Category Archives: nea stere

Motivatu’

Înainte de a ieşi în spaţiu, cosmonauţii trec prin ecluza care separă staţia spaţială de restul universului. Eu, când ies din scara blocului, din motive pe care nici isteţii ăia de la NASA nu le pot explica, trebuie să trec pe lângă banca pe care supravieţuieşte singularitatea numită nea Stere. Alături de distorsiunea continuum-ului spaţio-temporal numită nea Mătreaţă. Sau, ca să folosim expresia matematică a acestui fenomen:

2L : n(S + M) = Dm x Pm

Unde 2L reprezintă cantitatea de vin de buturugă pe care o au de împărţit zilnic cele două entităţi. Iar Dm= Dă-i mă şi Pm= Pizda mă-sii, acesta fiind rezultatul cu care se încheie orice discuţie, pe absolut orice subiect.

Nea Stere sesizează că sunt grăbit din salutul pe care i-l arunc din viteză şi mă domoleşte, împingându-şi fesul mai către creştet:

-Stai uşor, vecinu’! Nu te grăbi, că ete… vine alde Motivatu’. Avem treabă.

-Ăsta e un mare bou! îşi iese din sărite nea Mătreaţă. Stere, nu mi-l aduce acilea p-ăla că m-apucă toţi dracii!

-Băi, Mătreaţă! Da’ tu de cine vrei să ne luăm, aici, în cartier? De Putin? Lucrăm cu ce avem, nu mai face pe nebunu’, că ne râdem!

Am văzut despre cine e vorba. Personajul îmi e cunoscut. Ne-am întâlnit de câteva ori. În lift, pe scări, când nu mergea liftul. De fiecare dată s-a înfipt într-o conversaţie la care nu-l poftise nimeni. Şi de fiecare dată a ţinut să îmi împărtăşească scurte conspecte din vastele sale lecturi, adică imbecilităţi “motivaţionale” rostite cu aerul savant al celui care îşi închipuie că tocmai a descoperit albuşul de la ou. De data asta votez cu nea Mătreaţă!

Prea târziu!

– Bună ziua, domnii mei! salută Motivatu’.

– ‘ai sictir! mormăie nea Mătreaţă.

– Să trăieşti, domnu’ Motivatu! îi răspunde nea Stere pe un ton care ar putea părea extrem de ceremonios. Bre, ţie nu ţi-e cald cu sacou’ ăla gros şi maletă d-aia pe gât? Că eu cu Mătreaţă ne-am prăjit de cald. Şi eu sunt la maieu, Motivatule!

-Iordache mă cheamă! încearcă Motivatu’ o punere la punct.

-Cin’ te cheamă? Că io nu te-am chemat? îl repede nea Mătreaţă.

-Lasă-l, Mătreaţă! intervine nea Stere. Că pe urmă nu ne mai zice cu zeu’ ăla interior!

Motivatu’ zâmbeşte superior. Explică:

-Vedeţi? Voi scoateţi din context ca să faceţi băşcălie! De aia n-o să evoluaţi! Eu vă spuneam că dacă vrei cu adevărat ceva…

-Eu vreau să te bag în pizda mă-tii! bodogăne nea Mătreaţă.

-… atunci, dacă îţi doreşti cu adevărat, acel ceva se va întâmpla. Trebuie doar să apelezi la zeul acela superior care se află în fiecare dintre noi, pentru că în fiecare dintre noi se află simultan un supra-om, un zeu şi un creator.

– ‘ai de curu’ tău, ce-i în burtă la tine! Ce-ai mâncat, bre? îl căinează nea Mătreaţă.

Nea Stere hlizeşte. Eu sunt doar stânjenit.

-Dacă nu citiţi! îi ia Motivatu’ de la etaj. Domnu’ Stere, eu ţi-am zis să vii pe la mine, să-ţi dau cartea aia “Cum să găseşti zeul din tine!”. Ba nu… că nu eşti pregătit… cred că mai întâi trebuie să citeşti “Te-ai născut învingător!”. Să vii pe la mine…

-Să vin pe la tine, hă? Ai pantaloni de piele.

-Am. De ce?

-Aha! Ai şi şapcă de piele?

-Am una. De ce, domnule?

-Bănuiam eu! rânjeşte nea Stere. De-aia nu vin. Că altfel tare aş vrea să citesc porcăriile alea! Da’ ce tare aş vrea!

-Băşcălie tipică de săgetător! se revoltă Motivatu’. Nu-i nimic, nu mă supăr. Toţi am venit pe lumea datorită iubirii…

-Ba, tu Motivatule, cred că ai venit pă lume din cauză la două chile de ţuică! îl pune la punct nea Mătreaţă.

