculea: “au acţionat în interesul Grivco S.A. din considerente telepatice”! Ca să vezi! E pe bază de considerente, deci! Adică, deh, greu cu limba română, că puteau fi considerente ferometal, considerente madagascar sau considerente bilibistretocatonice, dar ete că-s din alea telepatice. Uite aşa, să moară de oftică ruşii de la ALRO, cu Djuna lor cu tot. Că nu v-aţi prins voi, dar ăştia de la parchete au acum şi scule de interceptat telepatia. Se ascultă tot, tot, monşer!

Dar altfel e de bine. Că avem grijă de crearea locurilor de muncă şi alte bla-bla-uri. Doar să nu fie români. Pentru că, de fapt, mie mi se pare că toată demenţa asta începe să semene a altceva, care nu mai are nimic de a face cu justiţia sau lupta anti-corupţie, ci cu eradicarea, pur şi simplu, a capitaliştilor români. Da’ ce ne interesează cu noi? Că oricum ne enervează faţa lu’ Patriciu, glumele lu’ Nicolae, televiziunile lui Voiculescu, dă-i naibii, cu tot cu locurile lor de muncă, imporant e să fie bioenergia subvenţionată.

2 Comments

Filed under Capitalismul proletar, Economie si gheseft

Am bani de dat…

Ia poftim ştire:

“Germanii i s-au plâns premierului Ponta că au de recuperat de la statul român contravaloarea unor facturi care însumează peste 100 de milioane de euro, recunoscând că suma a scăzut, de la 250 de milioane, cât se înregistrau anul trecut.”

Bine, s-a reţinut. Statul român e de rahat, e un rău platnic şi omoară negri. Bine. Depăşim faza şi ne uităm puţin mai atent la ştire? Ce se vaită nemţii? Că statul român nu-i plăteşte? Ok, asta nu e în regulă. Statul trebuie să-şi plătească datoriile, asta e clar. Dar chiar nu vrem să băgăm de seamă şi cele două aspecte esenţiale care se zbenguiesc pe cristalin când citim ştirea? Adică:

a) guvernele Boc şi MRU, adică guvernarea Băsescu, populari de-ai mercheloasei, carevasăzică, erau nişte guverne de ţepari. Cu toate astea madam Merkel a făcut ca băşină în izmene când ăştia ai lu’ Ponta ( care ar face acum bine să plătească datoriile lui Băsescu) s-au luat de marele cârmaci.

b) marile firme germane, ale care crează locuri de muncă şi alte bla-bla-uri, de fapt, vin aici ca să pape bani de la statul român. Aia e cu marile investiţii!

Hai, pa!

4 Comments

Filed under Capitalismul proletar, Economie si gheseft

Hidroelectrica mai rămăsese!

Venind vorba despre impunerea privatizării Hidroelectrica, şeful misiunii FMI a simţit nevoia să dea vitamine pe gură. Chiar aşa, auzi la ei: şeful misiunii! Adică ei sunt misionari şi el e şeful, iar noi burumburezii hlizind la mărgeluţe? Sau ei sunt geimşibonzi în misiune, trimişi să dea na-na la băieţeii care nu fac cuminţi la oliţă? Mă rog, nu contează. Deci, nea de Vrijer ăsta a găsit potrivit să dea din sol major următoarea zicere:

“Am înţeles că există o mare rezervă cu privire la privatizare şi un fel de idei preconcepute. Există această idee că, dacă o companie face profit, atunci nu este nevoie să te atingi de ea. Există un număr de privatizări de succes în România, de exemplu Petromul, companie care investeşte foarte mult şi este unul dintre cei mai mari contributori la buget”

Cariciul şef ne informează cu sublimă suficienţă că n-are sens să mai ventilăm vrăjeala aia cu privatizarea pentru eficientizare, reducerea pierderilor sau alte bazaconii din repertoriul clasic. Acum nu se mai pune problema în termenii ăştia. De ce tre’ să privatizăm? De chichi! Ete aşa, că aşa vrea pula lui femeistă! Şi dacă nu se execută, păi atunci iar primeşte Ponta listuţa cu penitenţe de la barosu’ ăla.

În general refrenul ăsta cu privatizarea a cam ajuns să mă scoată din pepeni. Soluţia ăstora pentru orice e una singură: privatizarea. Ai probleme, n-ai probleme, acelaşi refren. Nu mai contează că e vorba de servicii publice, de interes naţional, strategic sau orice altceva. Textul e acelaşi: dacă ne dăm uţa cu privatizarea şi dăm totul pe mâna lu’ un nea Jean Valută o să fie totul lacul lebedelor şi o să bubuie prosperitatea ca un cur după fasole. Argumentele care ni se injectează sunt mereu aceleaşi şi mi s-a acrit de ele. Ca să fim bine înţeleşi, ideea de privat e ok, că ne naştem indivizi, persoane private carevasăzică, nu solzi pe spinarea statului, dar asta e una, iar permanenta golăneală de care are parte statul român e altceva. Să le luăm rând:

Prima motivaţie care era invocată până acum  – şi pe care, în cazul Hidroelectrica, de data asta femeistul a decis să nu ne-o mai dea la fumat- era bunul management. Ete, pula! Că n-a auzit nimeni de falimente ale unor companii private! Iar Madoff ăla şi alţi meseriaşi ca el erau moţul managementului. De fapt atât de deştept e managementul ăsta privat că a băgat în căcat economia mondială şi a ajuns să ceară pomeni de mii de miliarde de la state ca să  nu se înfunde conducta.

