Category Archives: Ptiu

Cu dreapta-n stânga

Îmi e tot mai greu să comentez lucrurile care se întâmplă în ceea ce, într-o teribilă relaxare a criteriilor, numim “politica românească”. Zarva neîncetată, încăierarea fără de sfârşit, mozoleala generală, răcnetul necontenit, tirul cu scuipat, care nu mai conteneşte, toate astea poartă, la noi, numele de “luptă politică”. Ne lipsesc bărbaţii politici, dar avem politicieni – mai mulţi decât ne-ar face trebuinţă.

Într-o parte sunt cei care behăie de dimineaţa până seara despre “dreapta”. Ce ar trebui să fie dreapta, cum ar trebui să fie dreapta, pe ce parte ar trebui să îşi pieptene cărarea dumneaei dreapta. În ce constă criza dreptei, care sunt soluţiile pentru salvarea/unificarea/victoria/aerisirea/excitarea/epilarea dreptei. Cine cu cine ar trebui, adică, să se unească/alieze/înfrăţească, ce codoşii ar trebui împlinite, ce cumetrii năşite, ce cârdăşii puse la cale. Apoi inventarul păcatelor, pentru că, desigur, există şi nişte vinovaţi pentru starea dreptei. Păcatele sunt individuale, nu au spoială ideologică. Şi dă-i cu “dreapta e de dreapta şi are dreapta datorie de a fi de dreapta, ca atare noi cei de dreapta suntem de dreapta şi luptăm pentru ca dreapta să fie de dreapta bla-bla-bla”. Porcăriile, desigur, desigur, nu au ideologiile, traseismul e o pildă de delicateţe dacă se varsă în dreapta, corupţia e păcat individual, nu are treabă cu doctrina, etc. etc. etc. .

Lipseşte, mărunt păcat, proiectul. Dreptnicii români, ocupaţi cu primenirea zugrăvelii ideologice, prinşi cu atârnarea de stăpânii europeni pe linie ideologică, nu găsesc vreme şi pentru proiectul care s-ar putea numi România. La ce ar folosi? Importantă e vitejia luptei împotriva comunismului – care, sigur, e mort, împuţit şi putrezit de mai bine de 20 de ani. Puteţi numi un singur lider al dreptei care n-a fost comunist? Nu, Corneliu Coposu nu mai e printre noi. Şi nici nu se cade să-l pomenim în acest context.

Dincoace e ghiveciul guvernamental. Aici nu mai există ideologie, decât pentru festivităţile principalului parter de guvernământ. Stângismul e o chestie care ţine de stil vestimentar – cravată roşie, tricou cu Che Guevara, şapcă roşie. Programul de guvernare? A, da… există. E pe undeva! Pe bune! A fost votat şi în Parlament! Serios! E publicat în Monitorul Oficial! Foarte serios! Scrie acolo ce şi cum.

După doi ani de Ponta la Palatul Victoria, habar nu am în ce constă proiectul Guvernului. În afară de grija de a supravieţui cât mai mult timp, ce altceva îşi propune această putere? Care e destinaţia? Nu contează. S-a reţinut, stânga, Monitorul Oficial. A, da. Şi anti-Băsescu. N-ajunge? N-ajunge! Ponta vrea să devină şi preşedinte. Pentru că e anti-Băsist. El aşa zice. N-ajunge? Nu? De ce? La alegerile prezidenţiale nu e pe bază de like-uri?

P.S. Norica Nicolai s-a înscris în ALDE. Gest de elementar bun-simţ. Un om politic care a decis să respecte votul celor care au ales-o. Nu a existat vâlvă în presă. Lucrul ăsta a trecut aproape neobservat. Gest de bun-simţ. Ce fel de gest? Ce? Bun-simţ? Hai,pa! Dă-i cu dreapta! Dă-i cu stânga!

 

 

 

 

Advertisements

1 Comment

Filed under Ptiu

Despre adevărata importanţă a vizitei lui Biden la Bucureşti

Biden

1 Comment

by | May 20, 2014 · 3:55 pm

Mofturi evropineşti şi sughiţuri băştinoase

Să vorbim despre alegerile europene sau despre Eurovision? Până la urmă, cum demonstrăm că astea ar fi două subiecte diferite?

