Category Archives: carti citite de altii

Jurnal de campanie

Orice mi-aş fi propus să scriu, zilele astea, ar fi fost degeaba. Deşi mai vechi,textul de mai jos e perfect valabil şi acum.

 

Ziua 1

Azi a venit primaru’ cu unu’. Zicea că ei dă startu’ la campanie, la noi în comună. Se uita lumea urât la ei. Pe urmă au zis ei ca e campanie d’aia, electorală.

“A, aşa da, dom’le” le-a zis moş Filet. P-ormă ne-a dat ăla grasu’ care a venit cu primaru’ sacoşe galbene. Şi a zis că să-l votăm, că ne bagă asfalt. Da’ baba Merlina e surdă şi nu pricepe. Că tot întreba ce ne bagă. I-a zbierat fi’su’ în ureche că ne bagă asfalt. Da’ baba a făcut gura pungă şi a zis că “mie poa’ să-mi bage, da’ să nu mă doară”. La sfârşit ăla a zis că să votăm cu Săgeată şi a plecat. Votează dracu’, că ai lu’ Săgeată e toţi în Italia. A mai rămas numa’ doar a bătrână.

Ziua 2

Şi azi e campanie. Azi a venit iar primaru’. Cu altu’. Tot gras. Ăsta n-a dat sacoşi. A dat şepci la lume. Zicea că dacă-l votăm ne măreşte pensia. Iar s-a băgat moş Filet în vorbă. Şi i-a zis lu’ ăla: ” Cu cât?”. Ăla nu s-a supărat. Că alde Filet îşi pusese şapca aia pe cap. Şi i-a zis: ” Cu trei milioane. E bine ?”. Moş Filet rânjea şi cică:” D’alea vechi sau d’astea noi?”. S-a râs şi grasu’. Zice: “D’alea vechi “. Lu’ moş Filet îi convenea, da’ zice:”Păi, na. Că o pun şi pe babă să te voteze, că ea n-are pensie. Şi atunci îmi dai mie şase milioane. Ce zici?”. Ăla a zis că e de acord. Au bătut palma. Pe urmă ăla a plecat. Şi moş Filet s-a dus la găini să ia ouăle. Că acu’ le punea în şapcă.

Ziua 3

Iar a venit unii. Azi era mulţi. Iar era primaru’ şi cu ăştia. Ăştia avea fulare portocalii şi dădea fulare la lume. Şi sacoşi. Tot portocalii. Da’ în sacoşi nu era portocale. Era zahăr, şi ulei, şi făină,şi o napolitană, şi o găină şi un pix şi un caiet. Lumea lua sacoşili. Da’ arunca pixurili şi caietili. Că la noi nu mănâncă lumea din astea.

Ăştia voia şi ei să votăm cu ei. Ăştia merită. Că a dat mai mult. Da’ a enervat lumea când a dat şi poza cu ăla urâtu’. Şi pe urmă ne-a zis că să votăm cu ei, nu cu ăia care l-a atârnat pe “domnu’ preşedinte”. Lumea n-a înţeles cum e asta. “Cei 322 care l-au suspendat pe preşedinte” zicea ăla mic şi agitat. Moş Filet tăcea. Că molfăia napolitana de la ăia. Da’ a întrebat moş Filotti: ” Da’ unde l-a atârnat, bre?” Ăia s-a supărat. Da’ lumea fugise şi ascunsese sacoşili în căşi. Aşa că nu a avut ăia cum să le ia sacoşili.

Şi a mai întrebat moş Filotti că: “de ce ne batem noi cu turcu’ în Afgardistanu’ ăla ? Că l-a trimis pe giner’miu acolo, la Afgardistanu’ ăla !”. Şi ăla mic şi agitat i-a zis că suntem în NATO. Lumea zice: păi, e bine dacă suntem. Ăla zice: păi, da, da’ avem şi obligaţii. Da’ moş Filotti zice: ” Te caci în ele de obligaţii. Păi aşa am zis şi eu că am obligaţii. Şi m-am dus la treij dă nunţi. Da’ când am măritat-o pe a mare n-a venit, ‘tu-le muma-n cur, dăcât un sfert. Aia e cu obligaţiile.”

Ăla cu capu’ mic i-a zis lu’ moş Filotti că e comunist. Moşu a zis că da. Pe urmă a sărit toţi moşii şi toate babele cu gura că e şi ei comunişti. Numa’ moş Filet zicea că: ” Acu’ ce? Aţi  venit după cotizaţii ?”. S-a enervat ăia pe lume şi a plecat. Şi lumea s-a enervat şi a făcut cocoloaşe din pozele lu’ urâtu’ ăla şi a aruncat după ei. Ăştia nu ia voturi. Păcat, că a dat sacoşe bune.

