Scurte, dar groase

Un recent raport FMI identifică 5 factori de risc majori pentru România.  La punctul 2, genialii de la FMI observă că un factor important de risc îl reprezintă “Accelerarea dezintermedierii de către grupurile bancare străine”.  Sectorul nostru bancar -corect observă FMI- e controlat exclusiv de către băncile străine, care devin tot mai puţin interesate de creditarea economiei româneşti. Băncile astea  n-au fost străine de la început, ci au devenit astfel pentru că aşa ni se impusese de către… genialii de la FMI. Ni se explicase atunci că dezastrul de la Bancorex nu ar fi avut cum se petrece daca banca ar fi fost privatizată. Şi după privatizare ne-am trezit împrumutându-ne – vivat Băsescu!- consistent, pentru … a salva băncile – care acum nu mai sunt ale noastre. Mai constată FMI “Consolidarea băncilor ar putea necesita lichiditate de urgenţă, iar, într-un caz extrem, ar putea deveni necesară chiar o intervenţie pentru susţinerea băncilor, dacă deponenţii îşi pierd încrederea în instituţiile individuale de credit.”

Punct şi de la capăt. Principalul factor de risc pentru economia românească e reprezentat de către FMI. E limpede de ce?

*

Leonard Orban susţine că şi-a retras candidatura pentru Curtea de Conturi Europeană. Da, sigur. Şi Ninel Potârcă şi-a retras candidatura pentru preşedinţia României, în 2009, tot aşa, după ce a pierdut alegerile.  Ca şi Orban. Pentru că, în Parlamentul European, candidatura lui a fost respinsă cu 294 de voturi împotrivă. Pe cuvânt că nici nu sunt supărat, la faza asta, pe europarlamentarii din PPE. Până la urmă ce rahat a făcut Orban ca să creadă ca i se cuvine leafă de la stat pe vecie?

*

Apropos, mai ţineţi minte că avem un comisar european? Cioloş, comisar pentru agricultură. Şi ştiţi cât bine ni s-a tras de la chestia asta. Postul ăsta a fost obţinut de România doar pentru a fi cedat Franţei. Google vă explică legăturile dintre Cioloş şi Franţa. Până la urma am intrat  în UE doar pe post de marţafoi?

*

Revenind la ceea ce spuneam la început, acum se lucrează la privatizarea Hidroelectricii. Chiar s-a stabilit că România, economiceşte, trebuie complet desfiinţată?

*

Listele de candidaţi pentru Parlament  ale USL au devenit de nevotat. Dar asta nu e problema mea. Deloc.

 

 

 

Leave a comment

Filed under Buletinul de stiri

0 responses to “Scurte, dar groase

  1. DAD

    Domnule, mă enervezi! Am deschis blogul ăsta că sunt într-o pasă proastă şi voiam să polemizez suburban cu cineva. Cum s-o fac când sunt de acord că tot ce spui e corect, e corect, e corect?! Hm!

  2. Mordechai parca ,parca ,il aud pe Illie Serbanescu .Nici pe el nu il baga nimeni in seama ,cred ca te paste si pe tine adica ciini latra caravana trece !!.🙄

  3. Liliana Radulescu

    Ai dreptate :listele USL sunt de nevotat ca si ale celorlalti combatanti!Unde este USL-ul din primavara ? Ce s-a intamplat cu “vom face ALTFEL de politica”? Imi este scarba!Nu mai pot urmari nici macar A3 ;la ce bun atatea dezvaluiri cand puterea este autista?Doar ca sa ne tina nervosi pana la alegeri?Tu ai ramas singurul pe care il mai citesc ;in rest, inchid toate canalele prin care politicul ar putea ajunge la mine!

  4. Fluieratorul

    Cred ca am intrat in UE pe post de tara UE, puteam profita de ocazie, dar noi in schimb ne-am dovedit a fi martzafoi pe parcurs.

    Si mai cred ca Romania s-a desfiintat economiceste singura, cu indirjire, dupa ’89, a “muncit” pina prin 2004, asa, si a aderat la UE pe post de colonie de resurse primare si de consum. Acu’, asta nu le-a convenit unor milioane de oameni care totusi vroiau sa munceasca, si acestia s-au carat in vestul UE, muncesc, produc si consuma acolo. Romania mai are ceva resurse primare, care in foamea generala, sint inca interesante pentru cite cineva. E discutabil daca e mai util pentru noi sa le exploateze totusi cineva, sau poate le aruncam la gunoi si pe astea. Nu de alta, dar si generatia de “dupa 20 de ani” are dreptul sa faca praf ceva… “Mostenirea” e de vina, de-aia am facut tot ce-am putut s-o nimicim.

  5. „Listele de candidaţi pentru Parlament ale USL au devenit de nevotat. Dar asta nu e problema mea. Deloc.” nu „au devenit”. asa au fost dintotdeauna. ca si cele ale celorlalte partide. si, din pacate, e problema ta, a mea, a fraierilor de serviciu, in general.

  6. După cum o tratează, se pare că nu e nici problema lor.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s