Aşa s-a întâmplat

În familia Cârpeală dezastrele erau o prezenţă cotidiană. Nici nu era vorba de adevărate dezastre, dar ştim bine că orice fenomen suportă o evaluare subiectivă şi una obiectivă. În cazul familei Cârpeală evaluare obiectivă însemna evaluarea obiectelor distruse.

-Cine pizda mă-sii a spart cana cu căţiluşi? Era dă când eream mic. Îmi plăcea poza cu căţiluşi! se indignează domnul Cârpeală.

-Pisica! răspundea invariabil madam Cârpeală.

-‘tu-i gura mă-sii că o omor!

Apoi discuţia era închisă.

Dacă se întâmpla ca domnul Cârpeală să nu-şi găsească perechea de la o şosetă de vină era, invariabil, mâţa. Dacă pica semnalul la televizor…

-Iar s-a jucat mâţa cu cablurili, ‘tu-i pizda mă-sii!

-Să vezi ce o bat!

Dacă se înfunda chiuveta, de vină era, desigur pisica.

-Iar a înfundat pisica ghiveta cu floci, ‘tu-i pizda mă-sii!

Cu timpul pisica devenise explicaţia obligatorie şi inargumentabilă pentru orice eşec domestic. Întârzia domnul Cârpeală acasă, mult peste ceea ce era o oră decentă?

-Am fohost… hâc… săhă… caut… mâhâţa..

Era mâncarea arsă şi vasele nespălate dădeau afară din “ghivetă”? Desigur pisica era de vină. Ăla micu’ era prins de învăţătoare fumând in wc? Pisica. Rămânea repetent? Mâţa! Îl dădea pe dom’ Cârpeală afară din serviciu? “Pisica, ‘tu-i neagra mă-sii de piază rea!”  Ajungea madam Cârpeală acasă cu urme de muscătură suspecte pe gât? Mâţa.

Câtă vreme exista pisica orice dezatru devenea explicabil. Iar ceea ce este explicabil nu îngrijorează pe nimeni. Sau nu îngrijorează niciun cârpilian.

Într-o seară domnul Cârpeală primise vizita unui amic. Evident, seria dezastrelor casnice nu avea cum fi întreruptă de acest eveniment. Semnalul la tv a căzut chiar în timp ce domnul Cârpeală si amicul se uitau la meci.

-Iar a umblat pisica la cable, ‘tu-i pizda mă-sii!

-Păi, ce, dom’le? Aveţi pisică? s-a mirat total deplasat amicul.

Tăcerea stânjenită care a urmat ar fi trebuit să fie un semnal pentru indiscretul amic. Doar lipsa acestuia de subtilitate l-a făcut să insiste:

– Ce pisică, bă Cârpeală?

-Lasă, dom’le, că avem.- a mormăit cu expresivă nemulţumire domnul Eusebiu Cârpeală.

– Unde, bă? Arată pisica!

Toţi ai casei încremeniseră. O asemenea mojicie era de netolerat. Chiar şi din partea unui amic. Doar Cârpeală junior, cu perspicacitatea specifică unui piciulin de  clasa a patra a repezit mâna spre tabloul care atârna pe perete, deasupra canapelei. În tablou o mâţă planturoasă se lăfăia pe circa 1, 5 metri pătraţi. Dovada fusese produsă.

Aşa a apărut, dragii mei, expresia “Arată pisica”. Poftă bună şi nu uitaţi că “acest medicament poate fi eliberat doar cu prescripţie…”