Ziua 4

Azi a venit alţii. Fără primar. Zicea că să votăm cu Trandafiru’. Râdea lumea. Că ai lu’ Trandafir e toţi în Spania. N-a mai rămas niciunu’.

Ăştia era toţi în roşu. A dat şepci roşii la lume. Avea blugi, şi jeci, şi şepci, şi fulare. Şi zicea că ne bagă cablu în comună. Baba Merlina iar n-a auzit. Şi iar zicea: “Şi ăştia vrea să ne-o bage ? Vai de curu’ nostru. Mie poa’ să-mi bage, da’ să nu mă doară.” A râs ăia în roşu. Şi i-a dat lu’ baba Merlina o jacă de aia de a lor roşie. Şi a zis că nu acolo… că la televizor ne bagă cablu să vedem OTV. “Un tv” zice moş Colivă. “Care anume ?” zice ăla mustăcios de la ăia în roşu. ” Un tv, aşa se zice, ce pizda mă-sii” a înjurat moş Colivă. Că el cântă la biserică şi ştie carte. Şi lumea a zis că nu e nicio sfârâială. Că şi acum tot un tv are toţi. Da’ ăia în roşu’ a râs iar. La lumea nu i-a prea plăcut. Că ăştia prea se râdea mult. Da’ a zis că nu, că bagă cablu că să vadă lumea multe televiziuni. Asta le-a mai plăcut la oameni. Da’ oamenii a întrebat de sacoşi. Şi ăştia a zis că ei acum n-are, că e în opoziţie, da’ că o să aducă şi ei. S-a cam enervat lumea când a auzit.

Da’ pe urmă a zis ăla în roşu care părea mai şef că dacă îi votăm pe ei o să fie bine. Că el trimite un român în cosmos. Da’ lumea a amuţit. Că nu prea pricepea. Doar moş Filotti a priceput şi le-a explicat şi la ăilalţi:” E bine, dom’le. Să trimită. Că uite din ‘talia îi goneşte. Din Şpania aia îi goneşte. Să îi trimită acolo. E bine.” Şi el a zis că-i votează. Ăia i-a mulţumit. Da’ lumea a zis că să aducă şi sacoşe. Că şepci avea deja toţi. Şi nu dădea găinile atâtea ouă.

E interesant cu campania asta.

Ziua 9

Nu am mai ţinut jurnalu’ câteva zile. Că a fost linişte. Da’ azi a venit primaru’ pe la noi cu a lu’ Klingonianu’. Că vrea şi Klingonianu’ să candideze endependent. Şi a venit cu primaru’. Şi mi-a zis Klingonianu’ că dacă îl votez mă şterge de la caiet. Zic: cât am, bă, la tine la caiet ? Zice: un milion juma. Zic: bine, bă. Mi-a dat o poză cu el la costum şi a plecat. Dacă mă şterge de la caiet îl votez. Şi mai beau o lună pe datorie la el la cârciumă. Da’ până să plece l-am întrebat şi pe primar: ” Bă, Cornele, da’ tu cu care eşti, ba ? Că tu cam eşti cu toţi. ” El se râde şi zice: “Eşti prost, bă. Că aşa e în politică. Eşti cu toţi, da’ nu rămâi la niciunu’. Acilea trebuie iuţeală de picioare ca la karatişti”.

Ziua 10

Azi iar a fost electorale la noi. A venit unii. Zicea că ei e cu Dumnnezeu. A lu’ cine ? a întrebat Decisivu’, că ţiganu’ se bagă mereu la de-astea cu alegeri, că se dă pachete. “A lu’ domnu’ Gigi ! ” a zis ăia. Aha, a zis lumea. Pe urmă a zis moş Filotti că nouă ce ne dă, ca ăilalţi ne-a dat. Şi ca Gigi la alţii le-a făcut case, lor ce le face. Şi ăia a zis că ne înţelegem noi. Şi a mai zis iar că ei e cu Dumnezeu. Da’ baba Merlina cică: ăştia o fi pocăiţi ? Şi ăia a înjurat-o. Şi a pus nişte zdrahoni să o gonească. Pe urmă a băgat muzică. Şi ne-a anunţat că o să vină şi însuşi domnu’ Gigi. Cu maibahu’. Da’ n-a venit. A venit unu’ ţigănos şi a zis că dacă îi votăm dă la lume bilete la Steaua să vadă lumea şampion lig. Şi a râs toţi. Că la noi e toţi cu Rapid.

