Cafeaua de sâmbătă

Cafeaua e cumplită, muzica e proastă şi mult prea tare. Ospătarul duhneşte a parfum ieftin, ca frizeria lui Nae Girimea. La fiecare trecere a lui trebuie să-mi ţin respiraţia, altfel simt că mă înţeapă inima. Nu contează. Nu mă deranjează nici terorismul olfactiv al ospătarului, nici gustul de fân cosit şi uitat în ploaie al cafelei. Nici măcar zgomotul ritmic de lighean izbit de calorifer al muzicii care năpădeşte din boxele pe care nu le văd, dar care îmi perforează timpanele. Important e că sunt într-o cafenea în care se poate fuma. Că e o cafenea respectabilă, de “lume bună”, în care cafeaua costă cât o rată la FMI, dar fotoliile sunt din piele şi pot inhala în toropită lâncezeală duhoarea parfumului ospătarului îmblânzită de fumul de ţigară şi tăvălită prin mirosul greu al parfumurilor celor trei domnişoare, categoria Piţi 2.0, de la masa vecină.

Cele trei piţi gânguresc fără încetare, fumând, tot fără încetare, din nişte ţigări subţiri şi lungi, care put teribil a hoit uitat în cherhana. Sug din ţigări cu straşnică încordare, ţuguind buzele şi săpând gropiţe – ba văi adânci-  în obrajii văcsuiţi temeinic. Apoi expulzează fumul, tot cu buzele ţuguiate, şuierând ca ceainicul bunicii. Fiecare dintre ele reprezintă una din subspeciile Piţi. Cea blondă, cu buze vopsite greu, supradimensionate, are un decolteu exagerat, care nu-şi propune să pună în valoare bustul excedentar, ci să-l livreze de-a dreptul celor neînţărcaţi. Din urechi îi atârnă nişte talăngi complicate, care vestesc venirea la stână la fiecare clătinare a capului. Roşcata are o pietricică lipită de nară, sclipind printre dunele de farduri care ostenesc încercând să ascundă răbufnirea acneică. Sub tricoul negru, încărcat de paiete şi tot felul de răhăţişuri sclipitoare, un sutien construieşte două mici cocoloaşe, ridicole, ca nişte exerciţii eşuate de protezare. Cea de a treia e brunetă. Un fel de Morticia, un amestec de aprozaristă emo şi manelistă retro. Clefăie ca apucata şi se bâţâie fără încetare.

Conversaţia celor trei – îi putem spune şi conversaţie- are volumul studiat, reglat cu atenţie pentru a acoperi muzica din cafenea şi a se putea auzi îndeajuns de clar la toate mesele. Bruneta are o dicţie de ebă, aglutinând vocalele, topind cuvintele în ligamente ad hoc.

– Deci tu eram deci la mal şi deci am intrat la magazin deci nu spun care că nu vreau să fac reclamă…

I-o fi teamă că o amendează CNA-ul? Cum adică nu vrea să facă reclamă? Creierul ei e un depozit de prostii auzite la TV, nelegate între ele prin niciun accident sinaptic.

– El era acolo deci la o cabina de prohbă (aşa pronunţa bruneta: prohbă) deci chiar în uşa şi vorbea cu una. Deci am stat să văd cu cine era. Deci fată era cu panarama aia. Deci nu mi-a venit să cred. A mers şi a plătit el. Să vezi fată deci ce i-a luat. Deci aia nu se vede în oglindă?

Roşcata contribuie şi ea la dezbatere. Are voce gâjâită şi sâsâie.

– Fată eu cu el n-am nimic. E bărbat şi e normal. Ea e panaramă. Aşa a fossst mereu, doar pe interesss.

Acum e momentul în care blonda trebuie să intervină. Pare că stropeşte la fiecare cuvânt:

– Fată eşti sigură că era el? Că eu am vorbit cu el la telefon şi zicea că e la partid.

Bruneta şuieră un metru cub de fum şi confirmă.

-Deci el era fată. Era îmbrăcat în sacoul ăla maro, ştii tu care, că nu vreau să fac reclamă. Deci să vezi că panarama îl face şi-l convinge să-i facă şi videoclip.

– Nu-i face fată – protestează blonda. Că-mi zicea Gigi. Când mi-a făcut mie videoclip Gigi mi-a rămas prieten.

– Lasă, fată, că şi ăla e parşiv – notează roşcata.

Blonda rămâne pe gânduri. Pe urmă conchide:

-Fată, treaba lui, că eu nu sunt absolutistă. Mie să-mi aranjeze la parlament, cum a zis, că mă face parlamentară, că eu nu mai vreau consilieră, cu toate distrusele alea. În rest n-are decât să facă ce vrea.

-Păi deci  dacă îl convinge deci curva şi o face pe ea? studiază bruneta o nouă ipoteză.

– Aia în parlament, fată? se indignează blonda, inventând un râs tip cabotin nr.5. Aia fără ţâţe? N-ai să vezi. Mă duc la nevastă-sa! O fac de panarama la televizor şi pe ea şi pe el.

Tocmai când lucrurile păreau mai interesante, de masă se apropie un tip. Rânjeşte ca un dobitoc. E pomădat şi îmbrăcat ca un surugiu peste care a picat o moştenire. E trecut de 40 de ani, dar se screme să arate mai june. Se apleacă şi o pupă pe blondă. Asta se topeşte.

– Ce faci, puiu’? gângureşte blonda.

– Am venit să-mi văd fata! se manţofeşte şi el, prăvălindu-se pe fotoliul liber ca varza în camion.

– Ai fost la mall? se interesează blonda.

– Da, iubi! rânjeşte el. Am fost şi eu ca băieţii cu una, să-mi încerc norocu’.

Hlizeşte ca idiotul. Alea hlizesc şi ele. Lui îi sună telefonul. Marele mascul se ridică şi iese urlând în telefon.

-Vezi, tu? Îi face doar clip! pune blonda concluziile. Celelalte sunt de acord.

Cafeaua e de rahat. Ospătarul pute rău. Dar atmosfera e faină. De lume bună.