Eu nu votez ca boul! Aşa rămâne!

Un articol de acum două zile mi-a adus, aşa cum era de aşteptat, inevitabile mustrări, necesare răţoieli şi vârtoase înjurături. Fierbinţeala talibanismului uselist dogoreşte la fel de aprig ca isteria pedelistă în zilele ei bune.  Sunt dojenit pentru că, enunţând o opinie, aş strica tocmeala opoziţiei cu votanţii săi. Se admite că traseismul e o formă de obscenitate, în politică, dar mi se livrează indulgenţe personalizate, pentru că, desigur, cutare o fi traseist, dar uite, e băiat bun, altul e la fel de traseist sau chiar mai abitir, dar se poate sta de vorbă cu el şi tot aşa.

Oameni care nimeresc aici pentru prima data şi citesc din goana calului un titlu şi jumătate de paragraf au pretenţia de a fi băgaţi în seamă pentru că, fireşte, deja “m-au citit”, mă pot rezuma în trei substantive şi două adjective. Aş găsi amuzant lucrul acesta dacă cei în cauză nu şi-ar tocmi şi votul la fel de competent.

Se operează cu judecăţi prefabricate, principiile sunt evacuate şi în locul lor se face un trafic intens cu sloganuri stupide, cu fraze primite de-a gata.  Încă şi mai interesant, gesturi perfect criticabile, la nivel etic, devin justificabile şi necesare într-o logică a codoşiei electorale, calculul politic meschin şi lipsit de scrupule, călcând pe orice urmă de principii, detestabil când se întâmplă în ograda “celor răi”, devine curată virtute dacă e zărit în curtea “alor noştri”.  Oameni care supravieţuiesc în condiţia de simpli alegători au disponibile importante resurse de admiraţie pentru orice fel de machiavelâc, atâta vreme cât acesta ţâşneşte dinspre  “ăi buni”.

Există apoi reacţia de tipul “te-am socotit băiat bun, pentru că am crezut că gândeai ca bine, dar acum când văd că mintea îţi e ocupată cu propriile-ţi gânduri, afirm că eşti lichea!”. Fireşte, în situaţia asta se emite constatarea că sunt: portocaliu, oranj, fascist, comunist, anarhist, sectant, vegetarian sau hippiot.

Lucrul de la care am pornit este extrem de simplu şi merită, din nou, enunţat. Spuneam că nu mă văd ( o opţiune strict personală) dispus să-i votez pe unii care până acum o lună zbierau împotriva traseismului politic, dar care acum, încă înainte de a fi ajuns la putere, se grăbesc să laude, ba mai mult, să cultive acest traseism. Simplu. Explicam că nu văd cum mi se poate cere să votez împotriva a ceea ce numim mafie portocalie, câtă vreme membri importanţi ai acestei mafii se refugiază prudent în ograda a ceea ce ar putea fi viitoarea putere. Din nou, foarte simplu. Apelam la consecvenţă în apărarea unui principiu. Ei bine, chestia asta s-a vădit a fi inacceptabilă pentru unii. N-am cerut lapidarea traseiştilor. Până la urmă oamenii ăia ar trebui să aibă o meserie la care să se întoarcă, nu? De ce trebuie să rămână neapărat în politică dacă partidul în care au funcţionat şi cu ajutorul căruia s-au pricopsit nu-i mai satisface? Există mii de oameni admirabili care ar putea avea ceva de spus în politică, în locul secăturilor.

Mai există apoi argumentul lipsei de opţiune. Demonstrată fiind ticăloşia actualei puteri, singura alternativă este actuala opoziţie – mi se explică. Oricât de criticabilă ar fi. Acceptând-o aşa cum este. Unora le poate părea o naivitate, dar va trebui să spun că starea asta de lucruri ne este imputabilă. Da, suntem în situaţia în care alternativele sunt actuala opoziţie şi abjecţia lui Dan Diaconescu. Dar, repet, lucrul acesta ne este imputabil. Lipsa de alternativă e consecinţa opţiunilor noastre istorice, a votului nostru repetat, din nou şi din nou, pentru răul mai mic. Fără obiecţiuni, fără a cere nimic, fără a pretinde decenţă. Putem continua aşa sau putem încerca ceva mai mult. În articolul pomenit sugeram că ar merita să încercăm mai mult. Şi, pentru votul meu, cer mai mult.