Da’ la sfârşit ăla a zis la lume că ei dă creştineşte la oameni trei milioane, ca să stimuleze conştiinţa nu ştiu de care. Ciuvică. Şi m-am gândit. Iau banii de la ăştia şi nu-l mai votez pe Klingonianu. Cu juma de bani plătesc caietu’. Sau iau banii lu’ aşţia şi-i zic lu’ Klingonu că îl votez pe el. Şi ies mai bine. Dom’le e greu să votezi. Trebuie să te gândeşti bine înainte.

Ziua 11

Azi a venit de la televizor. Unii care zicea că ei e cu realitatea. Şi îi lua interviu lu’ Klingonianu. Şi moş Filet s-a băgat şi el în vorbă. Şi zice: păi toate televiziunile e cu realitatea, da’ voi sunteţi cu Băsescu sau cu ăilalţi ? Ăla chel de la televiziune a zis ca ei e imparţiali. Da’ moş Filet zice: Bine, imparţiali, da’ ai lu’ Băsescu sau ai lu’ ăilalţi. Şi ăla s-a râs şi a zis: Nu, noi suntem ai lu’ Vântu’. Şi moş Filet s-a râs şi el şi a zis: Hai, dă-o dracu’ ! Că vânturi trag şi eu, da’ cum să fii a lu’ Vântu’ ? Că doar n-ai ieşit pe cur. Ăla chel de la televiziune s-a uitat speriat împrejur. Şi după aia a râs şi el.

Ziua 19

Ieri a venit unii la noi să facă şcoală cu noi. Era nişte cucoane grase şi piţigăiate. Ne dădea hârtii colorate şi zicea că ne învaţă cum e cu onenomenalu’, ca să ştie lumea să voteze. Nea Filotti, care se tot rânjea la una ţâţoasă zice: “Lasă că ştiu eu să votez, suflu-n ştampelă, o bag în tuş şi o troznesc tare pă hârtie”. Ţâţoasa s-a râs la nea Filotti (ăsta a avut mare  trecere la femei în tinereţe) şi a zis că nu e suficient. Zicea că acu’ e mai complicat, că nu mai e liste e onenomenal. “Aha” zice nea Filotti ” ştiu cum e”. “Da? Cum e ?” zice grasa. “Adecă votezi cu un singur nume !” zice nea Filotti. “Aşa e ” zice ţâţoasa. “Adică eu nu mai votez cu tot numele: Filotti Marin. Doar Marinică” a mai zis nea Filotti. Şi aia a râs şi i-a zis ca n-a înţeles nimic. Şi i-a explicat că nu aşa e cu onenomenalu’. Că e ca când te însori. Îţi alegi o singură nevastă şi gata. Nu iei o târlă. Da’ moş Filet a râs şi a zis: “d’aia e bine la turci, că la ăia e cu şapte neveste !”. Alea s-a supărat. Ne-a dat hârtii de-alea colorate şi a plecat. Şi a zis că dacă nu belim ochii, dăm de dracu’. Şi nea Filotti a rămas pe gânduri. “Ce-ai rămas aşa, bre?” îl întreabă a lu’ Colivie. “Bă” zice nea Filotti ” ăia era dăştepţi. Şi alea. Cu şcoală. O şti ei ce zice, bă. Că nu ne învăţa de rău. O avea dreptate, că să stăm cu ochii beliţi.” De atunci toţi umblă pe uliţă cu ochii beliţi. Şi cum se întâlneşte unu’ cu altu’ beleşte ochii şi se înholbează unu’ la altu’ parcă e cucuvele. Fir-ar a dracu’ cu onenomenalu’ lor, că, în sat, a făcut toţi ochii ca la melc.

Ziua 20

A venit unii cu sondaju’. Umbla primaru’ cu ei. Zicea la lume: ” hai, bă, veniţi că e sondaj”. Da’ alde Şipcă zice:” Păi, ce bă, a dat dă petrol la noi?”. Şi i-a zis primaru că e tâmpit. Că sondaj dă opinie. Şi Şipcă i-a zis că tâmpit e el. Şi că să-şi bage-n cur sondaju’ lui. Că maşina merge cu benzină nu cu opinie. La moş Filet ăia a fost primiţi bine. Că s-a făcut tulburelul şi moşu’ era chimizat puternic şi pus pe glumă. Îl întreabă ăia că cu cine votează. Moş Filet zice: “Io am votat mereu cu Aurică a lu’ Jidvei, nu Aurele?”. Aurică a lu’ Jidvei e primaru’ nostru. A râs primaru’ şi a zis că:”nu, bre. La parlament pă cine votezi?” . “Păi eu tot pe tine te votez, Aurele, dă-te dracu’. Că i-am promis lu’ tac-tu” “Nu, bă, că io nu candidez.” zice primarul. “Ba să candidezi, du-te dracu’, că şi-aşa nu faci nimic toată ziua. Candidează că şi-aşa n-ai altă treabă” i-a zis moşu. Pe urmă l-a întrebat ăia pe moşu că dacă el o duce mai bine ca înainte sau mai rău. Şi moşu a râs. Şi le-a arătat damigeana goală. Şi le-a zis:”bă, boilor,păi eu acu’ o duc mai bine ca când era asta plină şi acu’ mă duc să mă piş şi când mă întorc să nu vă mai găsesc aici că vă fugăresc. Că voi doar daţi cu gura”.

