Na, austeritate

Apariţia lui Boc, ieri seară, a constituit un adevărat recital. O dovadă de nesimţire cum …. era să spun “cum rar îţi e dat să vezi”. Aiurea. De nişte ani m-am obişnuit să văd nesimţirea înflorind bine stropită de băsexu şi ai lui.

Nu ne pierdem timpul cu mari analize pe text. Că n-are sens. Scurt şi la obiect facem inventarul prostiilor Boc-Băseşti.

1) Mai întâi cretinuţul care îşi imaginează că e şeful guvernului anunţă că vine austeritatea. Adică, mai pe româneşte, că bugetarii vor face o săptămână pe lună muncă patriotică. Iar pensionarii au fost examinaţi şi s-a constatat că munca lor de o viaţă face cu 15% mai puţin. Despre umblat la bugetele serviciilor, la bugetul preşedinţiei ( care a crescut binişor faţă de anul trecut) , la bătaia de joc pe care o reprezintă tocarea enormă de bani în ceea ce vrea să fie Ministerul turismului, despre achiziţiile de avioane second hand sau miliardele tocate pe primăriile partidului… nicio vorbă.

2) Admiţând că au optat pentru soluţia asta în locul majorării taxelor ( care, staţi liniştiţi, vine şi ea până în toamnă!) Boc şi-a recunoscut de fapt impotenţă. Pentru că imbecilii au optat pentru soluţia asta dintr-un singur motiv: era mai sigură! Majorarea taxelor nu însemna nimic câtă vreme idioţii ăştia nu sunt în stare să asigure o bună colectare a taxelor. Pe când tăierea la lefuri şi la pensii era pe mâna lor.

În acelaşi timp argumentul că aşa au fost protejate firmele private mi se pare absolut scandalos. Adică munca celor din sectorul bugetar e mai puţin demnă de respect? Cu alte cuvinte pensionarii şi bugetarii trebuie să intre în curba de sacrificiu. Atât. Majorarea taxelor ar fi presupus participarea egală a tuturor la acest sacrificiu, dar nu… în mintea portocaliilor pensionarii sunt nişte paraziţi, iar bugetarii nişte lepre a căror muncă nu trebuie respectată.

Acum, ca să o lămurim şi pe asta: m-am plictisit de teza conform căreia ăia de muncesc la privaţi sunt mai cu stea în frunte. Că privaţi sunt şi alde Cocoş, Căşuneanu etc. Adică tot pe ciordeli din banul public stau.

3) În final a ţinut Bocul să asigure că merg mai departe “investiţiile”. Adică banii pentru clientela/mafioţii partidului. Adicătelea o mie de căsuţe, ca să mănâncă şi gura la nişte firme de-alea private, care trebuiesc protejate, neşte croissante proaspete. Şi pe reabilitarea a 400km de drumuri. Reabilitare, nu construcţie de autostrăzi. Adică tot căşuneni, clar? A, da. Şi centura Clujului.

Cu alte cuvinte: pensionarii foamea, firmele pretene cu tătucul să stea liniştite: curge banul.

Una peste alta, rezumând, treaba e aşa:

Boc anunţă că e portofelul gol-goluţ şi mai suntem şi plini de datorii. Aşa că de azi nu mai cumpără chiloţi de 20 de lei, ci din ăia de 15 lei. Da’ cum pula mea face rost şi de ăia 15 lei n-a mai zis.

A auzit cineva vorbindu-se despre vreun program de relansare economică? Adică a economiei, nu programul de dat parandărăt pentru firmele care au cotizat la realegerea ebanezului.

Şi ştiţi ce?  măcar 50,1 % din pensionari şi lefegii la stat şi-o merită.

23 thoughts on “Na, austeritate

  1. Nu pot sa uit cum era sa-l scuip in gura pe piticu’ nesimtit, acu’ vreo 3 ani, cand era primar “gye cluj” si se plimba in supermarket plin de sine si mandru de “realizarile” lui.Care si atunci, ca si acum, erau zero.
    De fapt, daca ma gandesc bine, mai este un vinovat.
    Doctoru’ care l-a operat si nu l-a lasat sa crape de apendicita perforata.
    Mare pacat!