Atitudinea asta resemnată, consolată cu lipsa de alternativă, indică o fisură importantă în zidăria democraţiei noastre. Pentru că, în logica democraţiei, comunicarea dintre politic şi societate, dintre alegător şi ales, funcţionează în ambele sensuri. Raportul dintre cetăţean şi ales nu poate fi rezumat, redus la precaritatea schimbului “vot contra slogan”. Politicianul este dispus să promită orice în schimbul votului şi apoi e mereu gata să îşi uite promisiunea. De ce? Pentru că se poate. Pentru că i-a impus deja cetăţeanului convingerea că nu are alternativă. Atunci politichia a câştigat. În situaţia asta ne aflăm. Sau, ca în locurile în care democraţia încă supravieţuieşte, nu mai admitem asta. Şi punem o presiune constantă pe politician, constrângându-l să funcţioneze între gardurile legii, să îşi potrivească vorba cu fapta. Iar asta nu se întâmplă o dată şi gata, în campanie electorală- deşi ar fi mai comod aşa.

În fine, suficient pentru astăzi. Fiecare cu opiniile sale. Indiferent ce va fi, nu eu voi umbla cu girofar de la iarnă, nu neamurile mele vor fi proptite prin tot felul de funcţii, nu eu mă voi înfrupta din banul public. Articolele acestea şi comentariile aferente rămân aici.  Şi le revizităm de la iarnă. Până atunci rămâne cum am stabilit: eu nu votez ca boul!

Advertisements

31 Comments

Filed under Eu nu votez ca boul

31 responses to “Eu nu votez ca boul! Aşa rămâne!

  1. T.

    Bun. Nu mergem sa votam raul mai mic. Panem un pret corect pe votul nostru. Dar cui cerem pretul asta? Conform regulilor pietii, trebuie sa existe si cerere, ca sa putem obtine acel pret! Si nu e, pentru ca producator de vot ieftin se gaseste la noi pe piata la kilogram. Si atunci votul meu si al celor cateva mii care ar putea fi totalmente de acord cu tine nu intereseaza pe nimeni. Pana nu inventam, tot noi si niste politicieni pe care sa-i intereseze marfa nostra si care, pe deasupra, sa fie dispusi sa urce drumul Golgothei de dragul ei, putem sa mai asistam la vreo 10 alternante din astea, in care se schimba doar eticheta si ticalosii raman, in mare, literalmente aceiasi.

  2. perfect de acord. Sunt prea preocupaţi să destructureze, cel puţin in opinia lor, PDL-ul ca să se mai gândească la efectele asupra adevăraţilor adversari ai PDL-ului şi ai lui Băsescu. Şi mizează, iarăşi, într-adevăr, pe lipsa noastră de alternativă. Pentru că ziua votului venind, ce vom face? Bun, putem să le întoarcem spatele şi să refuzăm votul. Câţiva nu contează.
    Dar dacă vor conta. Dacă, să zicem, vor ieşi iar, cu ajutorul lui PPDD la guvernare. Pentru ei va fi cum va fi, dar pentru noi? Admiţând că USL-ul e format, măcar acum, dini cretini şi ticăloşi, mai poţi suporta să-l vezi pe Băsescu apărând să spună iar “un fleac, i-am ciuruit”? Eu chiar N-AM crezut că CDR e o alternativă, chiar îi ştiam îngălaţi şi proşti şi fuduli, chiar a fost un dezastru pe care numai pdl-ul de acum l-a depăşit, dar satisfactia de-al vedem jos pe Iliescu (mai puţin jos decât credeam, până la urmă)… nepreţuită! Pentru toate celelalte, există mastercard

  3. epolitikon

    Treaba cu traseismul politic ar trebui reglementata foarte dur prin lege. Dur tata, adica iti schimbi partidul o data la 10 ani daca ai avut parte de cea mai neinsemnata functie publica pe criterii politice si atunci cu acceptul prin vot secret al celor unde vrei sa te duci, etc.

    E o chestiune vitala pentru primenirea clasei politice si o chestiune care ar favoriza/defavoriza in egala masura toate partidele, asa ca nu vad motive sa mai fie amanata. Dar desigur ca numarul parlamentarilor care nu doresc acest lucru depaseste cu mult numarul celor care sunt pentru. De ce nu convoaca presedintele un referendum pe tema asta? 🙂

    Si doi la mana, bine frate, accepti traseisti politici de la putere pe motiv ca darami regimul basescu, dar ce faci cu oamenii proprii care stau capra in opozitie de multi ani si tanjesc si ei dupa o ciorvarta, un antreu, ceva?!?