Ziua 21

Azi a plouat. Şi după aia s-a oprit ploaia şi n-a mai plouat. Şi a venit unele. Era de la partidu’ nu ştiu care. Şi a strâns lume. Că zicea că să votăm şi cu femeile. Şi că ele o să dea legi. Şi când a întrebat lumea ce legi a zis că multe legi. Şi a zis că o să legalizeze proxtiucţia. “Ce să facem noi cu proxtitucţia aia?” a întrebat baba Merlina ” că aici la ţară nu ştim noi ce-i aia”. Şi i-a explicat moş Filet:” Nu, babo. Adică le dă lege la curve!”. Şi l-a înjurat muieretu’ şi l-a bălăcărit. Că vorbeşte buruieni. Şi alea de la partid a zis că aşa e. Că e nevoie de lege să le apere pe curve. Şi a tăcut muierile. Şi a zis baba Merlina că e bună legea. Că trebuia s-o dea de acu’ patruj’ de ani, că dacă o dădea n-o mai deznoda bărba’su cu bătaia când a prins-o cu popa. Şi a râs alea tinere. Şi baba le-a scuipat. La sfârşit a venit şi moş Gavrilă Cârlig şi le-a zis că a venit Mircea Radu cu dubiţa de la “den dragoste” la primărie. Şi a fugit muierile acolo toate. Şi s-a pupat cu Mircea ăla. Da’ el venise să-l împace pe a lu’ Mexicanu’ cu nevastă-sa. Că era despărţiţi după ce a fost aia la muncă în Italia şi s-a întors borţoasă şi i-a născut unu’ negru şi cu păru’ creţ.

Ziua 22

A venit alţii să ne înveţe cum să votăm. Ăştia ne crede tare proşti. Ne-a dat şi ăştia fluturaşi din ăia coloraţi. Şi ne-a arătat cum să punem ştampila ca să se pună votu’. Şi le-a dat fluiere la copii. Şi moş Filet s-a uitat la ştampilă. Şi a zis că seamănă cu pionu’ de la şah. S-a uitat şi ăia şi a zis că aşa e. Că e o observaţie profundă. Şi moş Filet a zis că aşa e. Că el are doi pioni făcuţi din ştampile furate în alţi ani. Că el joacă şah cu alde Buruiană şi a pierdut pionii. Şi pe urmă ăia, înainte să plece a zis că o să bage clip la televizor să ne mai înveţe cum să votăm. Da’ surda de baba Merlina iar zice: “ce ne bagă ?” Şi nea Filotti i-a zis: ” Ne bagă clip”. A molfăit baba din buze, că nu mai are dinţi şi a zis: “Mie poa’ să-mi bage, da’ să nu mă doară”.

Advertisements

2 Comments

Filed under Anarhisti din toate tarile, cacatul in arta, carti citite de altii

De-alea de vineri

Mă întreabă unu’ că care e parfumul meu preferat. ( Da, am cacofonit-o, că am descoperit că dacă vreau şi am chef, atunci am şi voie! Până nu bagă ăştia amenzi pot să cacofonesc cât vreau. Ba, dacă vreau eu, pot să scriu “chiloţi” în forma “kylotzy” şi zic că e în polonă!) Îi răspund că Amouage. ‘ce că n-a auzit. Zic că e problema lui. Şi e problema lui. Adică nu e chiar o problemă, că el n-a auzit nici de Mingel Purdăreală, iar asta chiar nu e neapărat o problemă, deşi e o lipsă notabilă la almanah – că creieru’ (blogu’ meu, mă cacofonesc în el cât vrea muşchiul meu puturos!) e cel mai al naibii almanah. Dar chestia cu creieru’ şi almanahu’ o vorbim puţin mai la vale.

Ăla începe să gâdile telefonu’ la lindic, că ca (sâc!) să vadă ce e ăla Amuaj. Zice că nu găseşte. Îi zic că se scrie “Amouage” (sultanul ăla din Oman să sară cu loveaua că i-am băgat reclamă şi se supără colegii bloggeri cu principii când află că livrez fără plata în parizer!), da’ se citeşte cum a scris el. Caută, găseşte, beleşte ochii. ‘ce:

-Bă, da’ ăsta e din ăla de băşini! E scump al naibii!