Nea Stere hlizeşte. Eu încerc să mă abţin. Motivatu’ se simte dator cu o replică:

-Atitudine tipică de roman!

-Bă, vezi că vorbeşti fără diacritice! îl repede nea Mătreaţă.

-… asta e diferenţa dintre noi dacii – îşi urmează Motivatu’ delirul- şi voi romanii! Noi ne-am născut ortodocşi!

Aici ar trebui să intervin puţin să corectez distorsiunile temporale, dar în dimensiunea din care vine Motivatu’ istoria o fi alta.

– Da-da! Noi ne-am născut ortodocşi, în comuniune cu creatorul! De ce-mi pierd timpul cu voi? Voi ar trebui să vorbiţi cu Mecanism! Ăla e nivelul vostru!

Nea Stere pune gaz pe foc:

-Mecanism e băiat bun!

-Mecanism e o curvă! se revoltă Motivatu’, cu glas de proprietar de şapcă de piele. Îmi pierd timpul cu voi. Nu mă puteţi enerva, pentru că eu sunt o mare de serenitate! Mai bine v-aţi pune cele trei întrebări, ignoranţilor!

S-a enervat. Pleacă. Pe mine mă salută:

-O zi luminată, domnu’!

-Păi, de aia e zi, că e luminată, boule! Altfel era noapte! îi mai transmite nea Mătreaţă, să aibă ăla de drum. Auzi, Stere, care-s, bre, întrebările alea trei ale lu’ bou’ ăla?

-Dacă ai pantaloni de piele, dacă ai şapcă de piele…

-Şi a treia?

N-am mai aflat care era cea de a treia întrebare. M-am simţit îndeajuns de motivat pentru ca, în sfârşit, să plec.

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under nea stere

Nea Stere şi ştirile

-Uite-l p-al lu’ Colivă! Mătreaţă, fă-te că dormi!

Nea Mătreaţă face ochii mari, reperează personajul, are un atac de panică, scurt, din încheietură, îşi trage şapca verde pe ochi, întinzând de cozoroc cât să-l umbrească bine, apoi îşi lasă bărbia în piept şi exersează un pufăit gâjâit, ca omul care ar sforăi, dar se ruşinează să o facă în timpul programului de lucru, pe banca din faţa blocului. Nea Stere se caută şi el de cozoroc, dar fesul din dotare nu e proiectat cu asemenea îndrăzneţe accesorii, aşa că îşi varsă capul pe spate, gura deschisă şi intră în proiecţia unui pui de somn. Din poziţia prăbuşit într-o vrednică adormire îmi mârâie:

-Vecinu’, du-te, bre, că vine al lu’ Colivă şi ăsta aduce doar veşti rele, ‘tu-l în paş’ pe ştreangu mă-sii! Cum crapă careva ăsta umblă prin cartier să ducă vorba…

Mă uit spre personajul evocat. Mic, crăcănat, cu o statură lăbărţată, nu e nici înalt, nici lat, e anapoda, cu o anatomie care parcă s-a pornit să crească în toate direcţiile, dar s-a răzgândit. E adus de spate, dar nu îndeajuns ca să se cheme cocoaşă. Are burdihan, dar crescut parcă mai mult într-o parte. E crăcănat şi merge de parcă la fiecare pas leapădă o băşină. Se scarpină în cur în timp ce merge, tuşeşte, scuipă, îşi potriveşte fesul,se opreşte în mijlocul drumului şi îşi astupă o nară cu un deşt, după care bagă balistică într-un muc proiectat temerar pe asfaltul primăriei. Râgâie scurt, se mai scarpină o dată în cur, apoi cu acelaşi mers dezordonat, de parcă stă să se desfacă din şuruburi, se apropie de importantul edificiu care e banca din faţa blocului.

Se uită la nea Stere. La nea Matreaţă. Se scarpină în cur şi îşi miroase mână. Ridică din umeri de parcă ar fi deja acomodat cu ideea că dacă te scarpini în cur, mâna nu are cum îţi mirosi a lavandă. Zgândărea în borta nasului, adună material de o micro-ghiulea, pe care o catapultează în spaţiul urbei, într-o mişcare expertă a degetului arătător pornit pe poteca degetului mare. Fără să se uite la mine, mă întreabă:

-Ăştia se face, hă?

-Poftiţi? aduc eu politicoasă mirare.

Nu mă ia în seamă. Îi dă un şpiţ, lui nea Stere, în fluierul piciorului şi zbiară;

-Hai, bă, nu te fă, hă! Că te-am ‘zut ‘e ‘epa’te, hă!

