Parol!

Votul canci. Am vorbit de atâtea ori despre chestia asta că mi s-a acrit şi mie. Am explicat cum şi de ce se am opţiunea asta. Am spus-o mereu: dacă aveţi cu cine vota mergeţi şi votaţi. Eu, deocamdată, nu am.

Aseară am zăbovit de taifas cu nişte prieteni. Şi taifas fără poltichie nu se există, aşa că am combătut cu zel şi năduf. Concluzia clară şi inevitabilă: nu mai e de trăit cu Băsescu, musai să scăpăm de moftangiu. Aici am căzut de acord. Ca un reacţionar şi “strică şpriţ” ce sunt a trebuit să stric eu concordia. Pentru că, în opinia mea, în jocul cu ştampila “să scăpăm de Băsescu” e doar prima parte. Şi mai e şi o a doua parte, cel puţin la fel de importantă, cea numită “pe cine punem în loc?”. Iar aici discuţia se complică.

Zilele astea am să produc, probabil, un soi de analiză legată de prezidenţialele din noiembrie. Până atunci rămân cu întrebarea: de ce să votez? Ca să scap de Băsescu. Perfect de acord. M-aş mişca instantaneu dacă votu acesta s-ar întâmpla într-un referendum şi  nu într-un mecanism electoral în care eliberarea de beţiv echivalează cu votul dat unui alt caraghios.  Şi aici avem o problemă.

Ceilalţi doi candidaţi, Geoană şi Antonescu, nu au făcut absolut nimic pentru a mă convinge să votez. Să-i votez. Pentru că, inevitabil, votul meu anti- Băsescu devine, contabiliceşte un vot pentru unul dintre ei. Şi nu-mi convine deloc faza. Oamenii ăştia nu au făcut nimic ca să îşi merite votul, prestaţia lor e anemică şi stupidă, iar asta mă face să gândesc că ăştia s-ar putea să nu mă respecte. Nu am văzut niciun proiect, nicio poziţie, niciun gest solid, convingător care să îmi ofere motivaţia votului. Am tot spus-o: locuiesc în aceeaşi încăpere cu propria conştiinţă şi, n-am ce face, am a-i da uneori socoteală pentru propriile gesturi. Aşa că atunci când merg la urne mă aştept să aleg, nu doar să pun o ştampilă încărcată de scârbă, la futu-i mă-sa, la “hai să scăpăm de ăla şi să-l facem mare pe ăsta”. Ori acum nu mi se dă de ales.

Contracandidaţii lui Băsescu dau dovadă de o crâncenă nesimţire atunci când se aşteaptă ca scârba mea faţă de tatăl ebăi să se transforme în vot pentru ei. Ei nu se simt datori cu nimic, aşteaptă doar ca ura mea să rodească şi să poarte vot în spic. Rea socoteală îşi fac. Mai mereu pe la noi aşa s-a votat, pe regula lui: hai să scăpăm de. Iar politicianul român nu avea a face altceva decât să-mi hrănească ura, să mi-o valorifice. Orice efort de construcţie, orice mimare a respectului faţă de mine, boul cu ştampilă, era inutilă.

Sigur, am auzit des argumentul: şi dacă nu vii la vot cum scăpăm de ăsta ? Habar n-am. Nu am venit la vot nici când l-au adus la putere. Până la urmă nici nu cer prea mult: oferiţi-mi o alternativă! Strângeţi din buc, lăsaţi-vă soacrele şi gagicile şi urniţi-vă cururile, faceţi ceva, scremeţi-vă să îmi oferiţi o alternativă. O dată la patru ani ăsta e jobul vostru, aşa cum e jobul meu ca vreme de patru ani să îmi dau pumni în cap. Iar dacă nu sunteţi în stare să îmi oferiţi o alternativă la Băsescu… înseamnă că Băsescu rămâne opţiunea corectă. Este că vă trec fiori pe şira spinării când auziţi asta? Perfect! Atunci mişcaţi-vă cururile şi faceţi ceva. Repet: nu mizaţi exclusiv pe scârba mea faţă de Băsescu. Eu, alegător îl urăsc pe Băsescu deci votul meu vi se cuvine e o strategie teribil de păguboasă, parol!