-Da, bă! Îhî! îi confirm eu, elegant.

-Păi, ce? Ţu îţi permiţi dă dân astea?

-Nu, bă, nu-mi permit dă dân alea, da-mi place, bă! Al naibii ce-mi place!

-Păi, bă! Ce sens are să-ţi placă ceva ce nu o să ai niciodată?

– Ba am avut, bă. Şi mai am. Da’ întrebarea ta reuşeşte să fie mai tâmpită chiar decât tine! Păi ţie îţi plac ţâţele mari? Îţi plac! Ai ţâţe mari? N-ai, da’ de plăcut tot îţi plac. Îţi place datul la buci? Îţi! Deşi… hai, sictir că mergem prea departe cu discuţia.

– Păi, ce? zice el. Că mie îmi place şi maşinile supărate! Şi atunci?

– Şi atunci ce?

– Dacă nu mi le permit?

– Păi tu nu-ţi permiţi nici acordul dintre subiect şi predicat, fomistule!

Dialogul a continuat suficient de mult ca să devină plicticos, dar vă ajunge atât, că blogu’ ăsta e gratis şi la moca e suficient atât.

Acu’ s-o lămurim şi pe aia cu almanahul. Aţi auzit de Laurence Kim Peek? N-aţi auzit, că eraţi ocupaţi să căutaţi pe net “Amouage” după ce aţi citit prostia de mai sus. Lăsaţi naibii gugălu’ şi… Ba nu! Nu-l lăsaţi. Puneţi-l să-l caute pe nenea ăsta, de care v-am zis, ca să nu mai fac eu băşici de la tastat.

Pentru cei care n-au acces la net, deci nu pot căuta pe Google, dar cumva, printr-un fenomen care urmează a fi dezbătut, citesc totuşi blogul ăsta ( X Files, vă halesc!) vă explic pe scurt care e treaba. Deci nenea ăla a fost cel mai al dracu’ almanah care a existat vreodată! Vanghelie! Mareane, n-ai decât să crăpi de oftică! Nea Laurence ăsta era retardat, dar deştept. Şi nu vă prefaceţi că nu pricepeţi cum vine chestia asta, că acu’ vă întreb pe cine aţi votat! Practic, ăsta a băgat la căpăţână tot ce a citit de-a lungul vieţii. Şi a citit vreo 12.000 de cărţi. Iar cititul era la el cam cum e pentru voi halitul de şaorma. Citea câte două pagini simultan, că putea. A citit  Coranul în 10 minute. Şi l-a memorat. Tot aşa cum a memorat perfect tot ce a citit. Doar că era cam luluţ. Restul vă povesteşte Google, care i-a preluat sarcinile după ce nenea ăsta s-a prăpădit.

Gata. Hai, în week end cu voi!

9 Comments

Filed under Camera de garda, carti citite de altii, Oy-oy!, Ptiu

Urzeala tronurilor – ghid de întrebuinţare

În primul rând le-aş atrage atenţia cetăţenilor indignaţi de măcelul din ultimul episod – ăla în care e mierlită baba şi cu fi’su- că e vorba despre un film, aşa că n-are niciun rost să reclame la sectorist, n-are cu ce-i ajuta. Nici Ponta n-are cum îi învia pe ăştia din familia Stark, nici USL-ul, nici Kovesi… Vă vine sau nu să credeţi, dar nici măcar Băsescu n-are ce face la faza asta.

Trebuie apoi inserată neplăcuta informaţie că filmul ăsta are la bază o carte. Mai exact un domn a scris o carte ( de fapt vreo cinci ditamai volumele), iar cei de la HBO s-au apucat să facă un film după cartea asta. Nu sunt un consumator al genului, aşa că mărturisesc umil că n-am rezistat decât la primele două volume, după care am revenit la chestiile alea plicticoase pe care le citesc eu de obicei.

Va trebui, deci, să acceptăm că, uneori, scriitorii mai fac boacăne din astea. Adică îşi mai omoară personajele. Ştiu că Shakespeare ar merita cel puţin o interdicţie de intrare în Schengen pentru măcelul din Hamlet, dar n-ai ce-i face, aşa i-a venit lui. Alăturarea dintre Shakespeare şi George R.R. Martin poate părea deplasată, dar vedeţi voi, şi asta e una din chestiile alea pe care le poate face un scriitor şi scapă nepedepsit. Există o multitudine de motive pentru care scriitorii ajung să îşi omoare personajele; aş enumera doar câteva: dinamica naraţiunii impune asta, există o morală care trebuie subliniată, apare tema sacrificiului, sunt bulangii, au boală pe propriile personaje, sunt dilii, ca să-şi oftice cititorii, erau beţi ş.a.m.d. În literatură încă nu s-a ajuns la nivelul ăla de democraţie în care deciziile scriitorului legate de evoluţia dramatică a textului sunt luate plebiscitar, pe baza consultării cititorilor.