Deşi ne e vândut drept un festival muzical, Eurovisionul nu mai e de multicel altceva decât un sifon cu sirop de dude, în care coana Europa îşi dezmorţeşte nevrozele, îşi fâlfâie ipocrizia şi le dă judeţelor sale şansa de a se răfui între ele. Anul ăsta a fost, parcă, mai hidos ca niciodată.

Muzica a lipsit complet. Dacă, în concurs, au mai existat, pe ici, pe colo, ceva ruşinate încercări de cântat, la jurizare muzica a fost evacuată complet din incintă. Prin desemnarea chestiei care a reprezentat Austria, coana Europa a dorit să arate că poate arăta că e toleranţă. Fix cum am zis! Despre aia e vorba! E vorba de arătat, de bifat, de sugerat, de răcnit, de-a crăcănatelea: uite, bă, societate globală, ce toleranţi şi lipsiţi de prejudecăţi suntem noi, că putem desemna drept câştigător o hidoşenie care de fapt ne dezgustă, cântă înfiorător, o piesă din care nu ne amintim nici patru măsuri, dar suntem toleranţi, bă!

Altfel, sigur, n-am răcit la memorie aşa tare încât să ne amintim isteria de început de an a britanicilor care se urcaseră pe acoperişuri, că venea potopul românesc peste ei. Nici toleranţă fără de pereche a franţujilor, care îi iubesc aşa de tare pe ţigani încât le asigură gratuit un bilet de avion către România. Nici pe cea a italienilor, care … În fine, putem continua slalomul printre buturgile toleranţei evropineşti până la Eurovisionul viitor. Ipocrizie şi atât.

Reprezentantul Austriei nici nu era o victimă a intoleranţei, ci un caz de psihiatrie. Pentru că, putem fi de acord, pot exista confuzii de identitate sexuală, asta putem înţelege şi tolera evropineşte. Dar când apari în halul ăla în faţa lumii nu e din cauza dilemelor identitare, ci pentru că eşti de o mare nesimţire, când vrei să le transmiţi tuturor că te pişi pe bun-gust, că te caci pe pudorile tuturor, iar ei mai trebuie să şi aplaude asta. Şi au aplaudat.

Mă îndoiesc că în vreuna din ţările care au dat 12 puncte Austriei, s-a îmbulzit ghiolbănimea să voteze creatura. S-a dorit o demonstraţie. Evropa a vrut să demonstreze ceva. Mai rămâne să îşi dea seama ce. Dacă putem aplauda prezentarea în public a ceva care ne întoarce maţele pe dos, vă anunţ solemn că de azi doi bani nu mai dau pe semnele care îmi interzic fumatul în locuri publice! Toleranţă să fie, păi nu?

Dar să nu ne indignăm nici noi prea tare, că anul trecut tot un bărbos în rochie am trimis. Că la maimuţăreala nu ne întrece nimeni. Şi apoi… suntem popor ortodox, nu? Barbă, rochie, cântat… îl înjurăm pe austriac, dar pupăm mâna popii?

În timpul ăsta, noi ar trebui să fim ocupaţi cu campania electorală pentru alegerile europene, doar că nu avem vreme de aşa ceva, fiindcă ne ocupăm cu campania pentru prezidenţiale. În mare campanie pentru europene, candidaţii pentru PE lipsesc aproape cu desăvârşire. În schimb, campania se întâmplă în şuturi, flegme şi dosuri de palmă, între doi inşi: Ponta şi Băsescu. Marea luptă pentru preşedinţie se duce între unul care încă nu şi-a anunţat candidatura şi unul care nu mai are voie să candideze!

Ar mai fi şi povestea cu Rogozin. În alte condiţii ne-am putea bucura că l-au înţărcat pe damblagiu de la puţă de licurici, dar nu despre asta e vorba, dimpotrivă, omul îşi alocă tot timpul suptului de la un singur licurici, aşa că nu vrea să mai fie deranjat din activitatea asta de alţi licurici, stătuţi si cu săculeţul plin. Să refuzi dreptul de survol unui înalt demnitar al unei mari puteri nu e un act de curaj, ci o dovadă de nesimţire. În cazul nostru nici măcar de nesimţire nu mai e vorba. Nici atât. Pur şi simplu, autorităţile române, la acest moment, nu mai au controlul propriului spaţiu aerian. Îl au alţii. Cu care, teoretic, suntem aliaţi. În toată povestea legată de Ucraina, poziţia noastră nu mai are legătură nici cu adevărul, nici cu dreptul internaţional, ci cu gaşca din care am ales să facem parte. Şi e ok, dar măcar să o recunoaştem deschis.