    Cat despre marinar, iar o intors-o.Acu’ tine cu mogulii care “muncesc la privat”.Aia care au furat tara si stau in gasti, cica.
    Oare cum reusesc pedelicii sa-i mai prinda dosul?Ca la cum se invarte, trebuie sa-si “perfectioneze limba”.

  2. achizitiile, pe alea de ce nu le opresc? cat mai are woodrea de furat pana se staura? dar restul jogodiilor portocalii? de taiat bugete de pe la armata si servicii sau de la turism nu sufla Gandacul de Balegar nici o vorba, naparcile dracului …

  3. Uluitor e faptul ca mai exista pensionari care zic “Trebuie sa taie de undeva daca nesimtitul ala de Tariceanu a risipit tot”. M-au lasat masca. Cam ce mai poti sa le zici astora? Ii injuri in gand si treci mai departe, altfel simti nevoia sa te cateri pe pereti. 🙂

  4. Corect! Adica chiar corect! Si-o merita toti aia care l-au votat! Si stii ceva? Mi-as dori sa apuce cretinii astia sa puna masurili astea in aplicare macar pentru vreo doua luni sa vada votangiii astia care se temeau de comunisti cat de bine traiesc cu primul anticomunist al tarii! Sictir!

  5. din toamna vine moartea … si cand toti si-au revenit noi abia acum incepem sa murim! pana si ungaria si polonia, pana si spania si portugalia si-a revenit … si bat pariu ca si grecia isi revine!

    aia au luat imprumut de 129 miliarde, de 6 ori mai mult, dar stii de ce li s-a aprobat, ca ai stiu ce sa faca cu banii, nu ce am facut noi cu 20 de-i vezi in Q7` uri si primul siloz de nu exista si ANL`uri mai scumpe ca la privati!

  6. Rabi,am si io o intrebare:ce s-ar intampla daca PSD si PC si PNL ar demisiona din Parlament?I-ar tine coaiele sa renunte la scaunul lor pentru provocarea alegerilor anticipate?Nu ca de asta ar avea nevoie Romania acum,dar chiar sunt curios si chiar vreau sa-mi raspunzi.Nu-l intreb pe nea Stere ca pare usor neserios…

    1. Păi, mare rahat nu s-ar întâmpla. Cum acum avem sistemul ăsta idiot, care ar trebui să fie “uninominal”, pentru colegiile respective s-ar ţine alegeri anticipate, parţiale. Atât.

      1. Băse, Boc și Udrea ar spune că nu e cazul deocamdată de alegeri, că nu sunt bani, că Parlamentul poate funcționa și așa, că doar voința românilor e oricum reducerea numărului de parlamentari, și ce să ne mai complicăm iar cu alegeri, iar cu opoziție… Iar țucălarii băselului ar fi de acord și ar susține asta în toată presa portocăcalie…
        În fond e criză, de unde atâta Constituție????

    1. In fond ai dreptate. Dar stii ceva? Sunt perfect de acord cu Madalin cand a zis la Victor in emisiune ca cei l-au votat sa-l pupe-n cur si restu’ il meritam ca suntem romani! Io astept semnalul sa stiu cand tre’ sa ies cu furca la ei!

  7. Citat dintr-un clasic in viata:
    boooooc!
    “esti o pula s’-ai sa mori!
    Si din pula bani de flori”
    Valabil si pentru basel!
    Banzai!

  8. Poate cineva sa-mi spuna ce-i sperie pe rumani?Vad ca perspectiva foamei ii lasa rece.Oare aici sa se fi inventat ghioraiala matzelor?Ce ne poate face sa ne indreptam de spate?O cheie trebuie sa existe.

  9. Sa speram ca Romania se va termina cu fanfare, dricuri, soboare de popi,prapori, multimi si ultimu´sa stinga centrala de la Cernavoda.

  10. A spus-o Eminescu. Administrația românească e cel mai rău lucru ce poate exista în lume. Așa a fost, așa va rămâne.

  11. excelent! pacat ca citesc putini oameni, pacat ca nu facem nimic si ii lasam pe cretini si incompetenti sa ne conduca destinele.Ai vazut ce fata avea vampa de udrea ieri la intalnirea cu asa zisul presedinte la Parlament?
    O zi buna!

COMENTEZI?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.