Aşa că, desigur, vociferările astea sunt nostime, ameninţările cu boicotul HBO sunt simpatice, făgăduinţa că “în veaţa mea nu m-a m-ai uit la un serial de la HBO, să şti” e impresionantă, dar e degeaba. Parol! Şi mie mi-ar fi plăcut să-i văd pe Romeo şi Julieta căsătoriţi ( iar il băgăm pe Shakespeare în schemă!), cu o droaie de copii, ajunşi pe la vreo 40 de ani, Romeo cu burtică, ceva chelie şi trăgându-i câte o creştinească bătaie muierii Julieta, când vine el seara pilit de la o ieşire “cu băieţii”, da’ nea Shakespeare n-a vrut.

Ştiu că un anume gen de literatură v-a învăţat că binele învinge mereu, că ăia răi o iau în bot, iar ăia buni, până la urmă, ajung mari scule de traforaj, dar şi aia tot ficţiune e. Voi n-aţi învăţat nimic de la referendum, de la coabitare? Vivat Joffrey, tata bulangiilor!

13 Comments

Filed under carti citite de altii

Doi poeţi

Doi poeţi au devenit subiect de sfadă, zilele acestea. Niciunul dintre ei nu mai e în viaţă. Unul maghiar, altul român. Unul fascist, altul acuzat de bolşevism- Nyiro Jozsef şi Adrian Păunescu. Ungurii, de la noi şi de la ei, pregătesc reînhumarea lui Nyiro Joszef, conform dorinţei acestuia, la Odorheiul Secuiesc. În acelaşi timp, în parcul Grădina Icoanei, a fost dezvelit astăzi un bust al lui Adrian Păunescu. Ambele evenimente au stârnit proteste, controverse, scandal.

În vreme ce ungurii, chiar reprezentanţi ai statului maghiar, fac pe dracu’ în patru pentru a-şi cinsti poetul aşa cum socotesc ei că se cuvine, românii fac cam acelaşi lucru pentru a-l mai terfeli o dată, fie şi postum, pe al lor. Nyiro Jozsef a fost un criminal, al cărui mare merit, pentru care unii maghiari socotesc şi azi că merită cinstire, a fost acela că a belit români. Că a urât evreii. Mărturisesc că opera lui îmi este practic necunoscută. Nu ştiu ce merite literare a avut, dacă a avut.

Despre Adrian Păunescu ce aş putea spune şi nu s-a spus deja? Opera lui poetică e cunoscută. Ceea ce copleşeşte în această operă este mai degrabă cantitatea. Din cantitatea enormă de stihuri ( nimeni nu i-a putut contesta vreodată lui Păunescu abilitatea de versificator) doar o masă redusă poate rezista judecăţii estetice, trecând pragul posterităţii. Dar ceea ce rămâne e remarcabil. Biografia complicată a fost şi va continua să fie subiect de controverse. Beteşugurile caracterului l-au făcut aproape insuportabil. A fost de multe ori odios şi uneori sublim. Nu e nimic suprinzător că dezvelirea bustului său stârneşte un oarecare scandal, e însă dezgustător să vezi cum arbitrii înaltei morale, apărătorii castităţii intelectuale, mucenicii dreptei căi, pot da dovadă de neostoită intransigenţă în acest caz, risipind nu doar indulgenţe, ci osanale deşănţăte în alte cazuri, la fel de flagrante.

În fine, fără a mă face apărător al lui Păunescu ( care nu mi-a provocat niciodată euforii estetice sau revelaţii morale), n-am cum să nu constat discrepanţa dintre felul în care îşi tratează ungurii poetul şi halul în care înţeleg românii să îi bătătorească eternitatea poetului lor. Asta e tot. O simplă constatare.