A doua motivaţie e că aşa dispar furturile. Sigur, da, bine. Zic iar de Madoff? Sau de ăia de la Societe General? Ori de ăi de la Siemens? Nu e cazul. Orice nenorocit de buticar vă explică clar cum îl fură salariaţii.

Altă motivaţie servită de regulă e aia că ăştia or să creeze locuri de muncă. Sanchi. De fapt orice privatizare are ca efect imediat reducerea locurilor de muncă. Se cheamă “eficientizare”. Adică mai mulţi bani în teşchereaua patronului ( ceea ce e logic, în firea lucrurilor) şi mai puţini la puturoşii de salariaţi, care o ard cu cartea de muncă şi lefurile alea enorme de peste o sută de euro.

Următorul argument e că ăştia, privatizaţii, plătesc nene la impozte la stat de nu mai ştie bugetul unde să înghesuie atâta bănet. Da-da. De aia vorbim de evaziune fiscală masivă, că fac ăia de la stat evaziune. Off-shore-urile şi giumbuşlucurile contabiliceşti de ăia de la stat au fost inventate, ca să fenteze impozitele. Bre, un privat o să tragă statul pe maţul pulii oricând poate, ori de câte ori are ocazia, iar dacă nu o are şi-o născoceşte. Asta dacă nu e vreun ciumete cu fir scurt la vreo ambasadă, care să obţină scurt facilităţi pe săturate, ameninţând că altfel îşi ia catrafusele şi pleacă.

Pe urmă se vine cu textul că aşa dispar firmele căpuşă. Şi se dă exemplul Sidex. Unde, da, sigur, se căpuşa la greu. Adică nişte bagabonţi ( că asta erau) de românaşi îşi trăgeau viloaie şi merţane din ce învârteau pe lângă Sidex. Mai dădeau şi ei nişte locuri de muncă, nu mult, doar de sămânţă, mai scăpau câte un leu la impozte, cât să nu se împută. Dar, da, în general  vile şi merţanuri. Ei, acu’ s-a rezolvat. Nu-şi mai fac românaşii ăia bagabonţi viloaie, îi face Mittal nuntă de o suta de milioane lu fie-sa. Că de aia munceşte, săracu’!

Şi ca să punem şi moţ şi ciucur la rahat, vine acu’ alde nea femeică ăsta să ne dea exemplu de privatizare Petromul. Adică faza aia la care statul român a vândut o companie de a sa, başca resurse, statului austriac. Hai sictir cu femeiul tău şi cu privatizarea pizdii mă-tii! Asta nu e privatizare, ci desproprietărire a statului român. E sărăcire a unei ţări în folosul alteia. Iar asta se numeşte colonialism. Şi dacă te supără termenu’ mai du-te o dată în pizda mă-tii.

Economia privată se face cu întreprinzători privaţi. Cu oameni care construiesc ceva din nimic. Bill Gates n-a ajuns bulibaşă că a cumpărat un Microsoft falit, ci l-a construit el, bucată cu bucată. Mai rupând un concurent, mai luxând un adversar, dar l-a construit el. Economiile puternice au ajuns astfel pentru că şi-au dezvoltat propria clasă de întreprinzători privaţi, care s-au dezvoltat după cât i-a dus capul şi au contribuit la bunăstarea ălora între care trăiau. Iar când au ajund îndeajuns de mari au început să sugă bogăţia şi de prin colonii ca noi. Cu ajutorul statelor lor. Spre deosebire de statul nostru care îi beleşte pe băştinoşi şi tot pe ăia mari de afară îi ajută. Şi zic rău, nu statul, ci politicieni căcăcioşi, iresponsabili şi ticăloşi.

Economia românească e controlată aproape în totalitate de interese străine. Practic statul român nu mai are niciun control asupra a ceea ce se întâmplă în economia noastră. Sectorul bancar e varză, sectorul energetic e ghiveci, transporturile muci, utilităţile pulbere. Hidroelectrica era una dintre puţinele companii la care statul mai putea mişca ceva. Care se încăpăţâna să nici nu fie falită, ba să producă bani buni. Ei, acum banii ăia tre’ să plece spre alte zări. Rămas fără nicio pârghie de intervenţie reală în economie, în condiţiile unei evaziuni fiscale severe şi a unei dereglementări iresponsabile, impusă de către golanii de afară, statul român nu mai poate influenţa în niciun fel mersul economiei româneşti. Nici măcar jucăriile fiscale nu le are în mână, pentru că şi politica fiscală vine tot în plic, de la FMI. Tot ce pot face politicienii care ocupă funcţii prin aparatul statului român e să ia lefuri şi să mai palmeze şi ei ce se mai poate, altfe resurse reale de guvernare… pula! Şi dacă mai vine vreunul să vă vorbească despre program de guvernare, plan de creştere economică şi alte vaxuri din astea, în condiţiile în care ei nu mai controlează decât secretara şi şoferii, să-l scuipaţi în ochi şi să-i spuneţi că mănâncă rahat.

Aia e!

Leave a comment

Filed under Capitalismul proletar, Economie si gheseft, Rabbi zice