Nu ştiu de unde marele nostru amor, marea grijă pentru poporul frate şi prieten din Ucraina. Pentru că, fie că acolo s-au aflat la putere comuniştii, fie că s-au aflat mafioţii portocalii, noi doar de sfadă am avut parte cu ei. Ba cu Băstroe, ba cu vasul Rostok cu care ne-au blocat braţul Sulina, ba cu bătaia de joc la adresa românilor din Bucovina de Nord, ba cu Insula Şerpilor, ba cu… Dar dacă interesele găştii sunt altele… asta e.

Iar peste toate, a venit şi declaraţia prin care Băsescu îl face beţiv pe Rogozin.  Dacă Băsescu ajunge să spună despre oricine altcineva că e beţiv, atunci trăim într-o lume foarte veselă, în care poate câştiga şi femeia cu barbă.

 

16 Comments

Filed under Ptiu

Şcoala altfel sau şcoala altădată?

Cel mai mare necaz cu tâmpiţii nu e că sunt mulţi, ci că au idei. Un astfel de tâmpit a avut o astfel de idee: bre, ce-ar fi ca în loc de şcoală, să-i ducă alde diriga, pe ciutani, la mici şi berică? să se înveţe, ‘tu-i în ciorapi de mucoşi, cu viată de alegător! În fizică există o lege care spune că dacă un tâmpit are o idee ( şi tâmpiţii au idei, am zis deja, nu?), alţi tâmpiţi o să tropăie de fericire, găsind că atunci când trage unu’ o idee e mai nostim decât atunci când se trage o băşină. Şi mai puţin odorizant.

Uite aşa, studiind performanţele de la bac, din ultimii ani, ale României june, un bou s-a gândit că ar fi o idee foarte grătar să-i scoţi pe pitici din clase şi să ceva cu ei. “Şi să ceva” sună ca ţambalul la şpriţ, merge. Că ceva îi poţi duce la un muzeu, că ceva un spectacol de teatru, că ceva la operă, să vadă şi mucoşii cum mor grasele cântând, că ceva îi poţi târî la filarmonică, să vadă ce e aia muzică fără computer şi cum arată clarinetul fără piele, că ceva îi tragi după tine într-o bibliotecă unde le arăţi obiectele alea curioase numite cărţi (“băi, prichindoci, vedeţi voi chestiile alea de hârtie cu care n-o să vă mai întâlniţi în viaţa voastră de semesişti? Alea e cărţi, bă!”).

Şi s-a făcut săptămâna dă şcuală altăfel kre este. Ptiu! Că am început deja să scriu “altfel”. Pardon. Canci muzeu, lula teatru, nema operă, căcat bibliotecă. Tineretul biped e adunat prin parcuri, la ascultat cum creşte ştevia, pe maidan la studiat pasa cu călcâiul şi opera de maturitate a lu’ Bănel sau la bodegă la o drojdie şi-o scrumbie.

Când mama dracului şi pe baza căror studii s-a ajuns la concluzia că s-a deşteptat şeptelul mult prea foarte şi mai trebuie descreţit olecuţă creierul naţional, că prea-i zbârcit? Sau mergem pe învăţătura den bătrâni care zice “că cărţile tâmpeşte!”.

Succes la bac! Şi după bac, la vot!

7 Comments

Filed under Oy-oy!, Ptiu, Rabbi zice

Eu şi cabliştii

Cum încă n-am optat pentru stilul de viaţă amish, musai să încep o relaţie cu o firmă de cablu. Teoretic am mai multe opţiuni, practic o să vedem imediat cum stau lucrurile. Cu cei de la UPC am mai avut de-a face şi mi se păreau ok – pachet de programe ok, net bun, totul în regulă. O singură problemă, pe scara de bloc mai există un singur nene abonat la ei, aşa că nu îmi pot oferi decât pachetul analogic. N-am înţeles ce ong trebuie să înfiinţăm în bloc pentru ca UPC  să decidă că binemerităm ceva digiteală, nici n-am încercat să aflu, aşa că am pus mâna pe telefon şi am sunat la Rometelecom.