16 Comments

Filed under carti citite de altii

Timpul, 1880

Cum mâine sărbătorim ziua lui, am găsit potrivit acest citat. Mihail Eminescu- Revoluţia şi revoluţionarii , Ziarul Timpul, 18 iulie 1880.
În secolul nostru a căzut stavila care despărţea pînă mai ieri pe om de toată scara fiinţelor organice. Deşi ridicat, prin raţiunea sa, asupra întregei scări, omul azi a ajuns să recunoască că deosebirea între el şi lumea organică inferioarănu este absolută. Cu toată elasticitatea inteligenţei şi adaptabilitatea fizicului său, omul va vedea uşor că statul regulat pecare-l au albinele şi furnicele nu este decît prototipul în mic al statului omenesc; va recunoaşte apoi că, deşi în muşuroaieşi stupi nu există parlament, nici codice scris, nici gazete, totuşi domină acolo o ordine naturală, o repartiţie a muncii, odespărţire în clase, un serviciu al siguranţei publice chiar. Fiindcă regina albinelor e sora tuturor celorlalte, precum şimuma unui viitor popor de albine, a unui viitor roi, cugetătorul va vedea în calitatea cea întîi o analogie cu vechearegalitate, cînd monarhul era  primus inter pares, în a doua calitate acea elementară putere de formaţiune a statelor, patria potestas.
Iată dar viaţa unui popor mic, care se petrece în cadrul unui stup, cu una sau două emigraţiuni pe an cari secolonizează într-alte locuri sub regine nouă. Ba se poate introduce în mod artificial pînă şi războiul civil în statulalbinelor. Închizînd două roiuri la un loc, ele intră în luptă, pînă ce una din regine cade — iată războiul de succesiune.Astfel vom vedea esplicîndu-se marea migraţiune a popoarelor din evul mediu; sînt roiurile tinere de albine cuvîntătoare, care, nemaiavînd loc în patria veche, curg sub şefi noi înEuropa, lăsînd roiurile părinteşti şi vechile instituţii în pămîntul Asiei.
Interesantă însă rămîne soarta trîntorilor. Din momentul în care nu mai îndeplinesc niciun rol în viaţa socială a statului albinelor sînt înlăturaţi. Astfel societatea albinelor arerevoluţiile ei. Ca dovadă însă despre înţelepciunea înnăscută a naturii, alături cu cea cîştigată aomului, trîntorii societăţii omeneşti, demagogii, cari nu îndeplinesc nici un rol în viaţa statuluidecît acela de-a trăi din esploatarea şi amăgirea mulţimii, nu împărtăşesc soarta colegilor lor din statul albinelor. Trăind din avutul comun fără a produce nimic, plătesc cu fraze şi cuneliniştirea societăţii binefacerile ei.

(…)

Ca să arătăm analogiile vom reproduce următoarele pasaje din volumul întîi al scrierii d-lui Teulescu:
Ludovic al XVI [-lea] n-a ştiut că lucrul cel mai rar ce se poate găsi în reformatorii unei naţii este onestitatea şi lealitatea. El n-a putut înţelege că în pieptul acelora cari pledează cu prea multă ardoare pentru binele public rareori se găseşte devotamentul şi dezinteresarea.Regele nu înţelegea că oamenii politici sînt oameni cari caută a-şi ascunde cugetările şi cei ce îmbrăţişază cauza poporului mai totdeunacaută cum să specule această cauză. Poporul este credul şi advocaţii săi adesea sînt perfizi.

Şi-n Franţa patriotismul subliniat era în floare.Ţara începea a se împărţi în două tabere: în patrioţi şi aristocraţi, bunăoară ca şi la noi, în reversibili şi reacţionari. Hainia, din toate pasiunile sale, este cea mai lesne de linguşit. Acesta era elementul cu care se nutreau clubiştii. Aci se denunţaucugetările cutărui om, se înnegreau intenţiile celuilalt, se declama în contra deputaţilor, a miniştrilor, a regelui, a reginei, a naţiei şi a tot ce părea că nu merge în spiritul şi cu pasiunile acelei aglomeraţiuni de individe cari populau salele cluburilor.

3 Comments

Filed under carti citite de altii

Ne pregătim pentru o discuţie serioasă

Săptămâna trecută, la o cafea, un năduf şi un taifas, vorbeam cu Lucia Verona şi Ştefania Coşovei despre, pe atunci, încă neştiutul câştigător al premiului Nobel pentru literatură, ediţia de anul acesta. Era chiar în preziua anunţării câştigătorului. Ca să fiu cinstit, niciunul dintre noi n-ar fi pariat ( e un fel de a spune) pe Transtromer. În paranteză fie spus, Transtromer nu e deloc cea mai proastă alegere pe care a făcut-o, de-a lungul vremii, comitetul Nobel. Vorbind despre asta am descoperit că pe toţi trei ne încearcă mâhnirea că românii nu au încă nobelul pentru literatură pe care l-ar fi meritat. Deşi era limpede că şi eu, şi Lucia, şi Ştefania l-am fi meritat ( hehehehe), am decis că le lăsăm locul altora. Şi uite aşa s-a născut o discuţie. Care se leagă cu un alt proiect, despre care vreau să vorbim foarte serios săptămâna viitoare, numit “Nobel pentru România”.