Vorbeşte într-un fel aparte, confiscând consoane, dar compensând cu un “hă” repetat periodic. Nea Stere se adună, resemnat cu situaţia:

– ‘tu-i hodoroşca mă-sii, că nu mă laşi să dorm! Ce-i, bă Colivă? A mai crăpat careva!

Ăla hlizeşte. Scuipă şi face semn spre nea Mătreaţă. Zice:

-‘i, bă, nu te mai ‘ce, că ştiu, hă c’ nu dormi!

Nea Mătreaţă execută şi el o înjurătură de înviorare. Nea Stere încearcă să reducă la minimum durata de intersectare a orbitei cu cel purtând nume (sau poreclă) de nutrimente de rit funerar.

– Ce-i, bă? Nu vezi c-avem treabă? Zi, cine a crăpat?

Ăla râgâie. Tuşeşte. Scuipă. Zice:

– O ştii pe alde, hă, Steluţa lu’ Animalu’?

-Ce-i cu ea?

-Pe sor’sa, Lizeta, hă, care s-a mă’itat fă’ă acte cu arabu, care, hă, se ţi’use ‘nainte cu a lu’ Belitu, o ştii, hă?

-A murit?

– Nu, bă, hă! Alde fie-sa, hă!

– Aia a murit?

-Ce-ai, bă, cu morţii? Păi, ce , hă, io-s piază rea, să zic doar de ăi care o mierleşte?

Nea Stere şi nea Mătreaţă se privesc cu un soi de scârbită complicitate. Zice nea Mătreaţă;

-Hai, bă, zi odată ce pizda mă-tii ai de zis, că avem treabă!

-Aia, Merlina, fata lu’ Lizeta, hă, bă! A avut un gagic, ‘giner sau ce’ zda, hă, mă-sii era!

-Şi ăla a murit?

-Nu, bă! L-a săltat, hă, dă la DNA? Dă ce gura mă-sii ‘deţi voi că eu aduc doar veşti rele, bă, hă, ‘struşilor?

Ăsta e momentul în care, ca întotdeauna, mă îndepărtez uşurel, lăsând restul dialogului în seama altor cronicari.

 

2 Comments

Filed under nea stere

USL – cosorul lui Moceanu

Acum vreo câteva zile mă pocnise nervul politichiei şi m-am scremut să socotesc pe degete, într-un articol lung şi plicticos, cam câte zile mai are de păscut pe islazul electoral gloaba usele. Şi m-am trezit frecând la maioneza politichiei, fără rost şi făra folos. Aşa cum se întâmplă atât de des, tot ceea ce ne căznim noi să (ne) în formule complicate, cu mare cheltuială de vorbe, poate fi mult mai simplu descris dacă apelezi la gândirea steriană. Pentru că nea Stere, de atâtea ori, a demonstrat o înţelegere superioară a universului şi o colosală capacitate de a rezuma în enunţuri concise adevăruri zguduitoare.

Revăzând filmul lui Şerban Marinescu, realizat după marele roman al lui Preda, nea Stere s-a împrietenit rapid cu personajul interpretat sclipitor de Dorel Vişan, de la care a reţinut câteva chestii esenţiale pentru orice analiză politică. Aşa că, situaţia USL, explicată neasterian devine astfel:

“USL e alcătuit din două părţi. O parte pese… doasă… şi o parte pene…loasă. Partea pesedoasă e alcătuită din partea de sus a părţii pesedoase şi partea de jos a părţii pesedoase. Partea peneloasă e alcătuită din partea… ”

E drept, nea Stere a amestecat şi puţin Nichita în cosorul lui Moceanu, dar în felul ăsta lucrurile devin mai uşor de explicat. Pentru că partea de sus a părţii de sus… nu e aşa?

Leave a comment

Filed under nea stere, Rabbi zice

Fiziologia bate psihologia

Amicul T. – am mai vorbit despre el- are propria viziune despre lume şi viaţă, în genere, despre oameni şi societate, tot în genere şi despre raporturile dintre bărbaţi şi femei, în particular de data asta. Pe lângă meritul discutabil de a scorni expresii pe care apoi se străduieşte să le impună în vorbirea de zi cu zi a contribuabilului – v-am povestit despre “inox”, cândva- amicul T. are curiosul obicei de a fabrica dileme aiurite născute din ceea ce el socoteşte a fi o atentă şi subtilă observaţie a naturii umane.

