E constănţeancă de-a mea!

Pe lângă chelfăneli, şuturi în cur şi vafanculisme, se pare că românii din Italia reuşesc să mai aibă parte şi de altceva.

Ia uitaţi-vă aici, la puştoaica asta de 14 ani, care cântă alături de Leali. E drept că Leali nu-i Salam, dar orişicâtuşi. Sau aici unde execută una din gură cu Albano. Până acum puştoaica a câştigat 3 runde ale concursului organizat de cei de la Canale 5 Mediaset. Iar vinerea aceasta, de la 22:10 ( ora noastră) are loc o nouă rundă. Şi, dacă tot ne-am ambalat cu busuiocu’ ăla, acum doi ani, de ce nu i-am ţine pumnii şi ciutancei din Constanţa? Că-i de a mea!

Am încercat să aflu mai multe despre Andreea Olariu şi primul articol peste care am dat a fost cel de aici. Deci puştoaica e membră a Clubului de excelenţă Dan Voiculescu. Am mai aflat că asta mică a luat premii căcălău. De ce naiba vorbim noi atât despre scârba aia de Anastase şi atât de puţin despre copii ca fetiţa asta?

Deci diseară pe Canale 5. Apropos, domnu’ Mogulu’, nu găsim soluţii să preluăm emisiunea? Hai, Andreea! Hai, Constanţa!

16 thoughts on “E constănţeancă de-a mea!

  1. Andreea a ratat plecarea in Statele Unite la America’s Got Talent anul trecut, in iarna. Trecuse de preselectia lor, avea viza, i-au lipsit insa banii pentru placare si cazare acolo. Ma bucur sa vad insa ca a reusit sa treaca peste dezamagirea de atunci si merge mai departe. Bravo si mult succes!

  2. Vorbim de scirba aia de Anastase si de restul trepanatilor din PD-L, tovarasi de hotie, pentru ca din cauza lor pusti si pustoaice cu talent, cu scoala, cu inocenta, ne reprezinta pe mapamond, si n-au nici un viitor in tara lor. Cind gasca asta de hoti nenorociti va disparea (nu conteaza modul), atunci vom putea sa vedem si “mladitele primaverii” ((c)Sebastian Vladescu) rasarind si luminindu-ne viata.

  3. Bunul Dumnezeu să poarte grija acestei fetiţe si să-i creeze drum luminos ca să poată face tot mai cunoscut în lumea întreagă, talentul artistic al constănţenilor,al românilor…Bravo,Andreea…

  4. mult talent, mult pericol. S-o pazeasca Domnul de toti Irineii si Sidele si Poponetii care o s-o pandeasca la fiecare colt.

  5. Ce-i mai grav ii ca orice talent nu se poate afirma in Romania. Daca maneaua ii la putere – cu Salam, Pariser, Minuni si copii- cum ati vrea voi sa reuseasca un copil cu talent sa razbeasca in fata alora?
    Sau copii cu calitati exceptionale in domenii de varf
    -mate, fizica, informatica, chimie, etc- se pot afirma tot asa afara. De ce?
    In tara in care un Funebriu/ Funerariu este ministru (voi intelegeti ce zic io aici?) al educatiei cam cum ati vrea voi sa se intample?

  6. E plină ţara de talente, care se pierd… Am şi io un exemplu fix din Sibiu. O copiliţă de 9 ani, abia împliniţi. O cheamă Dominique Simionescu. Ia uite aici:
    http://dominique2001.wordpress.com/
    E nepoată-mea. (fata cumnată-mii, care face cu nervii cînd nu-i mere computeru’). Ieri a cîştigat un concurs la Alba-Iulia. Are clipuleţe şi pe you tube. Şi era mai-mai să se “producă” anul ăsta la Mamaia. Numa’ că…
    Banzai!

  7. Nu poti sa ramai de fier in fata unui astfel de talent! Felicitari celor care remarca acesti copii, care scriu despre ei si care-i ajuta sa ajunga…mari! Noroc cu talente precum Andreea Olariu ca ne mai amintim si noi de…mandria de a fi romani. Asta in timp ce ne vine sa ne facem mici si sa spunem ca suntem orice altceva si nu romani cand un mapamond intreg a aflat cum parlamentarii nostri, “au gresit”! Iti tinem pumnii Andreea! Vei straluci si de data aceasta!

  8. Bravo, si sa nu mai aud ca se spune despre “mogul” ca e rau si nu mai stiu ce…a facut banii cum i-a facut, dar da si inapoi ceva!

  9. Şi de-a mea! Constănţeancă!

    Superbă voce, talent extraordinar … nu ai zice că are 14 ani … Mare păcat că în ţărişoară se cultivă “talente” @%#ute de boşorogi sau parveniţi cu bani, care – ele – nu pot să se iscălească pe “contractul” cu “casele de discuri” …

    Mulţam pentru ocazia de a ne simţi bucuroşi pentru că un semen de-al nostru … başca, un copiluş, într-o ţară mediatic “ostilă” românilor, dovedeşte astfel de calităţi.

COMENTEZI?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.