Cu Romtelecom am mai avut nişte experienţe extrem, extrem de neplăcute, dar am zis că le mai pot da o şansă. (Din capul locului decisesem că RDS e ultima opţiune!). Tot mă torturează ei cu o reclamă extrem de agresivă, hai să văd dacă au început să aibă şi servicii, nu doar reclame. Sun, ascult muzicuţa de rigoare, sunt anunţat că o să fiu înregistrat, iar muzicuţă şi într-un târziu răspunde o duduie. Acum urmează partea de recitare din manual, nu ai voie să o întrerupi, pen’ că dacă o întrerupi o ia de la capăt. O las să-şi facă damblaua, îi zic ce vreau, se bucură că am ales serviciile lor, mai recita un pomelnic, în fine, după minute bune ajungem la ce ne interesează. Am făcut comanda! Îi atrag atenţia că am nevoie urgentă de net, deci instalarea trebuie făcută cât mai rapid. “Sigur că da, vorbim cu tehnicul, în general durează maximum 7 zile, dar sigur o rezolvăm mai repede, bla-bla, vă sunăm noi.” Trec 3 zile, niciun semn. Sun eu. “A, da. Comanda dvs. e blocată în sistem, mai păţim din astea, probleme cu sistemul, văd ce se poate face, vă sunăm noi”. Trec cele 7 zile. Sun tot eu. Comanda e tot blocată în sistem, nu se ştie când se poate face instalare, mă întreabă dacă îmi mai poate fi de folos cu ceva, îi zic că nu.

După 10 zile sun tot eu, din nou. Aceeaşi placă. Aşa că le urez sărbători fericite, lor şi mamelor lor şi îi anunţ că anulez comanda. Încep să îmi amintesc de vremea când eram clientul lor şi deranjamentele se rezolvau în 2-3 luni. Aşa că, vreau sau nu, ajung la ultima opţiune: RDS.

Ajung la birourile RDS. Aici o coadă bunicică, pentru că la “comercial” sunt doar două fete. Cam după o oră ajung, în sfârşit, să stau de vorbă cu una dintre ele. Ne înţelegem, În zece minute semnăm contractul, mă informează că peste două zile se face instalarea. Minunat! – îmi zic. Habar nu aveam ce urmează.

După două zile vin cei  “de la tehnic” pentru instalare. Sexagenari plictisiţi, făra chef:

-Păi, n-aţi mai avut cablu? La ce ne legăm? mormăie unul dintre moşi.

Îi explic că trebuie să tragă cablul acolo şi acolo, deocamdată pentru două televizoare etc. Se uita cruciş la mine.

-Păi noi vă tragem doar pentru unu şi vedeţi după aia!

După ce dau găuri în toţi pereţii pe care îi găsesc în cale, îmi lasă în mijlocul casei un colac cu 2 km de cablu si mă anuntă că pot să mă descurc şi singur, că am destul cablu, iar ei au dat destule găuri ca să am pe unde trage de el. Ei oricum se grăbesc, trebuie să meargă la altă comandă.

-Stop! zic. Bun, că nu aveţi chef de muncă, pricep. Dar router-ul pentru net nu-l instalaţi?

– Router n-avem! Nu ne-a mai venit de şase luni!

-Atunci decodoarele pentru televizoare!

-Trebuie să mergeţi la noi, unde e casieria. O să vă dea fetele, după ce le ducem noi procesul verbal.

În fine, după ce mă conving că orice altă discuţie e inutilă, îi las să plece. Îmi cumpăr router-ul, îl configurez, fac instalarea, mă muncesc să trag cablurile, să le maschez, pe scurt fac tot ce ar fi trebuit să facă ei. A doua zi merg la sediul lor pentru decodoare.

-Aaaa! face fata de acolo. Decodoare nu am mai primit de şase luni! Şi HD… exclus, dar poate aveţi noroc măcar de unul recondiţionat… zilele astea. Vă anunţăm noi… cât despre al doilea… nu ştiu ce să vă zic.

-Şi fără decodor ce fac? întreb şi eu ca zevzecul.

-Aveţi analogicul, ăla merge şi fără!

-Carduri CI+ aveţi?

-Dacă doriţi, vă trec cu o comandă şi când vin vă anunţăm noi.

-A, da. Şi la semnarea contractului îmi promiseseţi gratuit şi stick-ul pentru net mobil.