    • Am scris cândva despre asta. Ceream ca pe durata unui mandat legislativ, traseistilor sa le fie interzis accesul la vreo demnitate/functie publică.

      • epolitikon

        Deci trebuie infiintat partidul bloggerilor ca noi tot propunem dar nu ne baga nimeni in zeama…

  4. sinaxaoarba

    Eu nu votez, deocamdata, deloc. Nu am alternativa: securistii pedelici sub nici o forma, strutocamila comunisto-liberala cu avanturi de transfugi securisti e o dezamagire, Diaconescu cu partidul lui, cascadorii rasului, udmr nem tudom, altele?! Poate gasesc vreun partid al rromilor… La locale daca nu te orientezi cu cei ce vor veni la putere poti sa alegi pe superman primar ca nu o sa vada nici bani de costum de la centru, daca votezi cu unu care va fi de aceeasi culoare cu putere o sa faca orice cu banii primiti numa sa-i iasa parandaratu… Mai avem scapare?! Traiasca Regele!

    • fury

      Exact asta vrea Zeus…..Sa analizam toate variantele si sa capitulam in bratele lui….fie ce o fi…!!! Opinia mea: Pai daca vrem sa dam jos pe cineva…ne unim cu totii …votam USL 70-80% si dupa aia avem timp 4 ani sa tot analizam….!!! Oricum numai prin voturi sucesive ,…in procent mare…si prin alternanta vom gasi canva conducatorii ideali…!!! Daca semanam indoiala ca …astia nu-s buni…ailalti…nici atat…cine vrei sa vina sa ne conduca…???

  5. Corect! Mi-e scarba si mie ,de ce e-n politica romaneasca! Mai vedem ce-o fi..Seara buna!

  6. shuffle

    De fapt ce propui dumneata domnule? Sa nu mergem la vot? Sa introducem votul alb in urna? Sa scriem ce ne doare pe buletinul de vot? Problema noastra este ca NU mai avem de unde alege. Romanul de rand nu mai este cinstit. Pur si simplu, pana acum, nu a avut ocazia sa se afle la ciolan ca sa arate de ce este in stare, insa este coruptibil pana in maduva oaselor. Tara asta mai are mult de suferit de pe urma poporului ei.

  7. Adela

    Nu vreau să votez “răul mai mic”. Experienţele mele anterioare au demonstrat că nu există aşa ceva. Băsescu era, în 2004, răul mai mic pe care i-l opuneam lui Năstase (de care mi se luase). Iaca na, poftim de vezi!

    Refuz compromisul cu mine însămi. Când Antonescu a promis că nu va accepta în PNL plimbăreţii, am avut senzaţia că se întâmplă ceva.
    Am auzit că Frunzăverde (că de la el a plecat marea migraţie – ai crede că te uiţi la “Ice Age”) nu ar fi traseist. Depinde cum este definit traseismul. Eu cred că nu ţine doar de câte partide schimbi, ci şi de momentul în care te hotărăşti că partidul în care eşti nu mai merită devotamentul tău. Toată lumea îl laudă că a fost împotriva a câte ceva încă din 2010. N-a plecat în 2010, nici în 2011, nici în primele 3 luni ale lui 2012. A plecat cu 2 luni înainte de alegeri. Că le caştiga cu PDL-ul oricum? Nu mă interesează. Mă deranjează însă faptul că PNL-ul l-a acceptat. Putea să îşi facă un alt partid sau să plece din politică. Nu îmi pasă.
    Nu mai vreau jumătăţi de măsură; decât să beau nechezol, mai bine apă chioară. Hai, că nu suntem chiar toţi dobitoci fără creier şi coloană vertebrală!

