Democraţia reziduală

După 1990, la fiecare atingere a stângului cu dreptul, la orice strănut fără mână la gură, la cel mai mic sughiţ inoportun, ca să nu mai vorbim de turismul minier, corul bocitoarelor, dimpreună cu anxioşii preocupaţi de teribila întâlnire dintre legea gravitaţiei şi drobul de sare, jeleau fragilitatea democraţiei româneşti. Pe bună dreptate, nu de puţine ori. Astăzi o astfel de discuţie, despre fragilitatea democraţiei noastre, nu mai poate avea loc. Singura discuţie rezonabilă, care să nu sfideze bunul-simţ, care se poate purta, este despre caracterul postum al ideii de democraţie românească.

De vreme bună democraţia este un ornament care nu se mai asortează cu rama în care stă atârnată harta României. Orice pretenţie de democraţie a fost evacuată din registrul cotidian, fiind înlocuită de ceva indefinibil, informulabil şi mai ales insuportabil, un fel de democraţie reziudală, în care nici măcar salvarea aparenţelor nu mai interesează. Singura aparenţă care, fără prea grozavă tragere de inimă, se încearcă a mai fi prezevată e tocmai aparenţa că se încearcă salvarea aparenţelor. Am numit mâlul acesta în care funcţionăm, la un nivel al precarităţii care ne devine suspect de suportabil şi indecent de confortabil, democraţie reziduală. Democraţie reziduală pentru că în acest nou ceva informulabil, în care fiinţăm de nişte ani, mai atârnă de căte o creangă, de câte un cui ieşit din perete, zdrenţe ale unor instituţii care ar fi trebuit cândva să reprezinte ţinuta de gală a democraţiei româneşti. Iar din reziduurile acestea, din zdrenţele despre care vorbesc, astăzi, dacă le-am aduna şi petici împreună, abia am încropi un linţoliu.

Sigur, avem o constituţie şi cine n-are altceva mai profitabil de făcut n-are decât să-şi alinte dioptriile cu lectura acelei abstracţiuni. Desigur, avem legi. Şi cine vrea n-are decât să le respecte. Avem avocat al poporului, curte constituţională, putere judecătorească şi alte asemenea minunăţii cu valoare de reziduuri. Şi? Nici legea, nici instituţiile, nici statul de drept nu interesează şi nu suscită vreo urmă de respect.

Instituţia fundamentală a democraţiei ar trebui să fie reprezentată de voinţa majorităţii, exprimată direct sau prin reprezentare. Dar noi trăim într-o democraţie reziduală, aşa că regula aceasta o putem socoti flotantă. Majoritatea, în democraţia reziduală, nu mai comportă evaluări cantitative, iese din patrimoniul aritmeticii şi se refugiază în cel al psihiatriei. Pentru că astăzi majoritatea este ceea ce vrea un singur om. Dacă aveţi nevoie de o demonstraţie pentru această afirmaţie este suficient să vă amintiţi ce fel a fost investit guvernul în 2004 sau în 2008. Atunci când aritmetica trebuie, totuşi, dacă nu frecventată, măcar vizitată, atunci se instrumentează o mecanică a fraudei care într-o democraţie ne-reziduală ar naşte cutremure. Din nou, pentru demonstraţie, putem evoca alegerile prezidenţiale din 2009 sau votul de tip Anastase, de la Camera Deputaţilor.

Din 2005 am asistat la un proces accelerat de dezagregare, în care puterea insituţiilor statului era sistematic şubrezită, întărindu-se, în schimb, puterea discreţionară a unui singur om. Întreg mecanismul care reglează distribuţia puterii în stat a fost reconfigurat astfel încât să fie controlat cu o singură cheie, iar acea cheie să se afle la cine trebuie. Demosul – cuvântul acela care alcătuieşte jumătare din democraţie- a devenit (în bună măsură datorită propriei ignoranţe – ignoranţa fiind cuvântul politicos prin care poţi indica prostia) cleiul urât mirositor şi deloc plăcut atingerii celui care îl foloseşte, dar cu care se poate închega butaforia legitimităţii. Întreaga putere construită în jurul acestui om, cu toată ţesătura de cârdăşii, afaceri cu stridentă cromatică penală şi afinităţi de budoar, şi-a definit un unic scop: autoperpetuarea. Ca la orice organism parazit, obsesia pentru autoperpetuarea este de o voracitate ieşită din comun, absorbind, devorând toată substanţa vitală a organismului pe care îl parazitează. Chiar dacă asta înseamnă moartea organismului gazdă şi implicit moartea parazitului însuşi.