-Aaa, domnu’… din alea nu mai avem de multă vreme. Dacă ne vin, cumva…

-Ştiu. Mă anunţaţi.

-Da.

A trecut ceva vreme. Aştept să fiu anunţat. Aştept. Poate tot primesc ceva-ceva de la ei. Cine ştie? Poate am noroc. Până atunci plătesc pachetele suplimentare, la care nu am acces, din lipsă de decodor.

Azi m-au sunat de la Romtelecom. Să mă anunţe că au înregistrată o comandă de la mine. Da, de acum 3 săptămăni. Au veşti bune pentru mine: în maximum 7 zile mi se poate face instalarea! Ceea ce am scos pe gură nu e de povestit – mă ruşinez şi recunosc că sunt un animal! La capătul celălalt al firului, cu voce calmă, duduia mă întreabă:

-Cunoaşteţi oferta noastră de….

15 Comments

Filed under Oy-oy!, Ptiu

De-alea de vineri

Mă întreabă unu’ că care e parfumul meu preferat. ( Da, am cacofonit-o, că am descoperit că dacă vreau şi am chef, atunci am şi voie! Până nu bagă ăştia amenzi pot să cacofonesc cât vreau. Ba, dacă vreau eu, pot să scriu “chiloţi” în forma “kylotzy” şi zic că e în polonă!) Îi răspund că Amouage. ‘ce că n-a auzit. Zic că e problema lui. Şi e problema lui. Adică nu e chiar o problemă, că el n-a auzit nici de Mingel Purdăreală, iar asta chiar nu e neapărat o problemă, deşi e o lipsă notabilă la almanah – că creieru’ (blogu’ meu, mă cacofonesc în el cât vrea muşchiul meu puturos!) e cel mai al naibii almanah. Dar chestia cu creieru’ şi almanahu’ o vorbim puţin mai la vale.

Ăla începe să gâdile telefonu’ la lindic, că ca (sâc!) să vadă ce e ăla Amuaj. Zice că nu găseşte. Îi zic că se scrie “Amouage” (sultanul ăla din Oman să sară cu loveaua că i-am băgat reclamă şi se supără colegii bloggeri cu principii când află că livrez fără plata în parizer!), da’ se citeşte cum a scris el. Caută, găseşte, beleşte ochii. ‘ce:

-Bă, da’ ăsta e din ăla de băşini! E scump al naibii!

-Da, bă! Îhî! îi confirm eu, elegant.

-Păi, ce? Ţu îţi permiţi dă dân astea?

-Nu, bă, nu-mi permit dă dân alea, da-mi place, bă! Al naibii ce-mi place!

-Păi, bă! Ce sens are să-ţi placă ceva ce nu o să ai niciodată?

– Ba am avut, bă. Şi mai am. Da’ întrebarea ta reuşeşte să fie mai tâmpită chiar decât tine! Păi ţie îţi plac ţâţele mari? Îţi plac! Ai ţâţe mari? N-ai, da’ de plăcut tot îţi plac. Îţi place datul la buci? Îţi! Deşi… hai, sictir că mergem prea departe cu discuţia.

– Păi, ce? zice el. Că mie îmi place şi maşinile supărate! Şi atunci?

– Şi atunci ce?

– Dacă nu mi le permit?

– Păi tu nu-ţi permiţi nici acordul dintre subiect şi predicat, fomistule!

Dialogul a continuat suficient de mult ca să devină plicticos, dar vă ajunge atât, că blogu’ ăsta e gratis şi la moca e suficient atât.

Acu’ s-o lămurim şi pe aia cu almanahul. Aţi auzit de Laurence Kim Peek? N-aţi auzit, că eraţi ocupaţi să căutaţi pe net “Amouage” după ce aţi citit prostia de mai sus. Lăsaţi naibii gugălu’ şi… Ba nu! Nu-l lăsaţi. Puneţi-l să-l caute pe nenea ăsta, de care v-am zis, ca să nu mai fac eu băşici de la tastat.