  8. alinutza

    Of,of … Dar eu care, dupa patru ani de opozitie, trebuie sa dau mana si sa-l iubesc pe cel mai aprig dusman al meu recent intrat in usl 😦 . Sloganul lui : Eu nu fac politica, fac administratie! Ma lesi …

  9. ai talent la scris. apreciez. imi place. ideile despre politicieni sunt de genul, cai verzi pe pereti. nu apreciez. vorbesti despre principii, moralitate, corectitudine, etc.la cine? nu vezi, la absolut toti politicienii, interesul personal, este ceeace-i face sa pupe si un “lepros” numai sa ramana cu functia de “politician”. Aud ca politicienii ( ii bag aici pe toti, primari, guvernanti, directori pusi, etc)spun ca au realizari, uita sa adauge ca doar pt ei si rudele lor. Deci atentie, nu votezi ca un bou, dar cum ? “Greii” Ponta+ Antonescu,mai nou MRU,marii victoriosi, sa nu ma intelegi gresit ,ceilalti sunt perdanti din start,cu ce se deosebesc ? Cred ca Antonescu i-a lectii de actorie, pt a stii unde sa faca pauze in discurs, sa ridice din sprincene, sa faca pauza pt accentuarea cuvintelor rostite, etc. etc. Vorbeai de meseria (profesia ) lor, esti nebun, cum sa se intoarca la ea,( oricum nu ar mai fi capabili de nimic) e f comod sa stai in fotoliul de politician, relatii, usi deschise, parandarat, etc. hai ca m-am plictisit cu expicatii, bine , tu nu votezi ca un bou, dar cum?

  10. Pingback: Băi, e posibil aşa ceva? « Mihai Hristea

  11. Pingback: Scurte, dar directe « Bujold's Blog

  12. Piticul Prono

    Da’ nu stiu cine ti-o fi zis sa votezi ca un bou (super haioasa poza altfel!) ca nu cred ca esti fan PP DD T sau Romania Mare. Invartosarea matale imi aduce aminte de tineretea mea muncitoreasca, in care inginerul de sectie sa sfatuia cu proiectantul scriind cu un creion chimic pe gard, dupa care proiectantul vedea cu un calc frumos tras in tus cu rotringul, dupa care maistrul arata strungarului cu creta pe perete ce trebuia sa faca. Ca fara creta nu iesea nimic! Cam asa arata “the making of”-ul optiunii politicie la romani.
    Esenta votului de anul asta este ca vom ramana sigur cam cu acelas cacat, insa poate ii vom zbura motul si goni din muste.
    Si oricum, cine se teme prea mult ca o sa fie bou, se poate sa ramana vaca. Sau poate ii place sa stea capra. Pe mine a inceput sa ma cam doara mijlocul.
    Pace tie, Rabbi!

  13. TV 5

    Pe TV5 a fost mai acum o luna un reportaj comparativ intre cheltuielile administratiei Merkel si Sarkosi.Admin Merkel publica absolut tot,pana si meniul zilnic;in reportaj a aparut Presedintele ASOCIATIEI CONTRIBUABILILOR GERMANI,care verifica toate cheltuielile cu stictete si nici nu concepea sa nu i se puna documentele la dispozitie.In Franta e cam ca pe la noi.
    Toata clasa politica este platita si finantata din BANI PUBLICI!
    Cum ar fi sa mergi la Service sa-ti repari masina,sa-ti ia si banii si masina si sa mai mananci si bataie daca te revolti?!
    Avem de ales de ales intre hoti de buzunare si talhari!Si au aparut de curand si excrocii profesionisti!
    Ia verificati cine afacut softul pt BEC,BEJ? Un Worm care sa modifice ce a votat fiecare al 100lea sau 1000lea poate face si un student de anul 2 informatica;cine verifica?
    Pana la vot treb intai o as. a contibubililor.Pana atunci votez la urmatoarea reincarnare!

  14. ANONIMUS

    Din pacate romanul voteaza cum spuneati ca n-o faceti.A vota ca “boul “e
    forma cea mai inalta de consecventa.Daca un politician corupt pana-n maduva si vesnic cu un facies a unui personaj care tot intreaba :-Si eu cu cine votez?!este frecventabil este o mare intrebare,dar nu avem alta solutie ca sa scapam de portocalii.Eu o sa votez ,dar scrasnind din dinti.

  15. lupi

    Apoi , eu cred ca ,, de ce tzi-e frica , nu scapi !”. Eu nu stiu daca o sa votez , nu-i chiar simplu de mers la Londra . Dar daca-as fi in tzara cu sigurantza as merge la vot si nu mi-as face prea multe probleme cu cine — pentru a avea macar o cat de mica speranta pentru existentza in viitor a tzarii mele si , de ce nu , ca sa traiesc sa-l vad macar pentru o zi pe madarfackarul chior in puscarie macar pentru o zi!!.Chiar daca ar merita sa stea la oca ,, vietzas”!!