Ieri, în Camera Deputaţilor ( care este cameră decizională, în acest caz) a fost legea prin care primarii vor putea fi aleşi într-un singur tur de scrutin. Astfel, candidatul care va obţine cele mai multe voturi în acest tur de scrutin va fi desemnat primar! Voinţa majorităţii, democraţia şi alte asemenea mofturi au fost definitiv eradicate prin votul unei… (curioase) majorităţi. O majoritate care nu are legătură cu votul popular din 2008 ci cu ceea ce spuneam în alineatul anterior.

Ne putem astfel trezi în situaţia în care un candidat obţine 18-20 de procente dim voturi şi acestea îi sunt suficiente pentru obţinerea mandatului. Ne putem imagina, deci, că în condiţiile unei prezenţe de 40% la urne, 8% din cei cu drept de vot stabilesc cine este noul primar. Şi nu am îndoială, acest model va fi consacrat şi pentru alegerea parlamentarilor. La fel de bine ne putem imagina şi situaţia (puţin probabilă, dar perfect posibilă) în care un primar este ales cu 4% din voturile valabil exprimate. Adică mai puţin decât pragul necesar pentru intrarea în consiliile locale sau Parlament. De ce nu? Dacă la o primărie există un număr de treizeci şi ceva de candidaţi (posibil) care nu depăşesc 3 procente, cel cu 4 % devine primar. Cum spuneam: puţin probabil, dar posibil.

Încă de acum câteva luni avertizam că actuala putere îşi pregăteşte instrumentele cu care să anuleze orice alianţă, orice mare coaliţie. Deşi am anticipat că actuala putere ar putea opta pentru o astfel de cale, mi-am dorit să cred că nu se va ajunge la o astfel de (iertare, dar cuvântul e încă prea blând) PORCĂRIE! Desigur, putem inventa discuţii de salon despre mobilizarea la urne, ne putem afunda în teoretice scrutări ale scârbei electoratului şi în sumare cântăriri de carismă, putem face exerciţii de analiză a exasperării, nu avem decât să ne risipim în matematica dezgustului, imaginându-ne că “poporul suveran” îşi va ieşi din sine şi va veni la vot pentru a da ticăloşilor o lecţie. Dar mai înţelept şi mult mai sănătos ar fi să revenim în România reală, cea a călcărilor în picioare de la promoţii, cea a îmbulzelii la sacoşele cu pomeni. Şi mai ales cea închinătoare la pixeli albaştri. Dacă reuşim această priză de luciditate înţelegem dimensiunile autentice ale acestei mizerii.

Să nu ne sfiim să rostim un cuvânt: fraudă. Despre asta e vorba. Puterea şi-a făcut bine socotelile şi a optat pentru soluţia cea mai profitabilă, nu doar în termeni politici, dar şi într-o riguroasa contabilitate a preţului votului. Pentru că este indiscutabil mai ieftin să furi/cumperi destule voturi într-un singur tur decât să furi/cumperi foarte multe voturi în două tururi. Calcul pragmatic.

O astfel de lege este scandaloasă, revoltătoare! Din acest moment abrogăm ideea de legitimitate, desfiinţăm principiul reprezentării şi le înlocuim şi de jure, aşa cum de mult s-a întâmplat de facto, cu regula tiraniei unei minorităţi agresive şi hulpave. Şi cred că de data aceasta nu mai avem voie să ne rezumăm la mârâitul pe blog, în gazete sau la televiziuni. Indiferent care este opţiunea mea legată de prezenţa la vot este inadmisibil ca principiul majorităţii să fie anulat şi reprezentarea noastră ca cetăţeni să fie pusă în mâna câtorva câţiva pasageri de autobuz hrăniţi din sacoşe cu sigle de partid.

Repet, ne putem narcotiza cu iluzia masivei mobilizări la urne a unei ficţiuni numită electorat responsabil, dar ştim foarte bine că dacă în ziua aia plouă responsabilitatea se volatilizează, iar electoratul se dizolvă. Şi până la urmă e vorba de un principiu. Unul care ar trebui să fie fundamental. Şi mai e ceva. Ştiţi ce? Nu cred că trebuie să acceptăm să le facem şi furatul uşor. Oricum vor fura alegerile, măcar să trudească puţin la asta, să năduşească precum Anastase. Nu văd de ce le-am îngădui să îşi dea şi spor de noapte pentru că au furat pe timpul nopţii.

