Ea şi el. El serveşte masa. Pentru ca la etajul IX, al acelui bloc, din acel cartier, din acel oraş al României, nu se mănâncă, se serveşte masa. El mestecă haiduceşte, la două buci, îndesând cu o bucată de pâine chifteaua care parcă n-ar vrea să încapă în gura de bărbat matur, alegător hotărât, cu… Read More Condimentul
-Albul e plicticos! a explicat pisica de treflă, întorcând ceaşca şi lăsând zaţul sa se prelingă în zoaie premonitorii. -Da-da-da, albul, albul e de rahat albul. De rahat e albul. Rahat! corbul de zgură avea răul obicei de a repeta cuvintele anapoda, fără nicio noimă, însoţind fiecare rostire cu enervante bătăi din aripi. Era întotdeauna… Read More Non-alb
-Câţi ani ai, mă? -Cre’ că şase… -Cum adică? Ce aia “cred”? – Păi, io dă un’ să ştiu? Şase, şapte, câţi să am? -Şi ce vrei? -Să-mi dai o ţigară! – I-auzi! Dar nu eşti cam mititel? -Şi? Ce? E treaba ta? -Nu-ţi dau nicio ţigară, eşti prea mititel! -Ce dacă! Îmi dă altu’… Read More Cuvântul de onoare
Există actori faimoşi, actori talentaţi, actori carismatici şi Chuck Norris. Aici urma un banc cu Chuck Norris, dar lui Chuck Norris nu-i plac bancurile, iar eu mă mişc mai greu în cărucior cu rotile, deci făra bancuri. Când vine vorba de film, de actorie, inevitabil, intrăm în parlamentul subiectivismului, pentru că nu folosim toţi aceleaşi… Read More Ochii care se văd
Vânzătorul de întrebări gonea muştele care se adunaseră la conclav în taraba sa de pe peronul gării, fluierând-şuierând melodia unui cântec căruia îi uitase cuvintele. L-a salutat, cu o ridicare uşoară a mâinii, pe clovnul îngheţat care golea coşurile de peşte încă în zbatere. S-a apropiat şi a privit peştele din cele două coşuri, întrebându-se… Read More Un bob de tămâie şi salvarea lumii
Stă încremenit, cu ochii înceţoşaţi privind spre ţoiul de ţuică. Nu spune nicio vorbă, nici măcar nu tresare de larma celorlalţi din crâşmă. Pâcla care i-a coborât pe ochi îl face să clipească, mişcând vălul umed şi subţire care-i acoperă pupilele. Oftează adânc şi îşi trece dosul palmei peste ochi, cu grijă, să nu-l vadă… Read More Apoi a început să plouă
Miculae se săturase muncă şi de sărăcie aşa că s-a hotărât să se bage în politică. Ai lui îi ziseseră Niculae, dar la primărie l-au trecut ăia Miculae şi aşa a rămas. O fi fost ta’su, beat, că era consumator de performanţă, o fi fost ăla de la primărie tâmpit, naiba mai ştia. Ba se… Read More Miculae face politică
În lumea aceea stranie, stăpânită de oameni, se afla o ţară. În ţara aceea, undeva, se afla un ţinut. În ţinutul acela se afla un cătun. La margine cătunului exista o pădure. La marginea pădurii aceleia se afla o căsuţă prăpădită. Căsuţa de la marginea pădurii avea doar două odăi. În una dintre odăi, mică… Read More Poveste fără sfârşit
Nălucile sunt suflete care încă nu s-au întâmplat – mi-a spus cineva. De atunci, în toate năzăririle caut sămânţa întâmplării; trebuie doar să fiţi cu băgare de seamă şi veţi observa că la fiecare colţ de aievea creşte iedera nălucilor. Oprisem maşina la o margine de sătuc şi mă căzneam să scot roata de rezervă… Read More Năluca
Fiecare dintre noi ar trebui să aibă cel puţin un prieten numit Gogu. Gogu! Sau măcar o cunoştinţă, un vecin. Mai mereu când povestim despre un ghiolban şi căutăm un nume generic, care să descrie cu forţă însuşirile personajului, atunci îi zicem Gogu. Dacă e Gogu totul e limpede. Gogu al meu, îmi dă mesaje:… Read More Duminică, fără chef
Moshe Mordechai 