Prefaţă?

Am o mare preţuire pentru ceea ce Marius Tucă şi Jurnalul Naţional încearcă să facă prin colecţia “Biblioteca pentru toţi”.  Proiectul Jurnalului Naţional are deja ceva vechime şi a reuşit să convingă că nu e doar un artificiu de marketing, născocit pentru a stimula vânzarea gazetei, ci un demers foarte serios şi consistent. Un reproş pe care aş fi fost tentat să-l formulez, la un anumit moment, era acela că titluri fundamentale ale literaturii române sunt urmate de altele de mai joasă altitudine, dar cu un deja demonstrat succes comercial. Am renunţat la acel reproş pentru că eu însumi îl socoteam ipocrit. Romanele (uşoare, desigur) adolescenţei sau cele  apăsat romanţioase îşi au şi ele cititorii lor. O literatură naţională se întâmplă şi cu ajutorul lor; există un public interesat de o astfel de literatură şi e cu atât mai bine dacă literatura română are capacitatea de a satisface şi asemenea nevoi de lectură. Nu văd, deci, de ce aş reproşa colecţiei JN că nu se adresează exclusiv snobilor; găsesc că, dimpotrivă, asta face colecţia mai vie.

Dacă înţelegem corect demersul JN, enunţat chiar din numele colecţiei: “Biblioteca pentru toţi”, nume cu veche tradiţie, atunci nu are de ce fi supărătoare prezenţa lui Drumeş alaturi de Paler sau a lui Dessila în proximitatea lui Eminescu.

Am mai spus asta şi cu alte ocazii: lucrul cel mai demn de laudă este că, în colecţia JN, cărţile apar într-o ţinută grafică ireproşabilă, dar mai ales că aparatul critic care completează întotdeauna aceste cărţi este extrem de consistent. Ăsta e un aspect important. Cu singura condiţia ca prefaţatorii, de exemplu, să aibă o brumă de competenţă. Sau măcar să fie zdraveni la cap! Şi uite aşa am ajuns la cestiune.

Am pus mâna pe ultima apariţie din colecţia JN, “Anotimpuri”, un roman de Radu Tudoran, prefaţat de Cosmin Ciotloş. Habar nu am cine e acest Cosmin Ciotloş, dar îl bănuiesc a fi un june departe de a fi copt, un fel de piţiponc cu subţire spoială de cultură. De ce şi cum ajunge un astfel de personaj să prefaţeze o carte din colecţia “Biblioteca pentru toţi”, n-aş şti să spun. Ca să înţelegeţi mai bine de unde vine nemulţumirea mea, să citim un fragment din recomandarea făcută de Ciotloş pe coperta IV a cărţii:

“Cumva, Anotimpurile seamănă cu Anatomia lui Grey. Ştiţi serialul. Numai că aici nu intâlnim chirurgi de elită, ci aviatori de primă mână. “

Ei, poftim! Puştiul care prefaţează (!!!) cartea lui Tudoran lucreaza doar prin comparaţie. Ceea ce ar trebui să fie un aparat critic, e suplinit de recursul la comparaţie; evaluarea cărţii se produce prin analogie. Şi cum lecturile puştiului sunt puţine şi subţiri, rezultatul e lamentabil. Uite aşa se naşte o grozăvie ca cea deja citata. Desigur, tot aşa “Pădurea spânzuraţilor” poate fi comparată cu “Terminator”  şi “Cronica de familie” cu “Familia Bundy”. Să mai cităm din prefaţă.

“Nu se poate spune că Anotimpuri este o capodoperă. Problema ei numărul unu vine din excesul de epic. Prea se petrec multe. Şi multele acestea se petrec prea repede. Pe fast forward.”

Adică pe repede înainte. Piţiponcul trebuia musai să o dea şi pe puţină engleză de club. La piţiponc există “creative writing”, in loc de scriere creativa. La un punct, dialogul din carte are pentru piţponc ” un sound artificios”. Cum piţiponcul l-a citit recent pe Gombrowicz e musai să vestească acest eveniment. Chiar dacă evocarea polonezului e inutilă, inoportună, în context. Dar serveste narcisismului piţiponcului.

Una peste alta, ceea ce ar trebui să fie prefaţa unui roman deloc ambiţios, deloc fenomenal, dar perfect prizabil, se transformă într-o mizerie greu de digerat. Prefaţa e o hotărâtă invitaţie la nelectura cărţii. Aproape un reproş făcut citirorului, care a fost atât de idiot încât să dea banii pe o asemenea porcărie. Evaluarea critică e necesară. Prefaţa nu trebuie să fie obligatoriu o revărsare de elogii, dar în niciun caz rostul prefeţei nu are cum fi acela de a demola textul pe care ar trebui să-l prezinte. Dacă acea carte e atât de rea, atunci demersul editorului e lipsit de sens. Mai ales atunci când demolatorul e un personaj precum cel din discuţia noastră.

N-ar fi rău ca pe viitor, pe lângă selecţia titlurilor, cei de la JN să opereze şi o foarte riguroasa selecţie a prefaţatorilor. În cazul “Anotimpurilor”, ceea ce ar trebui să funcţioneze drept prefaţă e o mizerie care poate fi consumată de utilizatorii de Hi5, dar nu de un public serios.