Mi se pare supărător că prima reacţie a liderilor USL a fost una de resemnare, anunţând că vor modifica protocolul USL pentru a prezenta candidaţi unici la viitoarele alegeri locale. Aceasta este reacţia unor învinşi, unora care mută mereu în defensivă. Aşa că nu îmi vorbiţi despre mobilizare la urne şi aşteptări grozave de la ei. Era obligaţia lor să lupte cu puterea pentru ca această prevedere să nu treacă. Iar dacă puterea a impus-o atunci trebuiau să continue lupta cu orice fel de mijloace posibile, mergând până la retragerea din Parlament şi boicotarea alegerilor. Dar nu, ei au optat pentru soluţia care ( gândesc domniile lor) le rezolvă lor problema: regruparea, candidaţii unici. Pentru partidele care constituie USL poate că asta are cum fi o soluţie, pentru mine cetăţean care aştept să îmi fie apărat dreptul la reprezentare, care aştept ca principiile fundamentale să fie apărate, pentru mine nu este o soluţie. Ca atare, de ce m-aş mobiliza la urne? Ca să-i votez pe unii care nu sunt dispuşi să se lupte pentru drepturile mele? Ori gândesc liderii USL că, poate, porcăria inventată de putere le va fi lor prielnică? Şi într-un caz şi în altul USL validează şi prelungeşte zbaterea întru democraţie reziduală. Iar pentru aşa ceva nu am să votez. Chiar dacă plouă. Oricum înţeleg că votul meu nu mai contează.

Revolta mea faţă de această mizerabilă prevedere nu este nici o pledoarie în favoarea opoziţiei, nici (doar) o răsteală la actuala putere. E un strigăt indignat către tot ceea ce se adună sub coviltirul politichiei româneşti. Şi nu mă voi mulţumi cu acest strigăt. Sper doar să nu mă găsesc, ca în multe ocazii, strigând singur, de nebun, la pereţi. Atunci când toţi vor să tacă, ştiu respecta tăcerea. Şi vom tăcea cu toţii. Până când ni se va atrofia definitiv organul vorbirii.

P.S. Sunt convins că se vor găsi iar unii care să-mi predice despre inoportunitatea votului canci. Am explicat acum 4 ani, acum 3 ani şi de atunci de zeci de ori ce înţeleg eu prin dreptul de a alege. N-am chef să reiau doar pentru că unul a descoperit joi seara blogul ăsta şi are păreri. Ar însemna să încep prin a-i explica articolul de mai sus. Şi nici de asta n-am chef.

27 Comments

Filed under Rabbi zice

27 responses to “Democraţia reziduală

  1. Off topic..Adeca, cine stie, cam tot revoltator.. :))
    Cocosu-i, cum stiti, falos,
    Rosu-n creasta si-artagos…
    Totu-i van, fara ispita,
    Cand gaina-i …nepitita..
    N-ar mai fi o piedica,
    Cand dansa (gaina, mey) se-mpiedica…
    …………………………………………………….
    Si-ar mai fi, inca ceva,
    Da ce ea s-o scutura?
    Si, dupa ce o dascanta,
    Dansu’ se-apuca si canta?
    Mi se pare da belea,
    Ca nu stiu, ce pana mea…
    D-aia va chestionez,
    Doar ase, ma luminez..
    ps/In clip , nu e pa felie
    E-un calcat la ananghie..

  2. Pingback: “Ceauşescu n-a murit/Ne veghează înzecit/E în mine, e în tine/E în fabrici şi uzine/Ceauşescu e o şcoală/Ceauşescu e o boală” « Cristi Petre's Blog

  3. Florian

    Ai dreptate, coane, numai că opoziţia parlamentară e minoritară, ca orice opoziţie. Si, fiind ea minoritară, nu prea văd cum ar putea să se impună. Să facă scandal ca atunci, când cu votul măsluit de Roberta Anastase? Si ce rezolvă cu asta? Atunci, când cu votul de care ziceam, ce a rezolvat? Câinii latră, caravana trece. Să se retragă din parlament? Crezi că îi pasă lui Băsescu de un asemenea gest? Trage câteva hăhăieli şi organizează alegeri, în circumscripţiile rămase fără parlamentari.
    Dăm vina pe clasa politică, dar nici noi nu suntem mai breji. Stăm cu ochii pe Antena 3 sau pe Realitatea şi înjurăm, intrăm pe bloguri care critică puterea şi înjurăm, iar a doua zi mergem să ne răcorim cu o bere.
    In aprilie anul trecut s-a organizat “No Băsescu Day”. In Bucureşti, în Piaţa Universităţii, nu am fost mai mult de 30 de oameni. Dacă era vreo pomană cu mici sau fasole cu ciolan, se bloca circulaţia.
    Ne merităm soarta.