T. e covins că, la fiece pas, dibuieşte straşnice contradicţii între impulsurile, pornirile venite din nevoile fiziologice şi frânele pe care psihicul încearcă să le pună acestor impulsuri. Nu-şi propune formulări în abstract, care să definească legităţi absolute, dar trăieşte o voluptate de nedescris imaginând situaţii de o (uneori) jenantă concreteţe, pe care le interpretează într-o cheie extrem de personală. Lucrul cu adevărat stânjenitor este că, de regulă, observaţiile sale sunt aşezate corect în acolade, situaţiile evocate şi reacţiile imaginate de el se potrivesc cu felul în care ne întâlnim noi, ceilalţi, cu realitatea.

Să exemplific:

– Băi, deci imaginează-ţi o situaţie ” de grevă”…

“De grevă” e cea mai nouă scorneală a lui. Ai rămas fără bani – e o situaţie de grevă. Te-a lăsat nevasta- e de grevă. Cutare are o moacă mai aşa, mai într-un fel- are o faţă de grevă. Nu i-a plăcut un film? E de grevă.

– … Deci, băi, primeşti o veste de grevă. Pana mea, tocmai primeşti vestea că ţi-a murit cineva apropiat. Bang! Durere, tati! Dar în momentul ăla tu erai cu micii pe grătar. Şi sfârâiau ăia… şi miroseau… şi ţi-e o foame de grevă! Ce faci? Dai fuga la mort sau întâi îţi mănânci micii? Normal, haleşti, că de jelit poţi jeli şi după aia, nu?

Cam ăsta e genul de observaţie pe care trebuie să o achiziţionez ori de câte ori amicul T. se simte în vervă. Sau:

-Deci, tati, gagica ta, mama bunăciunilor, bucătăreasă şefă şi …. în pana mea, înţelegi, cea mai mişto gagică pe care a avut=o careva vreodată… deci, tati, sună telefonul şi afli că ăia a avut accident, e nasol de tot şi e la spital. Bang! Dar pe tine tocmai te-a tăiat căcarea! Ce faci? Fugi la spital sau întâi te caci? Te caci, tată, că altfel te scapi naibii pe tine! Abia p-ormă te duci să vezi ce e cu zâna, nu?

Ori:

– Tu aştepţi la maternitate. Te plimbi ca disperatul, fumezi pe rupte, că nu mai vine o dată vestea. Şi aştepţi, eşti tensionat, durează deja prea mult. Băi, şi te agaţă o bunăciune cum n-ai văzut nici în filme. Deci, tati, cele mai mişto ţâţe, cele mai adevărate buci, totul proiectat de inginerii de la NASA, mama tuturor bunăciunilor. Şi aia te bagă într-un cabinet să-i dai la buci. Şi exact când eşti pe treabă, vezi pe ferestruica de la cabinet că a ieşit doctorul de la naştere şi te caută. Ce faci? Te opreşti din coţăială sau dai la buci până termini şi pe urma mergi să vezi ce a ieşit din femeia ta? Dai la buci, clar!

Altădată exemplul e ăsta:

– Tati, deci eşti în faţa reginei Angliei. Aia te face lord şi îţi dă şi bănetul-bănetului. Şi toţi sunt smirnă. Stai înţepenit, nu clinteşti, că e plezeneala vieţii tale şi gagica e regină, în pana mea. Băi tati, şi începe să te mănânce în cur. Ai transpirat între buci şi s-a lipit o buca din chiloţi de flocii curului şi te mănâncă de nu mai poţi. Turbezi. Dar chiar nu mai poţi, te-ai înroşit la faţă, năduşeşti, strângi din dinţi… Iar ăia nu mai termină cu ceremonia. Îţi vine să urli şi ştii că mai durează. Şi mâncărimea din cur e tot mai a dracu’. Îţi zici că nu te mai gândeşti la ea, ca dacă n-o bagi în seamă… dar se bagă ea în seamă. Şi e tot mai de grevă, nu mai rezişti. Ce faci? Mai rabzi sau te scarpini în cur? Clar! Te scarpini în cur! Îţi bagi picioarele în ea de lorzie, şi-n moşie, şi-n bănet. Te scarpini în cur, tati, că e avarie, nu se mai poate!

Ăsta e amicul T. . Azi ar fi trebuit să scriu un comentariu legat de evoluţiile politice de pe la noi, dar am găsit mai potrivit să vă povestesc chestia asta. Nu mă întrebaţi de ce.