Pentru cei care n-au acces la net, deci nu pot căuta pe Google, dar cumva, printr-un fenomen care urmează a fi dezbătut, citesc totuşi blogul ăsta ( X Files, vă halesc!) vă explic pe scurt care e treaba. Deci nenea ăla a fost cel mai al dracu’ almanah care a existat vreodată! Vanghelie! Mareane, n-ai decât să crăpi de oftică! Nea Laurence ăsta era retardat, dar deştept. Şi nu vă prefaceţi că nu pricepeţi cum vine chestia asta, că acu’ vă întreb pe cine aţi votat! Practic, ăsta a băgat la căpăţână tot ce a citit de-a lungul vieţii. Şi a citit vreo 12.000 de cărţi. Iar cititul era la el cam cum e pentru voi halitul de şaorma. Citea câte două pagini simultan, că putea. A citit  Coranul în 10 minute. Şi l-a memorat. Tot aşa cum a memorat perfect tot ce a citit. Doar că era cam luluţ. Restul vă povesteşte Google, care i-a preluat sarcinile după ce nenea ăsta s-a prăpădit.

Gata. Hai, în week end cu voi!

9 Comments

Filed under Camera de garda, carti citite de altii, Oy-oy!, Ptiu

Sexul în grup

Sexul în grup e o întreprindere temerară. Dincolo de aparentul avantaj că poţi avea măciuca foarte ocupată, există o sumă de inconveniente peste care nu poţi trece decât dacă eşti înzestrat cu o nesimţire remarcabilă. Cum se întâmplă să aparţinem unui popor plin de resurse, penuria de nesimţire nu a fost niciodată o primejdie reală, aşa că, nimic de mirare, coţăiala în grup e privită cu băloasă admiraţie, ca un fel de Everest al orgasmului, un fel de marele şlem al ejaculării.

Primul risc pe care trebuie să-l admiţi, avântându-te într-o astfel de poveste, e că, vrei sau nu, te oferi unor comparaţii care, foarte posibil, nu te aranjează. Ăsta e primul impediment. Poza nud, de grup, momentul în care te înfăţişezi în toată splendoarea ta, fără să realizezi că ridicolul cârcel pe care îl deţii devine subiectul unei comparaţii deloc măgulitoare, în aşezarea lângă ciomagul mitocanului de lângă tine. Comparaţia asta riscă să te lase traumatizat atunci când te avânţi să bagi şi tu nişte cărniţă în duduia cu trup de şerpoaică, pe care tocmai a demolat-o neamul prost exhipat cu o mătărângă pe care în civilie o foloseşte la săpat tuneluri în munţi.

În înghesuiala de acolo nu prea mai ştii a cui e ţâţa, al cui piciorul, dacă pipăi buca Mărioarei sau pe-a lu’ Neluţu. Nici nu te prea interesează. Important e că eşti activ, un membru important al comunităţiii care contribuie cu ce are la îndeplinirea programului. Observi că sunetele au o mare importanţă. Cu cât eşti mai sonor, cu atât eşti mai convingător. Dacă n-ai fi extrem de prins cu găsirea unei găuri libere, ai observa că ăi care fac mai mare gălăgie, gem, zbiară, hăhăie, chiuie sau ce mama dracului fac, ăia au mirindeacul cel mai prăpădit, iar la momentul marii evacuări abia adună juma de picătură de iaurt. Dar au PR bun, aşa că produc mare ambient sonor. Te bagi şi tu, începând să livrezi onomatopee icnite, că aşa face un bărbat civilizat când lucrează la orgasm. Cucoana de dedesubt e nelămurită, observă că utilajul tău stă înfăşurat precum cochilia melcului, dar tu n-ai nicio problemă, că tu când fuţi faci gălăgie, nu te încurci.

La evenimentele astea lucrurile stau ca la evenimentele alea mondene la care te duci să socializezi, că te-au invitat nişte piarizde. Adică tre’ să te bagi în seamă cu tot felul de personaje care nu ţi-s pe plac, tre’ să ai grijă să dai dovadă de respect faţă de gazdă şi să prezinţi cariciul sculat când eşti în prezenţa doamnei, chit că tocmai ai văzut de ce se numesc aşa munţii de unde izvorăşte Dunărea. Mai zâmbeşti, mai strângi o ţâţă, mai dai din cur, faci şi tu ce face toată lumea. Porcul de lângă tine tocmai s-a băşit, te uiţi chiorâş la el, dar nu zici nimic, că sunteţi amândoi ocupaţi cu grasa aia care geme ca ştirbul la stomatolog.