    • Nu împărtăşesc opinia referitoare la neputinţa opoziţiei. Opoziţia parlamentară este, actualmente, MAJORITARĂ în Senat (ştiu, este contradicţie de termeni, dar minoritatea este majoritară în Senat). Şi cu toate astea, în ciuda rapoartelor negative de la Comisii, senatorii majoritari ai opoziţiei nu s-au învrednicit să discute PL 101, care astfel, pe procedura adoptării tacite, s-a dus la Camera Depuţaţelor. De ce? Pentru că posibilitatea de fraudare şi de câştig facil, nemeritat al alegerilor, le surâde deopotrivă pedeleprelor dar şi peneleprelor sau pesedeleprelor. Toată clasa politică este jenibilă. Dacă erau de bună-credinţă se uneau, se mobilizau, convocau presa, ONG-uri, scandal, petiţii … dar nu, că le convine şi lor.

      Şi da, ai dureros de multă dreptate cu lipsa de reacţie civică a românilor şi cu amnezia de care au dat şi dau dovadă. Încep să cred că ne merităm soarta.

    • Opoziția dă dovadă de o impotență politică și ideologică de neimaginat… Nici măcar cu tone de viagra politică nu s-ar revigora…
      Iar starea de minoritate jalnică a opoziției „unite” e dată și de războiul intern din psd, care a determinat excluderea unor oameni și ple carea altora de bunăvoie…
      Eu încă mă mir că nu l-au exclus și pe Geoană și n-au cedat funcția acestuia către PDL, la cât de cretini sunt…

  4. Tulburătoare cuvinte. Şi cumplite.
    Aşa tulburătoare şi cumplite şi tot nu pot reda dimensiunile reale ale grozăviei care ne copleşeşte.
    Suntem nu încă neputincioşi dar nici departe de starea asta într-o mizerabilă şi infernală portocalosferă.

    • De asta o numesc “democraţie reziudală”. Şi nu cred că e bine să căutăm doar petele portocalii pentru a vedea adevărată dimensiune a tumorii. Hai să mă englezesc: full body scan.

  5. Simplu si pe inteles : daca electoratul nu merge la vot pentru ca ploua, electoratul merita un sut in bot. Cu toate farafasticurile de “optiunea mea apropo de votare” au ba.

    Ai ceva de spus ? La urne cu tine. Nu ai aparut la urne ? Nu esti om. Nu esti nici macar femeie, in societatea asta moderna, nu esti copil ca n-ai virsta, esti in rind cu debilii mintali, cu pusii sub interdictie, cu puscariasii si ceilalti decazuti.

  6. factor

    Gandindu-ma – asa, mai ciobaneste – ca-mi pot manifesta pohta si alegerea la restaurant, ca si in fata urnei, arunc o parabola:
    – ce alegere am eu daca garcon-ul imi zice ca pot “sa ma decid” intre sarmale si chiftele, eu detestand carnea tocata? Magarul lui Buridan, nu?

    La fel in fata urnei…
    (asta-i doar explicatia pentru cei civilizati – civitas – mari iubitori de “esprimare” democratica, chiar cand nu stiu de ce o aplica. Pe scurt: nu sunt reprezentat, nu votez! E foarte simplu.)

    • E şi punctul meu de vedere. Discutăm despre dreptul de a alege, nu despre dreptul de a vota. Dacă ne respectăm cu adevărat acest drept nu avem cum ne mulţumi cu calitatea de simpli sortatori.