Leave a comment

Filed under cacatul in arta, Mucii din fasole, nea stere, Oy-oy!, Ptiu

Îşi aminteşte nea Stere

Era unu’, Florin Gălăgie. Naiba ştie dacă aşa îl chema sau era doar poreclă. Cine mai ştie? Era nebun, amărâtul. Ziceau unii că se preface, dar el era cu mintea plecată de-adevăratelea. Se oploşise pe aici, pe undeva, pe lângă blocuri, amărâtul. Făcea ca toţi dracii ca să-l bage lumea în seamă, zbiera, behăia, se tăvălea pe jos şi zicea că mai are puţin şi crapă. Când îl apuca ţăcăneala nu se oprea uşor. Alerga după autobuze şi le făcea cu mâna ălora din autobuze – zicea că îi cunoaşte pe toţi.

Când îl plezenea mai rău urla ca un căpiat şi se apuca să cânte imnu’ naţional. Da’ doar melodia, că vorbele le băga de la el şi numai porcoşenii zicea. Urla că pe el l-a trimis Sfântu Petru ca să salveze România. Dar mai întâi, zicea, vrea să-l prindă pe ăla care se cacă în spatele garajelor dintre blocuri.

Cel mai rău făcea la muieri. Făcea rău. Alerga în cercuri dacă vedea vreo muiere, se învârtea în jurul ei şi turuia ca un apucat. Le zicea de-a valma, versuri, prostii, mă rog, nebunii de-ale lui. Dacă vedea că nu-l bagă alea în seamă , eheeei, păi atunci mai tare îl luau dracii şi începea să urle. Îşi dădea jos nădragii şi le fugărea cu nădragii într-o mână şi ţinându-şi puţa cu cealaltă. Atunci era cel mai rău, când nu-l mai băga în seamă nimeni.

Nu ştiu, vecinu’, de ce m-am apucat eu să povestesc despre ăsta, că noi vorbeam de Băsescu…

Leave a comment

Filed under nea stere

Cărţi prezentate pe scurt de nea Stere

 

 

De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu

Domnu’ Cărtărescu, cam subţire cartea domnu’. Dacă e greu, domnu’ Cărtărescu, nu insista, dom’le. Încearcă “De ce iubim bărbaţii?”, că acu’ nu mai e vremile alea.

 

Originea speciilor de Charles Darwin

Darwin ăsta zice că ne tragem din maimuţe, deci suntem neamuri cu ele, cu maimuţele. Acuma, eu dacă fut o maimuţă se cheamă zoofilie sau incest? că nu mai înţeleg.

 

Apel către lichele de Gabriel Liiceanu

De ce la plural, domnu’ Liiceanu? Sunteţi mai mulţi, adică mai multe? Şi colegii ce-au zis când i-aţi apelat?

 

Societatea vie. Proiect România 2020 de Gheorghe Falcă

Băi, mandibulă! Cum societate vie, România 2020? Păi şi noi, acuşica, ce mama dracului suntem? Moroi? Şi cum moaş’sa pe gheaţă o înviaţi voi în 2020, mă? Ce, bordurile e vii?

 

Despre îngeri de Andrei Pleşu

Tot respectu’, domnu’ Pleşu. Aşa e frumos, să scrii şi despre cei din tabără inamică.

 

Toamna patriarhului de Gabriel Garcia Marquez

Alde Marquez ăsta nu ştie că se zice “Toamna preafericitului” ? Fraţuz tâmpit!

 

Crimă şi pedeapsă de F.M. Dostoievski

Ai dracu’ ruşi, ce DNA are ei! Pac crima, pac pedeapsa! De-aia mai are ei flotă.

 

Cum vă place de William Shakespeare

Nu ne place, bre, dar s-a băgat Barosso şi Merkel, ‘tu-i în paş’ pe mă-sa!

 

 

 

 

Leave a comment

Filed under nea stere

Nea Stere şi capitalismul

Zice înţeleptul nea Stere:

– Bre, vecinu’, ‘le muma în cur, nu ştiu cum face ăştia că le nimereşte tot pe dos. Cred că ăştia n-a montat cum trebuie capitalismul ăsta, la noi. N-a montat bine ţevile, e ceva, că e pe dos. Păi, uite, în comunism, dacă era careva care mai făcea parale,  ăla fugea de stat şi se învârtea, atât cât se putea, în afaceri private. Mai o bişniţă, un mandatar, un mic meseriaş, un service clandestin în garaj, chestii din astea. Acu’, când e capitalism, fac unii bani căcălău, dar acu’ când cică totul e privat, ăştia care fac bani îi fac doar din jumuleală de la stat.

De-aia zic că l-au montat ăştia greşit. Sau… naiba ştie, o mai fi rămas pe ţeavă bucăţi de comunism, bre, şi durează până se duc?

Leave a comment

Filed under Capitalismul proletar, nea stere