Când te simţi doborât şi te laşi să cazi pe duşumea, ca să-ţi tragi puţin sufletul, te trezeşti cu unul păros şi prietenos care îţi explică zâmbitor că tu nu trebuie să faci nimic, se ocupă el de tot, doar să te întorci cu fundul în sus. Şi nu mai ştii ce să faci. Credeai că e orgie cinstită, în care toată lumea fute contribuabilii muierile, nu porcării din astea în care vă futeţi şi între voi. Fugi spre budă, pentru că simţi cum te loveşte starea de necesitate, dar  ghinion! Pe căcăstoare două muieri se ţin în braţe şi se pupă, iar unu’ care nu vorbeşte româneşte şi-o fracă belind ochii la ele.

La un moment dat observi că muieretul a cam plecat, plictisit, sătul de cordeală şi socializare. A mai rămas doar Jeni nimfomana, care vă înjură şi vă face impotenţi în timp ce şi-o freacă singură. Şi bărbaţii au cam plecat, că mâine e zi de muncă. Ai mai rămas tu şi trei malaci care se pun pe liniştit Jeni. Ai cam pleca şi tu, dar n-ai maşină şi tre’ să pleci cu malacul cu care ai venit. Cât aştepţi n-o să stai degeaba. Te uiţi la prichindel, e amărât, obosit, te ustură, dar ai şi tu mândria ta! Îi bagi un slogan, iei o pastilă albastră şi te duci şi tu peste Jeni să vezi ce gaură mai e disponibilă. Jeni face ca toţi dracii şi îţi sperie rândunelul, care se cuibăreşte iute sub streaşina burţii. Gică ospătarul îţi sare în ajutor, te prinde de mititel şi începe să-l scuture îndemnându-te cu fermitate să faci la fel. Dai să refuzi, dar o palmă scurtă după ceafă îţi bagă minţile în cap. Ameţeşti, aţipeşti, nu mai dai doi bani pe ce e acolo. Te-ai săturat de futut, de grup, de toate…

Când te trezeşti ai un ochi vânăt, malacul a plecat fără să te mai ia şi pe tine, din cur îţi curge iaurt, iar pe faţă ţi s-a uscat… cam bănuieşti tu ce. De ustură curul şi îţi dai seama că tocmai te caci pe tine. Capul îţi tuie, genunchii sunt moi, dar rânjeşti ca prostul. Mâine o să ai ce povesti la birou. Şi-ţi dai seama că e mâine. Că cel mai bun prieten al tău te-a futut în cur, gagica ţi-a fost făcuta poştă şi a plecat cu unu’ tuciuriu. Portofelul ţi-a dispărut, iar pantofii tăi noi nu mai sunt. Îţi promiţi că nu mai vii la orgii cu haine bune. Dar nu te laşi.

Peste patru ani, când ţi s-a mai vindecat curul şi a dispărut gustul ăla nasol din gură, începi iar să te agiţi, să faci pe durul, cauţi şi tu o orgie la care să te bagi. Doar că duduile alea de data trecută te ţin minte. Pe una ai muls-o de ţâţe până ai învineţit-o, la alta te-ai invitat cu bidiviul pe la gură după ce vizitasei ieşirea de urgenţă de la o alta. Găzdoaiei i-ai spus că tu nu discriminezi şi îţi plac ţigăncile foarte grase şi împuţite. Aşa că la orgia asta nu te mai cheamă nimeni. Îţi faci singur păpuşi de cârpe şi te dai macho printre ele, în opoziţie, la tine acasă. Şi ţi-o freci gândindu-te ce futaiuri trag ăia fără tine. Te oftici, te enervezi şi începi să urli despre decăderea morală şi corupţie. Şi o mahalagioaică urlă la tine:”Mai taci dracului, labagiului!”. Te cerţi cu ea. Vă împăcaţi, o chemi să urce la tine. Pute a varză, are părul slinos şi o aluniţă, chiar sub nară, din care ies două fire de păr. Dar vă puneţi pe treabă. Încerci să îţi imaginezi că eşti şi tu la orgie, că lucrezi la Jeni, dar asta pute a varză de trăzneşte. Te gândeşti că e , totuşi, un început. Asta are o soră. Şi o prietenă ceva mai spălată. Şi poate… peste patru ani…

Ajunge pentru azi cu politica!

8 Comments

Filed under Ptiu, Rabbi zice