O leapşă pe viaţă şi pe moarte

Primesc de la domnul Dan Voiculescu o leapşă în care sunt poftit să cere să vorbesc despre un subiect dintre cele pe care de obicei prefer să le ocolesc. Un animal şi-a violat fetiţa sistematic, vreme de 2 ani. La vremea când a început coşmarul, micuţa avea numai 6 ani. Instanţa l-a condamnat pe dezaxat la 14 ani de închisoare, care ar putea deveni şi mai puţini în urma apelului, a unei reduceri de pedeapsă “pentru bună purtare” etc. Leapşa mă invită să îmi dau cu părerea, socotind prea blândă pedeapsa acordată bestiei: e vorba de toleranţă sau iresponsabilitate?

Cum am spus, în general evit genul acesta de subiecte. Dacă de această dată am ales să tratez, totuşi, subiectul este nu pentru că leapşa este pentru ideea conţinută în întrebare, deşi neformulată explicit. Cred că nu greşesc dacă presupun că de fapt întrebarea este o invitaţie la o discuţie despre necesitatea reintroducerii pedepsei cu moartea, subiect care am văzut că a redevenit preocupant pentru o seamă de oameni.

Referindu-mă strict la cazul în speţă, despre care nu am alte informaţii decât cele prezentate în Adevărul, la care face şi leapşa referire, m-aş putea lăsa purtat de revoltă şi cedând unui prim impuls aş putea spune, cum ar face-o mulţi alţii: asemenea bestii ar trebui omorâte în chinuri. Oricum, violatorii de copii au un statut aparte în regimul penitenciar, “bucurându-se” de un tratament special din partea celorlalţi deţinuţi.

Dacă însă depăşesc momentul iniţial de revoltă şi revin  în ţinutul mai auster al raţiunii voi spune că pedeapsa cu moartea nu este o soluţie. Discuţia despre acest subiect e veche şi nu se va încheia prea curând. Nu am să repet tot concertul de argumente pro sau contra, folosit într-o astfel de discuţie. Aş putea invoca în susţinerea poziţiei mele de la argumentele de ordin religios până la consistente studii de criminologie care vorbesc despre ineficienţa acestei sancţiuni penale. Nimic nou.

Argumentul pe care îmi sprijin poziţia este acesta: pedeapsa cu moartea, într-o ţară precum cea în care trăim astăzi, la îndemâna unei justiţii controlate politic, este o opţiune cel puţin neînţeleaptă. Asta nu înseamnă că în alte condiţii aş socoti pedeapsa cu moartea o opţiune acceptabilă.

Înainte de a ne grăbi să ridicăm eşafodul ar fi bine să ne asigurăm că justiţia noastră poate sta pe propriile picioare, că poate funcţiona aşa cum îi este menirea. Că nu ne mai întâlnim cu atâtea situaţii în care infractori dovediţi se sustrag pedepsei. Avem sute de exemple, de la cazul studentei ucise pe trecerea pe pietoni, la povestea Robertei Anastase. La fel avem numeroase exemple de oameni târâţi abuziv pe la DNA, murdărţi, tăvăliţi, călcaţi în picioare doar pentru că au supărat vreun puternic al zilei. Pe mâna unei asemenea justiţii vrem să dăm pedeapsa cu moartea?

Revenind la speţa de la care am plecat aş spune că, neîndoielnic, violatorii,   mai ales violatorii de copii, ar trebui să aibă parte de o sancţiune cu mult mai severă. Cu asta sunt absolut de acord. Şi atunci cred că în cazurile bine demonstrate, în care vinovăţia a fost cu prea plin probată şi nu mai poate fi nicicum pusă la îndoială, pe lângă o severă sancţiune cu detenţia ar trebui aplicată şi sancţiunea castrării chimice.

Cred că am răspuns întrebării care mi s-a pus. Dacă am supra-interpretat şi discuţia nu era deloc îndemnată în direcţia în care am dus-o, e vina mea; atunci nu m-am achitat de leapşă.

P. S.  Dincolo de felul în care vrem să-i pedepsim pe aceşti monştri, dincolo de chinurile pe care le merită aceşti dezaxaţi, cred că o discuţie la fel de importantă ar trebui să avem despre ceea ce facem pentru micuţii care le cad victime. Ei ar trebui să fie principala noastră preocupare. Cum ştiu că, fără mare tam-tam, cu mare discreţie, cineva s-a implicat foarte mult în cazul prezentat de Adevărul, încercând să o ajute pe micuţă cu tot ce îi stă în putinţă, nu pot decât să-i mulţumesc. Pentru implicare şi pentru leapşă.