  16. lupi

    ocna , nu oca – !

  17. lupi

    Prietene, daca nu vrei sa votezi ca boul , citeste discursul lui Nastase de la Congresul de azi !!. Si , daca-mi dai voie , lectureaza cat mai putzin blogul Sorinei -crede-ma , dauneaza !!!.

  18. That’s nice and all insa revenind la realitate, alegerea e extrem, EXTREM de simpla:
    – “nu votez ca boul” => absenteism crunt al celor din tabara USL => PDL + PP-DD + UNPR + UDMR vor forma noua majoritate => voi trai ca boul inca 4 ani.
    – votez util si contra-PDL (daca nu din motive pro – USL) => se schimba regimul => putem in sfarsit sa incepem o incercare de reconstructie.
    Cat de bine va decurge, nu avem de unde sa stim. Insa stim cu siguranta cum vor merge lucrurile daca PDL mai ramane 4 ani la carma, de data aceasta impreuna cu PP-DD.

  19. cristi

    Ca de obicei, articolul este foarte bine scris, însă diagnosticul e greşit şi tratamentul propus catastrofal. Nu pentru că am votat pentru “răul cel mai mic” (sintagmă înşelătoare, probabil concepută într-un laborator de propagandă) arată politica românească aşa rău, ci tocmai pentru că n-am făcut-o. Din 2000 încoace prezenţa la vot a fost în jur de 50%, ceilalţi gândind exact aşa cum ne îndemnaţi acum şi prin nonvotul lor au amplificat importanţa fiecărui vot valid. Din păcate mulţi din jumătatea nonvotantă a României sunt capabili de gândire critică şi exigenţi – de aia au refuzat să voteze. Iar mulţi dintre cei care au votat, cam jumătate din ei, sunt proşti uşor de prostit. Consecinţa a fost că poţi guverna ţara doar prostindu-i pe proşti, iar politicienii s-au adaptat. Fenomenul ăsta nu e exclusiv românesc, el erodează democraţia peste tot în America şi Europa. Nu ştiu de nici o ţară occidentală unde calitatea politicii să nu se fi degradat dramatic în ultimele trei decenii.

    De aceea, aşa “bou” şi “taliban”, o să continui să votez de fiecare dată. Nu votul este opţiunea stupidă şi iraţională, ci nonvotul. Poate o să greşesc atunci când votez, dar măcar o să încerc ceva iar dv. n-o să faceţi nimic. Absolut nimic, în afară de lamentări patetice şi inutile.

  20. Barbu Mateescu

    Felicitări pentru locul 1 de la roblogfest. Nici alţii nu votează ca boii 🙂

  21. Poporul

    Mă adresez doar celor care au decență și bun-simț,dar continuă,totuși,să voteze.Restul nu mă interesează.Așadar:
    Nu votați!
    Votul tău dă legitimitate unui șmenar să acționeze în numele tău,pe banii tăi,cu banii tăi.Și TU nu poți să faci nimic dacă el îți ia toți banii și te lasă în curul gol.În stadiul actual al politicii,nu contează cu cine votezi – oricum o să ieși la protest când guvernul o să vândă canalizarea și ce mai ai de la stat unor firme străine.Sau o să vândă aurul,gazele,etc și te lasă dator vândut.
    Dacă,în schimb,numărul celor care dau legitimitate unor șmenari este mic,ăștia vor înțelege că trebuie s-o lase mai moale,și TU nu va trebuie să ieși în stradă,să te bați cu polițiștii,măcar pentru un timp.
    părerea poporului,deh…

  22. florianflorian

    Parca am lasat si eu un comentariu pe aici. Sau poate eram beat si am adormit cu capul pe tastatura. Sau poate am scris tampenii si nu am trecut de moderare. Sau poate nu am scris tampenii, dar tot n-am trecut de moderare. Dracu’ stie, ca el le stie pe toate.

  23. mona

    cica! dupa 3 ani, de anonimat si o viata de rahat apare unchiul lu sotu meu viitor primar .o sa devina matusa tamara?

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s