Sindromul MMB

Trăim într-un imens balamuc. Pentru că ţară cu greu se va mai putea numi. Iar popor de mult am încetat să ne mai numim. Ne-am transformat, încet – încet într-o anomie.

Ştefăneşti, Bucureşti, Sinteşti, Iepureşti. Acestea nu sunt boala, ci simptomele. Boala e una mult mai adâncă şi mai crâncenă. O boală care lasă sechele cumplite.

Priviţi unde am ajuns ! Priviţi-l pe preşedintele ţarii. Priviţi clasa politică. Priviţi străzile noastre, oraşele noastre, casele noastre. Casele noastre care au devenit show-room-uri pentru termopane şi arcade încărcate cu ipsoserie kitchoasă. Şi, în cele din urmă, haideţi să ne privim pe noi înşine. Şi dacă tot nu vedeţi simptomele acestei boli cumplite, atunci chiar nu mai e nimic de făcut.

Ştefăneşti, Iepureşti, Sinteşti, Bucureşti… vor mai veni şi altele. Reacţia “alegătorilor” de acolo e barbară, dezgustătoare, dar logică. Între clasa politică şi electorat s-a stabilit de multa vreme un status quo: timp de patru ani voi furaţi, vă faceţi de cap, dar o dată la patru ani ne sunteţi datori, ca din ce furaţi să ne cadorisiţi cu mici atenţii contra-vot. Şi anual cu zilele oraşului, comunei, satului. Adică Manele Mici Bere. Sindromul MMB.

Acum s-a încălcat consemnul. Unor alegători le-a fost refuzat MMB-ul. Care, întâmplător, era exprimat în nummerar. Echivalentul MMB în numerar. Iar acei alegători îşi cer dreptul.

În acelaşi timp, preşedintele ospiciului numit România e prins cu alte treburi. Sindromul MMB. Şi, printre altele, a ajuns la concluzia că ţara nu mai e pe placul lui aşa cum e. Aşa că musai să o preschimbe spre a fi pe gustul său.

12 thoughts on “Sindromul MMB

  1. Bravo Basescule! Sa se analizeze dom’le “regimul politic din Romania”, macar niste independenti sa arate ca ne indreptam spre dicatatura unui zanatec. Si sa se inceapa cu niste expertize psihologice care sa ii descalifice pe cei cu probleme la tartacutza din toate functiile de raspundere, inclusiv cea de presedinte. Asa am scapa de o gramada de maniaci si obsedati de putere si de bani.

  2. Sa presupunem (nu-i chiar SF) ca in turul 2 doctorul castiga cu o marja de 500 de voturi. Ei cam ce miting se organizeaza a doua zi si sub conducerea cui ? 🙂

  3. Întâi geografia, apoi demografia, Karakas

    @moshcalifar
    Îţi zic sigur. Nu a doua zi. Încă din timpul zilei alegerilor, dacă sondajele sună rău vor începe proteste, zbierete, urlete: fraudă, zeusul,madam udrea etc.

  4. De o jumătate de oră stau cu ochii în articolul tău. L-am citit şi re -re – re -recitit. Încerc să mă gândesc cam ce mi-aş dori eu de la viaţa pe care o duc în Românica. Cum aş vrea eu să fie. Încerc să-mi amintesc visele mele de acum câţiva ani. Nimic. Sunt îngrozită.Mi-au şters din minte imaginea frumosului despre viaţă.

  5. Poate-o preschimba 100% in Elvetia. Sa nu mai poata aia sa ne ia la misto.Da-ti seama : Cantonul Vanghelie, Cantonul Pinalti…

  6. @ Alandra
    Încearcă altfel. Uită că e vorba de România. Imaginează-ţi o ţară a ta. Şi apoi adaugă români în ea şi vezi ce mai rămâne.

    @moshcalifar
    Canciton. Păi se ocupă zeus. N-ai văzut linkul?

  7. Luati-o incet si cu cap! Lasati dracu ‘ judetele! Propunem “euro”regiuni, pe placul lui ()ue: eurotransilvania, eurobanatul, eurooltenia, euromuntenia,eurodobrogea,euromoldova da sus, euromoldova da jos eurobucovina,euroharghitasicovasna.
    Multe tarisoare, multi presedinti, multe grupulete de interese, muuuuuulti banuuuuti publici! Romania, farimite mici, mici, mici! Muuuuulti prosti la urne! Chestia asta era si prin anii 50? Dar crezi ca mai exista oameni cu tinere de minte?
    Hi hi hi!

COMENTEZI?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.