În fine, în vreme ce bilderbergu’ şefi conspira cu Isărescu, zilele astea am încropit şi noi un pui de conspiraţie. Obiectivul? Un Nobel pentru literatură adus în România. (Săptămâna viitoare am să vă spun de ce nu pun la socoteală premiul primit de Herta Muller). Repet, săptămâna viitoare o să avem o discuţie mai lungă despre acest subiect şi proiectul “Nobel pentru România” , despre care am pomenit. Până atunci vă recomand, ca pregătire pentru această discuţie, articolul Luciei.

1 Comment

Filed under carti citite de altii

Să modernizăm deci

Un amic, teolog ca pregătire, rocker prin afiliere şi căpiat din vocaţie, mă execută ori de câte ori mă prinde: biblia ar trebui adaptată, modernizată! Nici mai mult, nici mai puţin.

Sunt patru fraţi, toţi popi, roşcovani şi oameni normali la cap. Mai puţin amicul în cestiune. Omul suportă periodic balistica marilor idei. Acum nişte ani îi trăznise să intre în afaceri cu nutrii. Citise el că e loc de mare ghişeft cu blănoasele astea mici. A făcut pe dracu’ în patru, a găsit parale şi şi-a tras în mijlocul curţii un bazin pe care degrabă l-a populat cu micuţii şobolani. După doar două zile îi crăpaseră toate nutriile. Asta nu l-a descurajat. După ce a umplut bazinul cu trei generaţii de nutrii umflate, cu burta în sus, s-a lăsat păgubaş. Avea între vecini un militant pentru protecţia animalelor.

Pe urmă l-a lovit pasiunea apiculturii. La prima ieşire cu stupii, la pădure, din şase roiuri cinci au fugit şi nu s-au mai întors. Şi tot aşa au urmat ideile de afaceri, una după alta. Cum venea ideea, cum zburau banii. Important e că avea idei.  Când şi-a cumpărat cameră video a simţit că asta e marea lui şansă. A împânzit târguşorul în care locuia cu anunţuri prin care vestea umanitatea că şi-a deschis “studio video: filme de scurt metraj şi videoclipuri”. Başca anunţuri din greu pe televiziunea prin cablu din localitate. După vreo lună a venit prima comandă: o nuntă. Puţin, dar era un început. Ce a reuşit el să filmeze la nuntă nu vom şti niciodată, pentru că, aşa cum doar lui i se putea întâmpla, a pierdut caseta.

În fine, deci roşcovanul mă abordează din scurt:

– Dom’le, uite la catolici, ăştia tot încearcă să modernizeze biserica, să o aducă în secolul XXl. Noi… nimic. M-am decis să iau măsuri!

Ei, dacă s-a decis el să ia măsuri, atunci lucrurile sunt cum nu se poate mai promiţătoare. Mă lămureşte îndată:

– Băi, mă gândeam că cea mai mişto chestie e să adaptăm textul bibliei, dom’le. Să-l modernizăm. Cine mai poate citi textul ăla învechit, în limbajul ăla de acu’ jde mii de ani?

– Nu ştiu… Mă gândesc că unele lucruri e bine să rămână aşa cum sunt. Până la urmă discutăm despre un text sacru, nu?

-Da, dom’le categoric. Nu schimbăm nimic, doar modernizăm limbaju’… Îl facem aşa… cum să zic, mai stilu’ lu’ Pleşu, ca să fie mai plăcut la lectură.

Ca să n-o mai lungesc, omul mi-a ţinut o prelegere de două ceasuri despre chestia asta, încercând să mă convingă ce mare lovitură e ideea lui. Până la urmă el e teolog, eu nu.  Astăzi mi-a livrat, pe mail, primele pagini cu textul “modernizat”, însoţite de menţiunea: mai e de lucrat. Arată cam aşa:

1. Iniţial Dumnezeu a elaborat cerul şi pământul

2. Pământul era doar un draft, gol. A plasat întuneric deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu monitoriza suprafaţa apelor.

3. Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!”. Proiectu a fost îndată implementat.

4. Constatând Dumnezeu că lumina are un rol benefic, a organizat o diviziune între lumină şi întuneric.

5. Lumina a fost denumită generic zua, iar întunericul a fost clasificat ca fiind noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua numărul unu.

6. Şi a zis Dumnezeu: ” Să amplasăm o suprafaţă solidă în mijlocul aquasferei”  Şi s-a procedat ca atare.

….etc. Urmează pasajele despre “procesul de proiectare geologică”  şi ” elaborarea biosferei, într-un concept unitar, armonios”.

Să modernizăm deci.  Ştiu şi eu? Oricum, n-aveam chef să scriu despre revizuirea Constituţiei.

19 Comments

Filed under carti citite de altii