      • sierra

        Libertatea de a alege este atat de relativa, aproape iluzorie… Daca ai de ales intre a sta cu chirie sau a-ti cumpara o casa prin intermediul bancii, careia ii ramai dator o jumatate de viata, se cheama ca ai fost liber sa alegi? Ce alegi intre a vorbi si a tacea, cand a vorbi inseamna pierderea locului de munca si a tacea inseamna ca familia ta supravietuieste si luna asta? Dar daca ar trebui sa alegi intre medicamentele mamei sau ale tatei , ce-ai alege sa tratezi saptamana asta, diabetul sau stenoza mitrala? Si pana la urma, ce-ai putea alege intre o viata de rahat si o moarte despre care nu stii nimic? Ca sa nu mai vorbesc despre cei carora viata atat de tare le da cu tifla, incat le asaza in fata “alegerea Sophiei”. Aceea este cu adevarat o alegere imposibil de facut, nu cea dintre Basescu Boc si Antonescu Ponta.

    • Nostradamus

      O daaaa …, si-acesti “civitas” – superiori , inteligenti si mandrii (?!) – VOR MANCA, pana la urma , RAHATUL pt. care au optat “vacarii si porcarii satului” , recte , in cazul nostru , “sarmalele cu varza imputita si cu viermi” , daca tot n-au vrut sa aleaga chiftelele facute , si ele , din carne tocata (dar NU imputita!). 🙄
      Eeee , da , dar sunt satisfacuti ca si-au exprimat , cel putin , neingradit (?!) parerea …! 😆 😦

    • rich guy

      Raspuns pentru Sierra.
      Multumesc pentru motivul de reflectie si pentru felul in care ati dus discutia mai departe.
      Alegerea intre entitati egale in semnificatie este prajeala mintii . Ce se asorteaza mai bine unui costum gris ? O cravata grena sau una dungata in alb-galben ?
      Si dupa cum ati spus viata iti creeaza in continuu dileme, unele fara rezolvare.
      Succesul consta in a le evita, iar omul de succes (aprecierea ramanind relativa) s-a adeverit a fi cel despovarat de probleme.
      Despovarat de intrebari, scrupule sau constiinta.
      O mai fi la noi vreo granita intre a fi despovarat de probleme sau de constiinta ?
      NU !
      Dar incontestabil o fragilitate trupeasca toti o avem. Una emotionala … hai … mai bine flituiti-ma !

  7. De data asta nu zic nimic despre votul canci. Ai dreptate în ce spui. Pentru mine să nu merg la vot ar însemna că nu mai am nicio speranţă. De emigrat, pentru mine, e tîrziu. Ce-mi mai rămîne???
    Banzai!

  8. Nostradamus

    Atunci “canci” sa fie … , daca asta ti-este vrerea ! 😦

    Dupa cum am mai spus : VIATA nu e formata DOAR din “alb si negru” … , mai exista o multime de “nuante de gri” … 🙄 Dar daca nu vrem sa intelegem si sa acceptam ASTA , si consideram ca tot ce nu-i “alb” e obligatoriu “negru” , meritam sa traim (bine !) , inconjurati de-atata “negru si-ntuneric” pana ni se va atrofia definitiv vederea (si-asa mult-prea-chioara) ca la cartita .

    Si-atunci VOM PUTEA CU ADEVARAT sa ne lamentam ! 😈

  9. Pingback: Drept sau obligaţie? « shogunu'

  10. Interesanta aparitie a ta la bookfest. Destul de stapan pe situatie.

  11. rich guy

    Reziduala sau de fatada e totuna. Totusi prefer sa-i zic de fatada pentru ca avand luxul de a ma judeca singur, desigur foarte concesiv fata de mine insumi, am ajuns una. In spatele ei nici urma de compasiune sau de identificare cu victima. Si daca nu ma intereseaza omul, familia, cum m-ar mai interesa comunitatea ?

  12. Daca 40% se prezinta la vot si un candidat castiga functia de primar cu 8% e pentru ca ceilalti 60% aleg sa nu-si exercite optiunea de vot. Atunci de ce sa ne plangem? Aleg cei care se duc sa aleaga.

  13. Pingback: Democraţia reziduală şi boborul suveran al republicii podgorene | Vultureşti

  14. Pingback: Democraţia reziduală şi boborul suveran al republicii podgorene | Vultureşti

  15. Pulimea taichii

    Curtea Constituţională e formată din politruci îmbrăcaţi în robă şi care-şi spun judecători. O instituţie periculoasă, care sapă la temelia democraţiei prin jocul portocaliu pe care-l face. USL ar trebui s-o desfiinţeze în secunda 2 de la accederea la putere. Iar atribuţiile sale să fie preluate de Înalta Curte, cum e firesc.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s